3.9 C
Nürnberg, DE
March 29, 2024
Exclusiv

Cronica OMAGIU MAESTRULUI DAN TEODORESCU, Silvia Hodaș

13 mai 2023. OMAGIU MAESTRULUI DAN TEODORESCU

         Am scris câteva cronici de evenimente, dar niciodată nu m-am gândit că voi relata un eveniment atât de trist. O strângere de inimă m-a cuprins, cum să scriu despre așa ceva, când Domnul Dan Teodorescu se aștepta să realizez o cronică amplă, în care să strecor acele cuvinte pline de frumos, de bucurie în care să surprind esența actului cultural și nu de tristețe care să curgă printre cuvinte! Acum ele, cuvintele sunt prea sărace, s-au disipat în toate zările și nu mai pot fi îmbrățișate, fiind  încărcate de atâta durere.

Privesc la cei care, cu pași agale, intră în sală, într-o liniște profundă, fiecare se îndreaptă spre un loc, tăcut și gândind la Omul Dan Teodorescu, Jurnalistul, Scriitorul, Cronicarul, căutând în memorie un cuvânt, o faptă, o atitudine, un sfat prin care să-l imortalizeze.

La eveniment au participat membrii familiei, prieteni și cunoștințe, scriitori, oameni de cultură din toate domeniile, membrii LSR – Filiala Iași – Nord Est.

Manifestarea a început cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria Domnului Dan Teodorescu. Au urmat luări de cuvânt, depănări de amintiri. Actorul și regizorul Emil Gnatenco, în debutul evenimentului, a povestit cu multă emoție, cum la întoarcerea din excursia de la Bălți, Republica Moldova, din 28-29 aprilie (organizată în cadrul proiectului „Cuvântul care ne unește”) a mers să-i ofere mai multe cărți și diplome, dar prețios din partea prietenilor de peste Prut. Le-a înmânat doamnei Mariana Teodorescu (soția) și peste foarte puțin timp a aflat vestea tragică.

Actorul, prieten vechi, a recitat frumos și expresiv, până la lacrimi, un colaj din poeziile autorului, ce au pătruns adânc în inimile tuturor, menționând apoi: „aceste versuri mă vor însoți oriunde”.

Scriitorul și prietenul Ilie Serediuc a adus completări privind aspectele importante din viața și activitatea fostului său coleg, din anii de studenție și debutul literar etc.

În cuvântul său, prof. dr. Dumitru Marin, a precizat că: „… viața e cumplit de dură și nedreaptă. A fost un bun prieten de inimă, colaborator al ziarului «Meridianul» și al revistei «Meridianul Cultural Românesc», s-a dăruit mereu răspândirii culturii de calitate.”

Poeta Rodica Murgu, în versuri sensibile și emoționante, ne-a spus că președintele LSR – Filiala – Iași „s-a dus să strălucească pe bolta cerească”, „s-a predat cu totul divinului”. Ecaterina Lungu, pictoriță și poetă, a oferit familiei un tablou, din care Poetul și Scriitorul Dan Te, așa cum îi spuneau prietenii, părea că urmărește toată manifestarea cu un zâmbet înțelegător pentru stângăciile noastre. Autoarea, prin versurile sale străbătute de tristețe, a conchis: „moartea nu a știut să o abată”.

Doamna Petronela Cotea, de la Radio România Iași, a enumerat marile realizări, buna colaborare, concluzionând „… ne-a adunat pe toți, aici!”

În intervenția sa, jurnalistul Silviu Labeș a spus că Dan Teodorescu a fost  „un om complex, a creat un grup care e viu și întruchipează pe Dan Teodorescu. Trăiește prin acest grup.”

Scriitorul ing. Solo Rotenstain și-a început expunerea: „… om profesionist, respectat în țară și peste hotare, un titan, generos, suflet bun” și a încheiat cu frumoasele cuvinte: „Drum bun prin jurnalistica cerului!”

Umoristul prof. Ioan Hodaș, de astă dată nu a putut să aducă niciun zâmbet, așa cum aștepta distinsul Domn Dan Teodorescu. Într-un scurt expozeu, a încercat să descrie toate componentele personalității: „Ca președinte al LSR FINE a adus și promovat, la activitățile ținute lunar, toate stelele culturii, din toate domeniile spre a fi cunoscute și le-a dăruit marelui public spre cunoaștere. Pentru cel omagiat: Recunoștință, Respect, Onoare și Amintire eternă”.

Poeta prof. Veronica Rusu-Bucico, din orașul Bălți, Republica Moldova, în discursul său a menționat: „Toată Țara, Familia și Familia LSR IAȘI Nord – Est, s-a îmbrăcat în doliul durerii, însă rămâne «Cuvântul care ne unește», prin eterna rugăciune și intenția noastră comună de a preface apa Prutului în «aghiazma Dorului de Frate»… Ceea ce a lăsat în urma sa Domnul DAN TEODORESCU, se înscrie într-o Circumferință a Cunoașterii, un distinct Catalog ce înregistrează Imaginea Sufletului nostru Românesc… Lumină lină, Scumpul nostru Dan Te al României…”. Împreună cu actorul Emil Gnatenco a recitat poezii, din creația proprie, cu o încărcătură emoțională puternică. Ochii s-au umezit de lacrimi și durere, de simțire românească.

Ing. Petru Naslău, directorul Clubului Salariaților CFR Iași, vădit emoționat, a menționat că Domnul Dan Teodorescu „a pus suflet în orice activitate”, a fost alături de ceferiști și i-a îndrumat spre „activitatea culturală feroviară.”

Scriitoarea ing. Martha Eșanu, după ce a trecut în revistă opera vastă a ing. Dan Teodorescu și întreaga activitate pe tărâmul culturii, a făcut două propuneri: una – să se pregătească demersuri pentru a fi numit cetățean de onoare al municipiului Iași, iar cea de-a doua: LSR – Iași să poarte numele de „DAN TEODORESCU”.

Epigramist, prof. Cornelia Bejan, a specificat: „ …astăzi e Ziua Internațională a Dorului” și a citat câteva cuvinte despre dimensiunea dorului.

Consider că a avut dreptate, când dorul va da năvală peste noi, vom deschide o carte, un album, ne vom întâlni la evenimente cultural-artistice și atunci gândurile noastre se vor liniști, dar dorul va rămâne.

          Ing. Ilie Serediuc, prim-vicepreședintele ligii, a dat citire scrisorii transmisă de Simina Lazăr Huser, stabilită în Franța, o bună colaboratoare: „Știu că durerea vă copleșește, dar mai devreme sau mai târziu, toți vom trece într-o zi pragul lumii acesteia… Poate că Dan ne va aștepta la frontiera de dincolo și ne va conduce în noile încercări care ne așteaptă. Să-i urăm o odihnă bine meritată după zbuciumul vieții ce a dus-o aici. Să-i fie calea ușoară dincolo și Dumnezeu să fie alături de el!”

Cu acest prilej a fost lansată și revista ligii: „NORD-EST CULTURAL”, nr. 15 (aprilie, mai, iunie), 2023, revistă la care Domnul Dan Teodorescu și-a adus o contribuție importantă. A avut răgazul să o vadă în faza de proiect.

 În susținerea recitalurilor artistice și-au dat concursul: tinerii pianiști Bârzu Ilinca și Bârzu Ioan, de la Cercul de pian (Clubul CFR), prof. Oana Popa; chitară – interpret și cantautor cu voce sensibilă, Adi Gegiuc; Corala „Lirica” cu melodii de suflet; grupul vocal – solistele Rodica Murgu, Miorița Romila, Nușa Apostol și Verginica Pește – cu pătrunzătoare cântece; Stela Lozanu, Valeriu Rudolf și Iulian Gălușcă – recitări cu mult patos.  Publicul minunat și receptiv a răsplătit cu aplauze pe cei care au adus multă mângâiere sufletului.

Promovând valorile, ca jurnalist, scriitor și cronicar, Domnul Dan Teodorescu lasă posterității cărți care să schimbe ceva, iar lumea să devină mai bună, mai prietenoasă.

S-a înălțat la cer. De acolo, din Înaltul Cerului, ne va veghea cu aceeași dăruire în promovarea culturii românești. Vom păstra amintirile vii.

Dumnezeu să îl ierte și să îl aibă la dreapta Sa!

Moderatori: Ilie Serediuc și Emil Gnatenco.

Parteneri Media: Radio România Iași, TeleMoldova Plus – Iași

Sonorizare: Culiță Păduraru

Eveniment organizat de LSR – Filiala Iași – Nord Est, Clubul Salariaților CFR Iași, UZPR – Filiala Iași

Fotografii: Silvia Hodaș, Mihaela Săvuc (secretar general de redacție al revistei „Nord-Est Cultural”)

SILVIA  HODAȘ

Membru al Ligii Scriitorilor – Filiala Iași – Nord Est, președinte al Subfilialei Iași – Nord Est – JUNIOR

Membru – Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP)

Related posts

Premiile Ligii Scriitorilor din România – filiala Arad pentru cărțile apărute în anul editorial 2021

Liliana Moldovan

Scriitoarea Elena Buică în echilibru “Pășind spre“talentul din “Miracolul cuvântului “

Liliana Moldovan

DE MĂRȚIȘOR

Liliana Moldovan

Pentru toţi cei care cred în Moş Nicolae

Liliana Moldovan

Unirea Principatelor Române (Mica Unire de la 24 ianuarie 1859)

Theodora-Raluca Paun

Poetul Ioan Pavel Azap – zbor lin spre cerurile lui Orfeu

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy