Volumul de micropoeme “Invitație la meditație “ semnat de Daniela Vasiloschi, apărut la Editura Napoca Star este structurat în două cicluri: “Invitație la meditație “și“Poeme de suflet“, având o prefață de Constantin Cubleșan. și deschzându-se un motto dedicate pămândului care ne mai rabdă.
În “Un cuvânt înainte “ semnat de cunoscutul scriitor Constantin Cubleșan, acesta subliniază că poeta scrie o poezie de notație, cu un pronunțat caracter confesiv și reflexiv. Mai degrabă, eu mai adaug, că: Daniela Vasiloschi scrie o poezie al trăirilor clipei, în care sinceritatea eului pune pe “masa” cititorului inima sinceră a autoarei.
Volumul de 229 de pagini este presărat cu grafica cunoscutulu și regretatului pictor și caricaturist Virgil Tomuleț a cărui imagini dă un plus de sugestie unor micropoeme.
Pentru a înțelege de la început ce a droit să ne trasmită poeta am să “descifres “înțelesurile și etimologia cuvintelor din titlul volumului. Pentru autoare cuvântul “invitație” înseamnă o chemare a unui om sau a unui grup de oameni pentru a participa la un eveniment sau o acțiune. Invitația poate fi un document tipărit, un bilet sau o scrisoare scurtă.În cazul nostru este o chemare ca împreună cu autoarea cititorul să mediteze asupra ideilor trasmise de poezia sa.Dar ce înseamnă meditație: meditația este un fenomen mental biofizic care descrie o stare de atenție asupra unui gând, asupra conștientului, subconștientului sau inconștientului. De obicei implică atenția spre gândirea însăși, dar fără a te lăsa dus de gânduri. Meditația este un fenomen mental biofizic care descrie o stare de atenție asupra unui gând, asupra conștientului, subconștientului sau inconștientului. De obicei implică atenția spre gândirea însăși, dar fără a te lăsa dus de gânduri. Meditația este adesea formal considerată ca fiind o componentă a religiilor estice, despre care există dovezi că ar fi fost practicată timp de peste 5.000 de ani. În accepțiunea orientală a termenului, în special în filosofia Zen, ca ramură a Taoismului, termenul de meditație desemnează o stare a mentalului în care acesta este golit de absolut orice conținut, așa numita minte liniștită sau tăcută. Această stare a minții presupune echilibrarea conștientă a planului conștient al minții, creând, astfel condiția necesară accesării subconștientului și înțelegerii adânci, profunde a rădăcinilor gândurilor cu care operează mintea conștientă. Acest demers este fundamental atunci când cineva își pune problema cunoașterii de sine.
Meditația în Occident este legată de meditația religioasă, care se realizează în principal prin citirea Noul Testament și a altor pasaje din Biblie, ca parte a liturghiei și meditație personală; meditația este realizată și cu ajutorul unor devotări specifice, incluzând în special Sfântul Rozariu, care are o mare componentă meditativă. În Scrisoare apostolică a suveranului pontif Ioan Paul al II “Rosarium Virginis Mariae”citește:”Rozariul, de fapt, deși este caracterizat de aspectul său marian, este o rugăciune profund cristologică. În sobrietatea elementelor sale, concentrează în sine profunzimea întregului mesaj evanghelic, constituind un fel de compendiu al acestuia. În el răsună rugăciunea Mariei, veșnicul ei Magnificat pentru opera Întrupării mântuitoare începută în sânul ei feciorelnic. Prin el, poporul creștin învață la școala Mariei, pentru a se lăsa inițiat în contemplarea frumuseții chipului lui Cristos și în experimentarea profunzimii iubirii sale. Prin Rozariu creștinul dobândește belșug de haruri, ca și cum le-ar primi din înseși mâinile Maicii Mântuitorului”
Aflând, în sfârșit, multiplele sensuri ale cuvintelor ce compun titlul acestei cărți putem să înțelegem mai bine micropoemele poetei al cărui eu este frisonat de clipă, fiindcă autoarea ne invită alături de ea să înțelegem că “N-am putut învăța lecția de istorie “, chiar dacă venim din urma celor două milenii de viață. Autoarea se alătură mulțimilor de cititori și strigă alături de ei : “Să nu ne subestimați!
Pasărea Phoenix ne așteaptă
În Milemiul Trei.“
Constatarea această ne dă o speranță că, oricând, putem să renaștem, așa cum s-a întâmplat de-alungul istoriei Omului, și atunci când la Sodoma și Gomora au fost cimitirile oamenilor, sau când bomba atomică de la Hiroshima și Nagasaki a ucis totul, Omul a înflorit din nou. Înțelegem că speranța nu moare niciodată.
În micro poemul”Panta Rhei“ este surprinsă secunda când alții te aruncă în vârtejul vieții și trebuie să spraviețuiești. Char din titlu poeta face referire, subtilă, la originea acestuia. Panta rei în traducere înseamnă”Totul curge”care este o expresie ce vine din greaca veche “Τα Πάντα ῥεῖ ta panta rhei” care înseamnă că totul curge, nimic nu rămâne neschimbat, sau pe scurt “Πάντα ῥεῖ panta rhei”. Este Formulă prin care a fost transmisă posterității concepția lui Heraclit asupra mișcării, ca schimbare neîncetată a Universului.
În micropoemele din acest volum este multă simbolistică, dovada existenței unei inteligențe pe care o are poeta. Aceasta o descoperim în versurile poemului”Simbolistică“, unde florile s-au supărat că au fost culese fără autorizație.Ironia fină din versuri ne confirmă ceea ce spuneam mai înainte.Dar ce înseamnă simbolistică? Aceasta înseamnă semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc.
Ironia pe care o folosește poeta o descoperim și în catrenul”Sprijiniți tineretul !“, în care ne îndeamnă să vizităm muzeul cu păsări, dar să nu le atingem de teama politicului că își vor depune candidatura.
Specificarea datei în care a fost scris fiecare micropoem în parte confirmă ce scriam mai înainte, că autoarea își consemnează trăirea clipei în care emoția îi frisonează eul. În poemul “Spectacol “ este proiectat un moment de circ asemuindu-l cu viața pe care o trăim, concluzionând că leii, adică oamenii politici și puternici ne sfidează și char ne amenință cu sărăcia.Fiindcă “Lumea e un circ,
Clovnii au oboist
Și s-au transformat
În bufoni shakespearieni
Leii ne sfidează
Și își arată colții. “
Spectacolul Danielei Vasiloschi confirm etimologia acestuia că este ansamblu de elemente, de lucruri, de fapte care atrag privirile sau atenția, ce impresionează, și provoacă reacții.
Spectacolul continuă și în “Mână birjar! “ în care se specifică că toți suntem eroii unei piese neterminate. Piesa de teatru fiind o formă de literatură scrisă de un dramaturg, de obicei constând dintr-un dialog între personaje, destinată pentru a fi interpretată într-un teatru mai degrabă decât pentru a fi doar lecturată. Viața noastră face parte din genul dramatic, ne cunoscund ce se ascunde dincolo de cortină, dar mergem înainte”de mama focului. “. Concluzionând cu expresia de pe vremuri “Mână birjar! “ Când mai erau trăsuri.Dar cine este birjarul vieții noastre? Să fie Dumnezeu? Viața în sine? Rămâne un suspans. Poeta face referire la viața noastră care este o piesă de satiră cu o imagine comică asupra evenimentelor actuale a oamenilor, încercând în același timp să facă o declarație politică sau socială, de exemplu subliniind corupția. Un exemplu de satiră ar fi Revizorul de Nikolai Gogol și Lysistrata de Aristofan. Piesele de satire sunt, în general, una dintre cele mai populare forme de comedie și adesea considerate a fi genul propriu în întregime.
. Micro-poemul alcătuit din cinci versuri ce se numește cvintet, intitulat”Evitați exodul„ îl putem considera un inteligent aforism: “Din caseta cu bijuterii
Se desprinde câte o piatră,
Ce alunecă spre Apus.
S-a găsit repede soluția
Le înlocuim cu pietre false.“
Este o aluzie transparentă la plecarea inteligenței românești în țările dezvoltate, rămânând în țară ciurucurile.Cuvântul exod ne aduce aminte de mitul fondator al poporului israelit, relatând cum israeliții au fost scoși din sclavie de dumnezeul lor, Iahve, și, prin urmare, îi aparțin prin încheierea legământului mozaic. Eveniment găsit în cărțile Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul, ea prezintă evenimentele prin care au trecut israeliții după moartea lui Iosif, plecarea lor din Egipt și pribegia în pustie, inclusiv revelațiile de pe muntele Sinai, până la sosirea lor la hotarele Canaanului.
Povestea exodului nu este istorie în sensul modern, nu au fost găsite dovezi arheologice care să susțină acuratețea istorică a poveștii biblice, ci mai degrabă o demonstrație a participării lui Dumnezeu la scrierea istoriei prin scoaterea israeliților din robie, mântuirea poporului și încheierea unui legământ. Ea a fost modelată în forma sa actuală în perioada de după Exod, dar tradițiile din spatele ei sunt mai vechi și pot fi urmărite în scrierile profeților din secolul al VIII-lea î.Hr.; nu este clar cât de departe s-ar putea întinde acele tradiții deoarece substanța lor, exactitatea și datarea au fost afectate în cele câteva secole cât povestea a fost transmisă pe cale orală. Însă poeta nu face aluzie la acest eveniment biblic.Ea se referă la fenomenul de astăzi din țara noastră.
În poemul sextin, intitulat “Cărțile așteaptă “, poeta face o comparație surprinzătoare, afirmând că o carte este un sanctuar, dar din cauză că avem mulți atei, cu sens de analfabeți funcționali nu sunt citite.”Cărțile așteaptă zadarnic/ Un pontifex din oficiu.“Pontifexul Maximus fiind conducătorul colegiului pontifilor, colegiu înființat de Numa, deschis plebeilor începând din anul 300 î. Hr. și care deținea un rol de excepție în organizarea religioasă a Romei, numit pe viață de colegii săi, înzestrat cu prerogativele religioase ale vechilor regi. Deși, teoretic, este inferior ca demnitate față de Rex sacrorum (rege al sacrului, al sacrificiilor, menit îndeosebi cultului lui Ianus, zeul începuturilor), de fapt este acela care-și asigură primatul. Îi numește pe cei 15 flamini (preoți, care nu constituiau un colegiu, fiecare din ei slujind unui zeu deosebit), alege vestalele (preotese consacrate cultului zeiței Vesta), joacă un rol preponderent în cultul lui Jupiter Capitolinul, asistă la căsătoriile prin confarreatio (în confarreatio, soții ofereau o prăjitură din alac lui Jupiter). Prestigiul marelui pontif este considerabil. Cezar, începând din 63 î.Hr., obține marele pontificat; în timpul Imperiului, toți împărații vor purta titlul de Pontifex Maximus.
În ciclul “Poeme de suflet”autoarea schimbă registru și sunetul diapazonal. Micro-poemele sunt adevărate vibrații ale eului în tangență cu realitatea înconjurătoare.Există în acest ciclu o adâncime a perspectivelor ontologice, exemplificând spiritualismul cu extazul, o strânsă omogitate în ceea ce este creat și trait, încât poeta întruchipează o lume universaă cu răsunet filozofic, desprins de cazul particular și de sentimente incomunicabile. Marile ei alegorii-cu mama care e o sfântă, ale iubirii, ale pasiunii în sensul vechi, inclusiv teologal-, izvorăsc dintr-o verticală expresie culturală, universalitatea trăirilor unui eu exponențial e sporită de inteligibilitatea modelelor culturale. Daniela Vasiloschi este o mare creatoare de limbaj poetic original, euphonic, abisal în aceea verslibristă: “Unde am bătut migălos
Piatră cu piatră,
S-a petrecut o minune.
Să-ți dea Dumnezeu noroc,
Prințesa mea cu ochi de cadână. “( S[ lăcrimez sau să zâmbesc? )
În dicționar cadână însemnând sclavă în haremurile turceşti din trecut; sau soție. Soţia a unui turc.Poeta dându-i acestui cuvânt un alt sens, de frumoasă.
Versurile izvorăsc dintr-o anxietate, cu o însoțire de gânduri trăite.Poeta alunecă spre direcția esteticii răspunzând doar sufletului înfiorat, uneori de bucurii, alteori de durere, atunci la ireductibilul unui plâns interior, uneori de plăcere: “Îmi plac frunzele,
Să-mi acopere ochii,
Să le fac irisul mai verde,
Să-mi acopere trupul,
Făcându-l mai mătăsos,
Și să-mi acopere mormântul,
Făcându-l mai cald,
Îmi plac frunzele.“(Îmi plac frunzele. )
Multe personificări descoperim în poeme care prin simbolismul lor ridică la un nivel vibrant mesajul dorit.
Poezia din acest volum este, prin excelență, modernistă.A fi modern în poezie înseamnă a te alinia la teoriile lui E.Lovinescu care este cel care teoretizeaza modernismul ca doctrină estetica ,dar și ca manifestare.Prin intermediul revistei si al cenaclului Sburatorul, E.Lovinescu pune bazele modernismului românesc.Obiectivele propuse de critic erau să promoveze tinerii scriitori și imprimarea unei tendințe moderniste în evoluția literaturii române.Concepția literară a lui Lovinescu are la bază așa numita lege a imitatiei, în opinia criticului,literatura românească se putea dezvolta doar dacă scriitori autohtoni ar fi preluat drept modele opere aparținând literaturii universale.Criticul a atras atenția ca preluarea modelelor nu se rezumă la simpla imitare,ci presupune adaptarea lor la specificul românesc.
Lovinescu și intreaga generație modernistă a manifestat preferinta pentru romanul de tip obiectiv și pentru proza de analiză,dar si pentru poezia intelectualistă,dar cu o puternică încarcatură de lirism.
Poeta, de care facem vorbire, folosește tehnica ingambamentulu, care înseamnă continuarea unei idei în versurile urmatoare, dar și metaoda metamorfoză fiindcă Daniela Vasiloschi surprinde lucrurile, dar și limbajul într-o continuă metamorfoză, altfel spus, poeta golește cuvintele de toate semnificațiile lor, atribuindu-le serii noi și infinite de sensuri.
Poezia este limbajul Danielei Vasiloschi, dânsa nu şi-a pierdut definitiv inima. De asemenea este un testament în versuri, fără timbre fiscale, este arta de a pune în mişcare imaginaţia noastră cu ajutorul cuvintelor, iar cuvintele fiind ciripitul inimii. Poezia este o conspiraţie a ideilor, contra tuturor conspiraţiilor și a legităților fixe. Poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte, a culminației lăuntrice. Poezia din acest volum este căsătoria realităţii cu idealul, în sufletul poetei. Poezia acesteia este arta de a face să intre marea într-un pahar, viața într-un vers și durearea într-o rimă. Nu cere poeziei sentimentalism. Ea însăși e un tumult de stări și culori.
Poezia nu moare niciodată atât cât trăiește omul pe pământ. Ea are noi forme și continuă să facă lumea mai frumoasă. Așa cum o face pentru noi micropoemele din acest volum.Trebuie doar să ne oprim o secundă și să ne dăm seama de asta. Ungaretti explică că: ”Poezia nu poate avea decât o singură rațiune: aceea de a comunica, printr-o rigoare foarte scrupuloasă, trăsăturile sufletești ale unei ființe umane altor suflete, cu scopul ca acestea să le cunoască și dacă poetul nu este prea orgolios, pentru a le înțelege el însuși și a le cunoaște cu adevărat.”
Poezia din acest volum este un stimulant al imaginaţiei, al umanităţii şi sensibilităţii celui care citeşte, menirea ei fiind de a deschide în faţa cititorului o lume plină de trăiri, stări şi sentimente primordiale ce dictează legile universului spiritual uman.Această lume este focul care se aprinde în sufletul omului. Acest foc arde,încălzeşte şi luminează, transformîndu-ne sufletul într-o energie efervescentă.Poezia este arcuşul care trece peste fibrele sonore ale fiinţei noastre şi ne determină vioara sufletului să cânte continuu, sursa lirismului poetic nascîndu-se din frumuseţe şi muzicalitate. Dezlegînd tainele ascunse adînc printre versuri şi desprinzînd sensurile cusute strîns de cuvinte reuşim adesea să ne identificăm cu eul liric şi să devenim parte component din această lume inefabilă, din acest colţ din împărăţia cerească, ce a fost creat de majestatea sa. Poeta prin jertfire de sine şi multă dăruire își spune sieși: Poezia este mierea de pe buzele otrăvite ale vieţii, astfel încît are puterea de a ne atenua lacunele care ne dor în orice moment, trebuie doar să încercăm a o înţelege şi a pătrunde în tăcerea ei revelatoare
Poezia Danielei Vasiloschi este profund marcată de caraterul filosofic şi de curentul expresionist. Asta ar însemna, de o parte, o abordare foarte complexă şi incifrată, totuşi citind micropoemele din acest volum, la un moment dat, cititorul se trezeşte pătruns de aceasta, fiind, practic o invitație la meditație, îşi dă seama că ceea ce citeşte este, de fapt, o regăsire a propriilor gânduri, o materializare a lor. Nu este nici tradiţionalist, nu este nici modernist, nu este nicicum, este doar Daniela Vasiloschi, aceea care a cutezat să se ridice la nivel înalt în pofida atâtor obstacole şi disperări:”O pală de vânt
Se zbate între lumânări,
Veghează, Doamne,
Morții de mâine
Și morții de ieri.„(Ziua neființei )
Poeta Daniela Vasiloschi este în stare să introducă tresăririle inimii în ritmurile mișcărilor articulate. Suferințele unei inimi pe care marginile realului nu sînt capabile să o înțeleagă. Chinuri ce sînt scrise pe aripi ce bat, pe flori ce se deschid, pe sîni ce abia mijesc. Misterul gîndirii articulate sub povara oboselii, înnămolindu-se sub predica sentimentală. Poezia este regăsirea izvoarelor virgine ale emoțiilor naturale dincolo de aluviunile amestecate ale sentimentelor: “Viața e un minereu ciudat,
Care așteaptă să-l extragi,
Să-l șlefuiești, să-l finisezi,
Să it e dedici
Până la epuizare.
Când reușești să-i dai
Forma ideală,
Va prinde momentul
Să fugă.“ (Forma ideală…)
Poeta are puterea de a opri sau isca fulgerul, de a face să țîșnească izvoare din nisipul deșerturilor. Viața ca lumina unui fulger, beția simțurilor ce întîlnesc prospețimea apelor și a verdeții. Setea sau dezgustul poeților de sînge. Neliniștea ei în fața, bărbatului. Amărăciunea de a fi necunoscută și bucuria de a fi înțeleasă. Revolta împotriva oricărei limitări, a oricărei constrîngeri. Refuzul sau consimțământul,influența aerului respirat, a hranei digerate asupra sănătății sale. Veghea și somnul,calmul sau mîhnirea. Mâinile poetei pot învia tencuiala zidurilor ce dau să se usuce. În tonuri severe,este confruntată cu cea mai vagă și mai plutitoare dintre visări. Într-o voluptate specială, rămîne ca un miop peste hârtia sa care corespunde simțirilor intime ale speciei și ale individului. Acolo găsim catifeaua corolei, strălucirea carapacei scarabeului, materia lichidă ce modelează propria noastră formă. Acele schimburi prelungite de voluptate și suferință. Împerecherea. Pragul casei poetei capătă forma gândurilor sale. Plină de cearcăne, un tors mustind de sevă, spiritul circulînd înăuntrul materiei, smulgînd privirii fâșii de carne însîngerată și palpitândă. Tulburătoare cruzime. Poezia poate fi chiar tristețea virtuții într-o reculegere severă a unei inimi solitare. Poeta o umple cu vuietul său. Ea nu își va putea supraviețui sieși decît cerîndu-ne să-i adăpostim pașii rătăcitori. Inteligența scufundată în beția înspăimîntătoare a îndoielii, inocența foamei, încrîncenarea dorinței, cadențele secrete, cutele feții.Poezia este o simfonie îmbogățită de numărul instrumentelor, legată de trupul poetei ca un parazit.
“Fiindcă viața e
Dureros de scurtă,
Ispitiți de rădăcinile ei,
Prindem de tulpină vânjoasă
Ramurile copiilor nopștri
Și din ramurile proaspete
Țâșnesc mugurii nepoților.
Am obținut totuși
Un amendament. “ (Amendament la existență )
Poezia Danielei Vasiloschi este unealta cu care deschide fereastra spre universul cunoașterii interioare. Novalis spunea că poezia vindecă rănile create de raţiune. Iar această afirmaţie îmi lasă convingerea că poezia înseamnă iubire, cea mai puternică lumină interioară. Mai cred că ea ne vindecă şi efemeritatea fiindcă deschide ferestrele cerului şi lasă să se reverse de acolo toate frumuseţile universale în faţa cărora timpul păleşte. Cartea”Invitație la Meditație “ o putem intitula iubire de oameni. Iar poezia ei este cea mai frumoasă confesiune a sufletului. Am să vă spun un lucru cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există, poeţi, cred că există poezie, spunea memorabil Nichita Stănescu. Prin această afirmaţie de o mare profunzime cred că sublinia faptul că există o poezie unică în fiecare trup şi suflet. Trebuie doar să o descoperi, să te laşi purtat de farmecul ei şi să înţelegi că iubirea şi lumina din adâncurile tale pot scrie poeme de o rară frumuseţe. Privind prin ochii iubirii poţi citi suprema poezia şi doar ea te poate purifica. Dacă te-ai rătăcit de propria-ţi persoană, dacă străbăţi drumuri fără sens, dacă nu-ţi mai înţelegi rostul şi nu te mai recunoşti, te poţi întoarce oricând la tine săpând adânc în profunzimile tale şi căutând acea poezie prin care capeţi nemărginire, rost şi lumină. Acea poezie prin care renaşti, te regăseşti şi te conectezi cu frumuseţile universale. Acea poezie există în tine, trăieşte prin dragoste şi te defineşte.Asta și face în volumul său Daniela Vasiloschi.
Al.Florin Țene
