„Un poet este o pasăre de o desăvârșire nepământeană, care evadează din tărâmul sau celest și sosește în aceasta lume ciripind.” (Khalil Gibran)
În luna ianuarie a anului 2023, este publicată la editura Stef din Iași, România, cartea CĂLĂTORIE UNICĂ ce poartă semnătura stimatei poete Aurelia Rînjea. Titlul ne anunță din start că este vorba de o „călătorie unică” pe care nu vrem să o pierdem, deci nu mai stăm pe gânduri și ne aventurăm pe file de carte.
Volumul începe cu un motto extrem de sugestiv: „Scrisul – un mesaj manifest / Care să sfideze / Timpul şi timpurile / Pentru a înţelege mai bine / Raţiunea de a fi / Și dimensiunile spiritului uman”.
În introducerea pe care o face autoarea, viața ne este prezentată ca fiind suprema bucurie, ca „o călătorie unică, în care te redescoperi și îți hrănești fiinţa din abisul luminii”, „ un drum către noi înşine, o căutare de sine, o fereastră deschisă către Marea Singurătate, un examen pe care îl trecem fiecare de unul singur”, „Un anotimp al spiritului”, „O stare existenţială în care, într-o dualitate nerecunoscută înveţi să-ţi construieşti propriul vis”.
În toate acestea autoarea îi găsește un rol primordial, benefic și edificator poeziei, pe care o descrie în cel mai magnetizant mod cu putință: „Poezia rămâne dreptul nostru cosmic la singurătate”, „într-un spectacol cosmic de lumini și umbre”, „unde ființează Poezia, la o margine de singurătate sau de univers”. „Poezia este Cosmoză, este Iubire cosmică. Este cheia care descuie toate uşile castelului lăuntric! Este un portal energetic între lumi, o evadare printr-o fereastră de trecere precum cea dintre viaţă şi neviaţă, dar reversibilă şi plină de mister, o străfulgerare sacră a barierei existenţiale, precum un efect tunel cuantic sau cosmic, dincolo de hotarele nevăzutului, prin care comunici cu El”. Poeta așează poezia pe cel mai înalt piedestal într-o declarație fără echivoc: „Poezia rămâne eterna declaraţie de dragoste adusă vieții, o corabie din cuvinte, care plutește pe un ocean al Luminii. Poezia e frumusețe infinită, e Iubire trăită”.
Încă de la începutul călătoriei noastre, în aceasta CĂLĂTORIE UNICĂ între Cer și Pământ, autoarea Aurelia Rînjea ne întâmpină cu întrebările „De ce?”, „De ce nu vrei?”, întrebări care relevă schimbări ale lumii percepute doar de poetul sensibil, care are darul de a vedea nevăzutul, de a-l simți și a-l descrie prin cuvinte tivite cu fantezie. George Călinescu spunea că „Fantezia e darul de a vedea concret universalul, deci palpabil, nemijlocit” (George Călinescu).
Autoarea Aurelia Rînjea învăluie singurătatea în mătasea versului și poartă cititorul într-un miraj de metafore țesute ingenios unde „ O planetă de cuvinte / De neiubiri ne desparte. / Târziul se joacă / De-a singurătatea / Care ne înfiază, / Vidul de doi”, pentru că „ Eu aprind cuvintele – Tu le stingi. / Eu le nasc – Tu le ignori” (Dezacord) și asta pentru că numai ea vede „Cum desculţă lumina / Aprinde nopţile” (De ce nu vrei) și „Apa învie alt început / Peste înscrisurile de aur. / Treptele zornăie / Se eliberează de temeri” (Invocare).
Poezia pentru autoare este o formă de existență, de crez, de definire a Eu-lui existențial, prin care se lasă purtată pe aripi de vers în spațiul dintre cer și pământ, descoperind o altă lume, o lume a luminii, a iubirii și a bucuriei. Poezia este o „mantie de lumină” în care s-a îmbrăcat și unde s-a găsit: „M-am găsit în Poezie / Acolo m-ai găsit copil, / Descoperind o lume nouă, / Frumoasă, demnă și umană, / Cum ai gândit-o din începuturi” (Căutare de sine), „Mă îmbrac în poezia / Care îmi este crez / Și iubire și adevăr” (Crez), „Poezia / Este cea mai profundă / Iubire, / Dăruită de Dumnezeu.” (Dar Divin). Și pentru că poeta consideră poezia ca fiindu-i o prietena încă din copilărie, i se adresează direct: „Ești singura bucurie”, „Copilă cu care am crescut / Împreună, / Demnă și frumoasă, / Divină și generoasă, / Liberă și înțeleaptă.” (Te iubesc, poezie).
Folosind personificarea, autoarea îngemănează slovele într-un stil propriu și creează superbe acolade de emoții, pe care le oferă cititorului pe tăvi de argint: „Pomii și-au adunat vămile”, „Au prins bucăți de inimi / Pe ramurile lor” (Inimi), „Anotimpurile, cu ochi adormiți, / Visează o nouă eră.” (Inimi), „Întrebări rupte / Din vârtelniţă / Se-nghesuie / Sub roata neputinţei.” (Anotimp inegal).
Călătoria este într-adevăr unică! Printre „Coconi de lumină” aflăm că noi suntem purtați „În jocul cel mai joc / Sub lacrima cerului” unde de fapt „Eram de mult timp acolo / O viață și încă una” (Contopire).
Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor și ființelor, dar și al Soarelui, al zilei și al nopții, al luminii și al întunericului, este Cel Ales: „Arcă peste lume aruncată! / Pentru tine, am înălţat / Un poem. / Cât un copac / În sufletul meu, / Să-ţi odihneşti matricea / Armoniei, / Să stai la loc de cinste / La masa unde / Eşti cel ales” (Îmi este Lumină).
Parcă vrând să se asigure că mesajele transmise au ajuns la noi, cititorii, așa cum spunea Arghezi: „Emoția și poezia se strecoară în toată viețuirea” (Tudor Arghezi), emoțiile curg în cascade de versuri, una după alta, fără să ne lase timp de respirații: „Îți sărut visul / Să înflorești / Cu aripi de cer” (Zborul meu), „Unde metafore bronzate / Cu aripi de speranță, / Se metamorfozează în lumi” (Un periplu).
Poeta Aurelia Rînjea deține secretul unor metafore surprinzătoare cu care vrăjește cititorul, pe care le așează în poeme, în vers alb, într-un mod original. Cuvântul dansează cu imaginația poetei și pătrund într-o „duminică de rai” unde „O pasăre face vocalize” și valsează printre: „îngeri de zăpadă” și „spirale de paşi”, iar „cuvinte orfane” în „culori descompuse”, ca niște „călători clandestini”, privesc cu „ochi de zăpadă” și „sculptează adevăruri” în „pereţii sufletului” prin „flori de zăpadă”.
Poetul este un simplu om, un neînțeles, căruia nimic nu îi dă bucurie, pentru că nu se potrivește cu lumea din jur, „Ai alte chei pentru suflet. / Ce faci nu se vinde, / Nici nu se cumpără. / Pe umeri duci o cruce, / Printre surzii lumii, / Cuvântul tău devine / Poezie Și luminează”… „Ești torță ce aprinde stele / În sufletele oamenilor”… „Doar în cuvânt te regăsești. / Acolo te identifici cu vocea ta” (Poetule), dar „poezia nu-l lasă să doarmă”, visele poetului „se rotesc în universuri fără clepsidre”… „Poetul lucrează / Cu roiuri de cuvinte, / Însingurat și hăituit, /Î n lumea bântuită / De deșertăciune și monștri” (O oază).
Crucea apare în poeziile Aureliei Rînjea ca un simbol al greutății, al poverii. Se observă aici sorgintea mesianică a poetului, care urcă muntele plin de credință și speranță, având iubire pentru semeni, cu crucea viziunii lui în spate: „Desculț prin lume / Prin piețe și timpuri austere. / Poetul îi iubește pe toți” (Netăcere), încercând să poarte mesajul-manifest pe care vrea să îl transmită: „Pentru a înţelege mai bine / Raţiunea de a fi / Și dimensiunile spiritului uman” (motto). Poeții sunt: „sfinți și copii deodată. / Pipăie cu lumina cuvântului”, „Înțeleși doar de ploi / Și de îngeri. / Merg pe apă, pe aripi de timp. / Cu aripă de Cuvânt, / Naufragiază în iubiri / Imposibile”. Crucea poeților este menirea lor „Crucea lor își ia lumina / Din Cuvânt”, iar cuvântul este cel „Ce leagănă / Între pământ şi cer, / Sufletul unui poet”.
Din versurile distinsei scriitoare Aurelia Rinjea se înțelege că domnia sa își știe menirea poetică primită prin har de la Dumnezeu: „rolul meu / E dinainte ales”, „Cuvântul mă leagă / De azi şi de mâine” și mărturisește: „Lucrarea Ta, Doamne. / Marea călătorie / Zămisleşte ziua, / Cartea celor tăinuite / Aşteaptă să fie deschisă” (Iubire), „Drumul meu / Trece foarte des / Prin sufletul / Lui Dumnezeu. / Casa Lui / Dinlăuntru” (Recunoștință), „Cuvintelor să le dai puterea / De a mă înălţa / În poeme” (Un Duh).
Realitatea globală pe care o trăim aproape fără să realizăm, este scoasă în fața cititorului, fără menajamente, semn ca autoarea și-a înțeles pe deplin rolul de purtător al adevărului și al luminii și că situația a devenit gravă! Autoarea este intens preocupată de aceasta și este dureros că nu toți scriitorii aleg să își asume acest rol, pentru că „Nu e greu să găsești adevărul. E greu să ai dorința de a-l găsi” (Nicolae Iorga). Spiritul său civic, uman și de bun creștin, nu o lasă să facă altfel, iar autoarea Aurelia Rînjea încearcă și prin aceste versuri să tragă un semnal de alarma: „Sminteala din oameni / E tot mai acută. / A atins cote apocaliptice. / Omenirea e restantă la iubire. / Jocurile sunt făcute, / Zarurile sunt aruncate”, „O planetă / În pragul agoniei. / Dezechilibrul / E pretutindeni. / Poluare excesivă, / Secetă sau inundații / Boli incurabile / Războaie și sărăcie, / Oameni derutați / Și anxioși. / Corăbiile viselor / Se scufundă” și se întreabă pe bună dreptate „Cum o fi mai arătând / Normalitatea?” (Caut răspuns).
Normalitatea ține de ceea ce cunoaștem a fi normal, de ceea ce știm și recunoaștem ca fiind funcțional de secole, incluzând valori, morala, etica, tradiții, scara de valori și convingeri.
Autoarea Aurelia Rînjea este cuprinsa de tristețe și de neputință: „Cutia milei adună / Întrebările fără răspuns / Ale oamenilor închiși în cochilii. / Aud viori ce plâng în mine” (O inimă). Necredința oamenilor nu trece neobservată de autoare care declară: „Prea mult deşert / În sufletele oamenilor. / Mărul, / La porţile milei, / Zace în lanţuri / În abisul erorilor. / Gândurile devin captive. / Cursa păcatului / Dislocă drumul. / Călcă în picioare / Binele” (Captivitate), „Ordinea lucrurilor / Schimbă crezul, / Pe tărâmul cu umbre / Sublimând eternitatea” (Timp). Indignarea justificată a autoarei răzbate din versurile: „Credeam că vine / O vreme, / Când oamenii înţeleg / Măsura timpului, / Când drumul / Merge prea repede, / Când aştepţi să răsară / Ce ai semănat, / Ca o minune a firii, / Ca o provocare. / Acum calea se pierde… / Ne depărtăm unii de alţii” (Credeam) și iată că „Trecem de la o zi la alta, / Dintr-o tristeţe în alta, / Dintr-o singurătate în alta, Dintr-o tăcere în alta…” (Treceri).
Lumea este bolnavă de neiubire! Dacă am ști să ne iubim cu adevărat viața aici pe pământ ar fi un rai, dar din păcate nu știm! „Toată viaţa / Cerşim o bucată / De dragoste. / Orbii aruncă / Cu pietre în noi. / Cu gura legată / Ne zbatem / La uşile Sinelui / Şi nu reuşim / Să spunem / Cât ne iubim…” (La ușile sinelui). Avem o singură viață pe care o petrecem între Cer și Pământ și nu știm să o prețuim! Învățăm târziu, mult prea târziu sau unii dintre noi, chiar niciodată, căci „Timpul curge din noi ca dintr-un ceasornic cu nisip, dar noi nu simțim fuga asta, mai ales în unele clipe supreme” (Victor Hugo).
Cu o nemărginită iubire de tot ce-i românesc, cu dragoste de țară și de neam, autoarea prinde într-o adevărată „horă românească” în vers tricolor, tot ce-i românesc, glia românească, graiul dulce românesc, poporul român, tradițiile românești și credința românilor: „Casele românilor / Au în ele un fior astral”, „Ţara mea frumoasă, / Cu oameni iubitori şi drepţi, / Care-l poartă pe Dumnezeu / În sufletul lor, / Cu copaci curgători”…„Cu munţi falnici / Din care curg / Râuri de doine” (Râuri), „Limba Română / E Testamentul / Al acestui popor” (A fost român), „Glie binecuvântată, / Locuri cu încărcătură / Ancestrală, / În care pământul românesc / Pulsează / Ca un scut al planetei!” (Pământ românesc).
Dumnezeu este calea, Dumnezeu este lumina, iar românii sunt creștini și încă mai cred în Dumnezeu. Autoarea Aurelia Rînjea nădăjduiește că puterea Lui divină ne va salva. „Un fir de Lumină vie / Lină și binecuvântătoare, / Un lăstar divin / Din arborele cosmic, / Poartă pecetea devenirii / Umane. / Înflorește tandru / În inima de poet” (Un fir de Lumină). Iar „La Cina Cea de Taină, / Stăm de vorbă / Cu Țara, cu poporul, / Cu Dumnezeu / În capul mesei, / Pentru împărţirea pâinii / Să ne facă fraţi!” (Lucrare) și cu gustul acestei speranțe în glasul ce mărturisește, autoarea afirmă mândră și încrezătoare în izbândă: „Eu sunt România! / Trăiesc în ea, / Fac parte din ea!”
Cartea CĂLĂTORIE UNICĂ nu se scrie de doua ori! Doar o dată și bine! La fel și călătoria noastră prin viață este o călătorie cu un singur sens, un drum unic fără întoarcere, între cer și pământ.
Ajungând cu lectura la finalul acestei „călătorii unice” constat că autoarea Aurelia Rînjea a reușit prin mijloace proprii sa creeze o cale proprie, spre inima cititorului și să transmită prin poeziile cuprinse în aceasta carte mesajul său de pace și iubire frățească inconturnabil și irevocabil atât de clar exprimat, adresat românilor cât și altor neamuri ce vor citi traducerile poeziilor în limba franceză. În același timp, cartea sa este și o carte manifest, care dorește să depășească bariera timpului și să pătrundă până în sufletul cititorului de azi și de mâine, pentru a înțelege cu adevărat dimensiunea spiritului uman ce se zbate sa reziste, deposedat de valori și dezbrăcat de orice logica!
Distinsa doamna Aurelia Rînjea este un poet vizionar care luptă pentru adevăr și crede în izbânda binelui! Felicit distinsa autoare pentru forța și puterea mesajelor transmise și aștept cu viu interes viitoarele publicații.
Johnny Ciatlos-Deak
membru al Uniunii Jurnaliștilor Independeți din România
Senior Editor Globart Universum, Montreal, Canada
