3.1 C
Nürnberg, DE
April 18, 2024
Noutăți

Versuri ca nişte fructe culese din cei „trei arbori albaştri“

Înrăzăritul editor, critic şi istoric literar, Ion Nistor (cel născut în Zodia Balanței, la 1 Brumărel 1937, în satul Panduri, din comuna ialomițeană Axintele, cu studii liceale în capitala Romȃniei dintre anii 1955 şi 1959, spre a deveni apoi student al Universității din Bucureşti, licentiat al Facultăţii de Filologie, în anul 1964, şi, în anul 1976, al Facultății de Jurnalistică), surprinde plăcut cititorii săi fideli de prin decenii, adaugȃndu-şi recent în corola operei sale, pe sub petala azură a celui mai recent Făurar de an curent, şi un volum notabil de versuri ca nişte fructe culese din cei „trei copaci albaştri“, „Nopți siderale“ (Bucureşti, Editura Rawex Coms, ISBN 978-606-762-311-6, 2023, pagini „format A-5“ : 132).

Distinsul Receptor (siglă, infra, DR.) : Maestre, dacă îmi este îngăduit – dinspre titlul acestei literare cronici „bifurcate“ –, cred că primul arbore albastru este cel al copilăriei lui Ion Nistor, sub cerul de azur de peste Bărăgan, „bărăgan“ desemnȃnd (mai ales, valaho-dacic) prin mileniile Pelasgimii > Valahimii o vestită cȃmpie înțesată de bȃre (adică de „oi“ / „turme“), situată la marginea estică a Bucureştiului şi la cea nord-estică a Pădurii Vlăsiei, delimitată la nord de rȃul Buzău şi la sud / sud-est de Dunărea de Jos (îndeosebi, cea cu „bălțile“ Ialomiței şi Brăilei), că al doilea arbore albastru este cel al adolescențeide licean bucureştean a lui Ion Nistor şi al treilea arbore albastru este cel al maturității de capitală a studentului filolog devenit unul dintre distinşii cărturari contemporani, galaxiedricul om de condei,Ion Nistor

Ion Pachia-Tatomirescu (siglă, infra, I. P.-T.) : Dar numai dinspre titlul „bifurcatei“ noastre cronici, căci atributul „galaxiedric“ i se potriveşte mai „în aval“ de foarte tardivul său debut în „poezie majoră“ cu opul seniorial aflat sub lupa noastră, «Nopți siderale» (2023), în ciuda celor două plachete de versuri pentru copii (apărute în anul 1995, la editura bucureşteană Romhelion : «Martinică la bunici», secundat de «Martinică face sport»)…! Ca „meseriaş“ / „meşter“ cu licență în litere din 1964 încoace, ca veritabil filolog, aşadar, „ocupȃndu-se o viață“ de editarea cărților altora, lui, marelui editor, nu i s-a mai repartizat „vreme de înrămare între esențiale opuri beletristice / ştiințifice“ decȃt în primul deceniu şi-n secundul, din „deschiderea“ mileniului al III-lea…

Și mai înainte de-a analiza stihurile-i din meditațiile zămislite între anii 2001 şi 2021, publicate cu parcimonie în recentul volum, «Nopți siderale», volum dedicat „soției sale Nina şi fiului său Marius-Doru“, ți-aş propune să evidențiezi succint opera lui Ion Nistor ca redactor / redactor-şef al marilor edituri bucureştene, Editura pentru Literatură (1964 – 1969) şi Editura Albatros (1969 – 2008), ca filolog-editor, ori ca stilistician, critic / istoric literar etc., fireşte, de la debutul Domniei Sale cu articolul în ales spirit polemic antiproletcultist despre ineditele poeme al lui George Bacovia (1881 – 1957), capital „debut în presă“ găzduit într-un număr de toamnă-1964 al importantei reviste bucureştene «Gazeta literară» (redenumită din Brumărel-1968 «Romȃnia literară» cum şi azi), cȃt şi de la ediția volumului «Plumb», de George Bacovia (Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965), şi pȃnă la romanul «Ucenicii Sfȃntului Antonie», de Damian Stănoiu (Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2007), apelȃndu-se temeinic şi la absolut-necesarele „Repere biobibliografice“ din penultimul capitol al «Nopților siderale»“ (pp. 109 – 113), ori la trimiteri înspre / din capitolul „de închidere a sideralelor“, «Aprecieri critice» (pp. 115 – 125) etc.

DR. : Fiind foarte multe de spus despre impresionanta activitate nistoriană ca bucureştean editor de pe segmentul temporal 1964 / 1965 – 2008 / 2022,  ori ca prefațator / postfațator, ca autor de tabele cronologice, ca istoric şi critic literar etc., renunț la a vă mai întreba cum l-ati cunoscut pe tȃnărul redactor, Ion Nistor, din întȃmplare, la începutul verii anului 1967, pe cȃnd v-ați dus în Bucureşti (pe B-dul Ana Ipătescu, nr. 39) şi pe cȃnd căutați (la etajul I al sediului E. p. L) uşa secretariatului / registraturii de la Editura pentru Literatură, Domnia Sa călăuzindu-vă cu amabilitate să depuneți manuscrisul volumului Dvs. de debut cu poeme, «Munte», de-a văzut lumina tiparului după trecerea unui „cincinal odiseic“, în 1972 ; dar nu mai dau glas nici corolei de interogații despre cum, la ieşirea Dvs. „pe scara-spirală“ din Editura pentru Literatură, dar în anul următor, 1968, tot prin iunie – după ce vă întȃlniserăți cu Ion Nistor şi după ce făcuserăți cunoştință cu Mircea Ciobanu (1940 – 1996), căruia-i fusese repartizat spre „lectură“ / „referat“ ms-ul Dvs., «Munte» (cu ciclul «Sobor», destul de „reverberator de timbru“ la redactor-autorul „Imnurilor pentru nesomnul cuvintelor“, din 1966, spre a se învultura apoi, în 1968, pe registrele poematice din «Patimile») –, v-a fost dat să fiți prezentat Cellei Delavrancea (1887 – 1991), tot întȃmplător, de Ion D. Sȃrbu (1919 – 1989), ce vă cunoştea din craioveana redacție rămuristă de pe cȃnd redactor-şef era Al. Piru (1917 – 1993).  

I. P.-T. : Rămȃne pe altădată ca reînflorită corolă interogatoare, că după cum bine se ştie, „vorba multă / lungă este principala, prim-veritabila cauză a sărăcirii cititorului / receptorului“…

DR. : Opera lui Ion Nistor în galaxiedrica-i ipostază de editor (şi, de cele mai multe ori, de antologator, prefațator / postfațator, întocmitor de „tabele cronologice“, de note etc.) însumează zeci de opuri fundamentale pentru istoria literaturii valahe din „închiderea“ mileniului al II-lea şi din „deschiderea“ mileniului al III-lea, dintre care reținem aici pentru rafturile memoriei noastre imediate doar o duzină de cărți : «La „Grandiflora“», de Gib. I. Mihăescu (Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967), «Alegere de stareță. Ucenicii Sfȃntului Antonie», de Damian Stănoiu (colecția „Romane de ieri şi de azi“, Bucureşti, Editura Eminescu, 1970), «Dramaturgia istorică romȃnească», vol. I, II (Bucureşti, Editura Albatros, 1981), «Dramaturgia istorică romȃnă contemporană» (Bucureşti, Editura Albatros, 1988), «Arca lui Noe», de Ionel Teodoreanu (Bucureşti, Editura Albatros, 1991), «Plumb», versuri şi proză, de George Bacovia (Bucureşti, Editura Albatros, 1998), «Momente şi schițe», de I. L. Caragiale (Bucureşti, Editura Coresi, 2000), «Memoriile mandarinului valah», de Petre Pandrea (Bucureşti, Editura Albatros, 2000), «Antologia poeților de azi», de Ion Pillat şi Perpessicius, vol. I, II (Bucureşti, Editura Albatros, 2000), «Răzvan şi Vidra», de B. P. Hasdeu (Bucureşti, Editura Albatros, 2000), «Poezii», de George Coşbuc (Bucureşti, Editura Coresi, 2000) şi «Fabule alese» (Bucureşti, Editura Coresi, 2005). Dintre zecile de „aprecieri critice“, fie-ne îngăduit a reține aici doar trei fragmente, de sub semnături incontestabil-auroase, evident, şi pentru „sfera galaxiedricității nistoriene“ :

«Ca editor, Ion Nistor şi-a îndreptat preocupările cu precădere asupra scriitorilor din perioada interbelică […]. Unele dintre studiile sale introductive au aspect monografic, precum şi cel din antologia „Dramaturgia istorică romȃnească“ (I – II, 1974), ori din ediția Damian Stănoiu, „Nuvele şi romane“ (1987). Este preocupat, de asemenea, să recupereze texte necunoscute din periodice…» (Al. Săndulescu, p. 115) ; 

«Încă din 1965 reeditarea operei lui G. Bacovia, după o riguroasă metodologie istorico-literară şi filologică, şi-a asumat-o cu deplină competență, Ion Nistor, editor de temeinică specializare în acest domeniu. Noua ediție a operelor lui Bacovia intitulată „Plumb. Versuri şi proză“ (1998), îngrijită de Ion Nistor […], are toate atributele unei veritabile ediții critice. Mai întȃi trebuie apreciată acuratețea filologică a textelor, conservȃnd toate particularitățile stilistice ale poetului.» (Teodor Vȃrgolici, p. 116) ;

«Rămȃn la părerea că Ion Nistor sporeşte imaginea istoricului literar clasic de şcoală călinesciană. Profesional, el a trait fericit printre cărți şi manuscrise, căci rigoarea afişată în studiile sale deconspiră pe critic, dialectolog, lingvist […]. Stilisticianul se vede în conservarea admirabilă a sensurilor proprii din lexicul folosit – dezinvolt, fără inhibiții şi retorică facilă.» (Marian Barbu, p. 123 sq.).

Și dinspre un martor incontestabil al autenticei „trăiri fericite printre cărți şi manuscrise“, la care s-a făcut trimitere şi în citatul mariano-barbian de mai sus, ni se alătură poetul Ion Nistor cu un frumos lirism gnomic, grație celor două „poeme nedatate“, „Cărțile“ şi „Biblioteca“, din volumul «Nopți siderale» : «Cărțile sunt ale mele, /Ale tale, / Ale noastre. / În ele aflăm calea / De urmat şi de îndreptare. / Sunt prietene sincere / În orice împrejurare. / De ai vocație, chemare, / Te-ajută în desăvȃrşire. / Zice un proverb : / „Ai carte ai parte“. / Aşa că, te rog, citeşte mai departe, / Că ai multe de învățat din toate.» („Cărțile“, p. 15) ; şi : «A trăi între cărți / Este un mare pivilegiu. / A trăi între cărți, trăieşti / o a doua viață. / […] / Într-o bibliotecă eşti / Ca într-un amfiteatru, / Printre zeii cugetători. / Prezența lor îți dă fiori / Pe strune de viori.» („Biblioteca“, p. 37) ; etc.

I. P.-T. : Frumusețea gnomicului lirism din volumul «Nopți siderale», de Ion Nistor, se relevă grație unui erou poematic atent la divina dinamică teluric-celestă întru „marea armonizare“ («Muzica sferelor : / dinamica unității contrariilor, / acordul dintre pămȃnt şi cer, / mişcarea polifonică a vieții.» – „Strofe în evantai“, p 105) şi „confruntȃndu-se mereu“ dinspre, ori către «o nouă cale de afirmare» („Mări şi pustiuri“, p. 7), cu irepresibila convingere că «totul este posibil», că «visurile devin realități palpabile» şi că poate „să creioneze“ «o realitate  / care să salveze lumea / de incertitudine» (p. 8). Liricul erou nistorian, bun creştin («Iisus […] / De-acolo, de sus, / Ne-ndeamnă să ieşim din umilință / […] / Lui slavă îi aducem / Pentru a noastră biruință.» – „Paştele“, p. 93), se înfățişează totodată şi drept campion al onirismului, încercat de „tortura visurilor“, de „logica bizară“ («De unde vin / Și-ncotro mă duc / Ca o nălucă / Fără noimă. / Iar cȃnd mă trezesc din somn, / Văd că sunt acelaşi om, / Care nu mai recunosc / Visul meu de odinioară.» – p. 92).  

Motivul romantic al nopții / lunii – în aceeaşi divină dinamică teluric-celestă – cȃştigă irizări ale paradoxismului ca «lingou de aur» pentru omnipotență de aură  „la vreun concert al greierilor“, „la vreun bȃrlog de ursin“ etc. (v. : „E o noapte liniştită“, p. 10 ; „Luceşte în noapte luna“, p. 45 ; „Nopți siderale“, p. 61 ; „E noapte…“, p. 64 ; „Căderi de stele“, p. 65 ; „Sub umbra lunii“, p. 89 ; etc.), dar, mai ales, spre a se deschide galactice căi întru o „şi mai veridică“ înțelegere a eului literat-constelat : «Sunt călător solitar printre stele / Unde-mi caut taina visurilor mele / Ce-mi apasă mereu sufletul greu : / De-aceea-ncerc să-mi înțeleg propriul eu.» („Printre stele“, p. 101 ; a se vedea şi catrenul de sub titlul „Destin“, p. 81, din 7 Făurar 1996) ; pȃnă la urmă, creştinul erou liric nistorian chiar îşi declară cu mare sinceritate – în joia de 17 decembrie 2020 a pandemiei, nu departe de Ajunul Crăciunului din Pelasgime > Valahime   – şi scopul / ținta cosmicei sale alergături : «El aleargă cu hangerul, / Colindȃnd tot cerul, / Ca să prindă vȃrcolacii, / Să scoată din ei toți dracii…» („El aleargă…“, p. 90).

Dar într-un poem, scris cu aproape două decenii mai în urmă, la 24 Răpciune 2004, îşi mai mărturiseşte acest erou liric-nistorian şi „un dor greu“ de vatră veche a copilăriei, un irepresibil dor de satul natal, de pandurenii «dintre Ialomiță şi deal», acel dor atotcuprinzător al majorității dezrădăcinaților de pe „pămȃntul naşterii“, dor ce «viața toată te macină» („Dor de sat“, p. 11) ; eminentul erou liric nistorian de ne mai uimeşte – nu neapărat dinspre o bacoviană poloaie ca „plȃns al materiei“, ci, mai ales, dinspre singurătatea Ens-ului din Apele Primordiale(«Ploile astea bacoviene, răspȃntii între mine şi lume, / […]. / Sunt singur şi descoperit în apa primordială / Și stăruie în mine golul inexistenței pure.» – „Meditație“, p. 47) – ni se arată (la 17 mai 2020) şi chinuit de gȃndul, de întrebarea Marelui Dezrădăcinat : «Mă chinuie un gȃnd şi-o întrebare / Pentru satul meu care moare. / Și caut un răspuns posibil, / Fără a deveni retrograd, ori penibil, / Pentru cei mulți, care-l ignoră, / Față de mine care-l adoră. / Vreau să-l salvez de la pieire, / Nevrȃnd să devină doar o amintire.» (p. 46) ; însă din poemul scris la 19 Brumar 2020, adică tot în vreme de pandemie, aflăm că, „în acelaşi sat natal“ al eroului poematic, «Nu e grȃu pe ogor / Și nici pȃine în cuptor», că pandurenii „îşi îndulcesc viața cu vin“, că „aşa îşi petrec zilele“ «Pȃnă trec epidemiile / Care au umplut pămȃntul…»  („Vin la rece“, p. 13) ; coronavirusul de-a împȃnzit întreaga planetăşi care a dublat capitalurile celor trei sute“ de miliardari-mafioți, organizatori-diriguitori ai pandemiei terestre dintre 15 martie 2020 şi 12 decembrie 2022 – prilejuieşte poetului, la 19 Florar 2020, un sfȃşietor-creştin «cȃntec de azi», cu „închidere“ într-o memorabilă „catren-rugă“ : «Coronavirusu […] / A îngenuncheat mapamondu, / Epidemia a redescoperit omenia : / Suntem mai buni, ca să-nvingem pandemia. // Doamne, iartă-ne pe toți / Și ajută-ne cum poți…! / Coronavirus, coronavirus, / Ia-ți zborul întru pustiu…!» (p. 35) ; etc.

DR. : Maestre, la cele spuse cu atȃta farmec de Domnia Voastră, îngăduiți-mi să mai subliniez la poetul Ion Nistor propensiunea spre rostirea brevilocventă, spre armoniile trohaice ale nesecatului izvor folcloric valah, spre micropoemul de factură „haiku“ etc. : «Pentru gura mea flămȃndă / Vreau să-ți dezveleşti plăpȃndă, / De-astă seară pȃnă mȃine, / Bustul tău cu sȃni de pȃine. // […] // Fii, tu, ochiul care-mi plȃnge / Cu celule vii în sȃnge…! / Fii, tu, pȃinea mea şi apa, / Tu –pămȃntul şi eu – sapa ! / Și noi brazda încrustată / Într-un alb cu nici o pată. // Țepi pămȃntului în barbă / Oamenii sunt doar o iarbă. / Eu sunt cerbul, tu gazela, / Eu masculul, tu femela, / Și din noi o să se nască / Iedul blȃnd ce-o să ne pască…!» („Vreau…“, p. 56) ; «Foaie verde de trifoi, / Vino, mȃndro, pe la noi, / […] / „Ce-a fost verde s-a uscat, / Ce-ai iubit s-a scuturat“ / Și vȃntul a spulberat : / Nu e vreme de-nturnat.» („Foaie verde…“, p. 75) ; «În luciul apei, / Fereastra cerului, / Ochiul Soarelui.» („III“, p. 103) ; «Ropotul ploii – / Meditația poetului, / Zȃna cea curată.» („V“, p. 103) ; etc.

La Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara-Dacia, luni, 3 Prier 2023.

Related posts

NATO- între Ucraina și fosta Iugoslavie

Theodora-Raluca Paun

Poezie de Marinescu Gabriela

Theodora-Raluca Paun

Din Manuscrisul „Țara minunilor ce țin”

Theodora-Raluca Paun

Legendele săptămânii

Theodora-Raluca Paun

Șeful Oracle a devenit mai bogat decât co-fondatorii Google şi se apropie de Bill Gates

Theodora-Raluca Paun

Se prelungesc înscrierile la Concursul Internațional George Enescu până pe 1 mai 2022 

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy