Formată ca scriitoare în mirificul context al basmelor și poeziilor pentru copii, Voichița Toma este o doamnă cu sufletul de aur și cu inima de copil. Tresărind la atingerea celor mai dulci amintiri legate de copilăria petrecută în casa părintească din Aluniș, domnia sa a ales să încredințeze tiparului o parte din parcursul său biografic, insistând asupra satului și locurilor care i-au marcat copilăria și adolescența. Autobiografia strălucit intitulată „Unde se leagănă visele” devine, astfel, un dar de suflet pe care Voichița Toma îl lasă moștenire celor două fiice ale sale și celor doi nepoți
În acest volum, pornește un exercițiu biografic complex și versatil, cu mai multe fațete, dintre care se detașează elementele monografice legate de istoria și geografia satului în care s-a născut, dar și evenimentele de viață care pun în valoare obiceiurile populare și ritualurile religioase specifice comunităților românești din satele transilvane. Acestea din urmă conferă cărții autenticitate și o încadrează, fără îndoială, în categoria lucrărilor literare cu valoare de document istoric, etnografic și lingvistic.
„Voichița Elena Toma, scrie poetul Valentin Marica în extraordinara prefață a cărții, ne convinge că aude mereu bătăile de eternitate ale satului natal Aluniș înțelegându-le ca pe un jurământ pe care îl poartă și îl va purta mereu în anii vieții”. (pag. 8). Eternă va rămâne și memoria părinților, a prietenilor, a rudelor, a colegilor de școală sau a partenerilor de copilărie, pe care îi amintește, „nemurindu-i”, în cele 271 de pagini ale volumului.
Scriind acest testament literar, doamna Voichița Toma a înțeles că trebuie să asculte de chemarea inimii și s-a apucat să povestească despre peripețiile din ograda casei părintești, despre viața grea a gospodarilor din sat, despre muncile câmpului, despre relațiile dintre vecini, despre năzbâtiile copiilor din sat, despre dramaticele întâmplări din vremea războiului, despre sperietoarea de ciori din cucuruz și despre multe alte personaje, rude si eroi care i-au marcat copilăria. Accesul la tradițiile strămoșești, la obiceiurile legate de pregătirile pentru sărbătorile religioase de peste an, de pildă, se realizează prin intermediul amintirilor autoarei. Acestea nu sunt concepute sub forma unui jurnal, ci iau înfățișarea unor povestiri atrăgătoare, amuzante, pline de iubire și de respect față de locurile descrise și oamenii care au viețuit aici.
Evocarea anilor de școală, a vacanțelor de neuitat, ocupă un loc important cadrul biografiei.
Deseori, autoarea mărturisește că a fost atrasă de mirajul cărților și al bibliotecii din sat și declară că sfârșiturile de an școlar îi ofereau mereu prilejul de a-și potoli dorul de lectură și cărți.
„Rămâneau doar cărțile de citit pe care le-mprumutam de la biblioteca din sat, cărțile citite și răscitite, alteori le împrumutam de la prieteni sau le cumpăram din librăriile ambulante ce veneau din când în când în fața școlilor. Ce frumos mirosea în aceste librării mobile! Miros de carte nouă și eu eram primul cititor! Mă așteptau cuminți pe rafturile micuțe și se întrebau pe care dintre ele o voi alege, care îmi va simți îmbrățișarea”.
Sub pana sa de scriitoare, trecutul este mereu viu iar secvențele de viață rememorate de Voichița Toma sunt atinse parcă de apa „apa vieții” așa cum se întâmplă deseori în basmele pe care le-a pus în cărțile pentru copii. „Unde se leagănă visele” este o biografie care emană prospețime, emoție și bucurie iar autenticitatea confesiunilor reiese și de frumusețea limbajul ardelenesc specific locuitorilor de la sat, grai pe care autoarea îl folosește preponderent în autobiografia sa.
Mizând pe splendoarea volumului apărut la Editura Cezara Codruța Marica din Târgu-Mureș, în anul 2022, Liga Scriitorilor din România, a acordat, anul trecut, scriitoarei târgumureșene Voichița Toma, Premiul Național pentru Cartea Monografică „Unde se leagănă visele”.
De asemenea. referindu-se la această autentică și delicată monografie a satului ardelean, construită pe structura arborelui genealogic al autoarei, Mircea Dorin Istrate, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Mureș, încheia postfața cărții astfel : „Am lăcrimat. am suspinat, m-am întristat profund când am văzut cum neasemuitele noastre tradiții și obiceiuri strămoșești, pe care unii dintre noi, puțini la număr, le-au mai apucat încă la începutul vieții, și-au estompat sensul înțelesul, menirea. […] Și apoi, Doamne, când am citit toate acele minunate rânduri despre copilărie sufletul meu a plâns cu adevărat.” (p. 246)
„Unde se leagănă visele” este într-adevăr o biografie literară de excepție, este un omagiu adus satului românesc, pe care Voichița Toma îl pune în valoare prin intemediul limbajului țărănesc, atât de dulce și expresiv, folosit în Ardeal în vremea copilăriei sale. Autoarea și-a asumat identitatea de fiică a satului transilvan, și-a adunat amintirile într-o strălucitoare cunună literară pe care a așezat-o cu pioșenie peste amintirea strămoșilor și a rudelor sale dragi, din mijloul cărora răsăr, în zbor angelic, portretele părinților și ale bunicilor domniei sale, cărora le aduce închinăciune și pe care îi legănă într-o dragoste eternă.
Liliana Moldovan
