”Mitropolitul Andrei Șaguna. O Biografie culturală”, scrisă de istoricul clujean Mircea-Gheorghe Abrudan, este o carte de referință pentru istoriografia noastră. Autorul este cercetător științific III Dr. la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca. Absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie (2008) și al Facultății de Teologie Ortodoxă (2009) din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, istoricul a susținut două doctorate ”summa cum laude” la cele două facultăți amintite. Mircea-Gheorghe Abrudan este, prin munca științifică, din stirpea istoricilor clasici germani, ca Theodor Mommsen, Thomas Nägler sau Heinrich Pfeiffer, dar și un continuator, prin afinități tematice, a istoricilor români ardeleni Silviu Dragomir, Ioan Lupaș sau Ștefan Pascu. Cartea recent apărută, sub egida Centrului de Studii Transilvane la editura ”Școala Ardeleană”, se bucură de o prefață scrisă de prof. Ioan Bolovan, membru coresponent al Academiei Române. Acesta afirmă că ”autorul intitulează acest volum „O biografie culturală” fiindcă a dorit să ilustreze profilul intelectual și orizontul cultural larg al marelui ierarh. Pornind de la această intenționalitate asumată și recunoscută încă în debutul volumului, materialele incluse ni-l relevă pe Andrei Șaguna drept un ctitor de instituții culturale care au asigurat românilor din Transilvania nu doar supraviețuirea identitară, ci și progresul cultural și chiar material al națiunii. Cartea acoperă o paletă mult mai largă de aspecte care învederează relațiile personale ale lui Andrei Șaguna cu împăratul Franz Joseph, cu alți politicieni de prim rang de la Viena, legături care i-au și asigurat ierahului sibian succesul în inițiativele culturale, ecleziastice și politico-naționale vizând propășirea poporului român. Toate studiile evidențiază o documentare solidă care include surse inedite, dar și edite, precum şi o bibliografie națională și internațională adusă la zi. Remarcăm talentul narativ al autorului, care trădează un spirit elevat, un intelectual cu reale aptitudini literare, atent la tot ce îl înconjură și-i marchează existența cotidiană, dar și preocupat să îmbrace realitatea istorică într-o formă atractivă și captivantă deopotrivă pentru istorici și publicul larg. Îi asigur pe toți că vor găsi suficiente pagini valoroase care să le completeze informațiile despre o epocă și o personalitate cu totul aparte în istoria secolului al XIX-lea.” Istoricul Ioan Bolovan subliniază că ”viziunea lui Șaguna a fost una foarte avansată pentru acele vremuri, iar diplomația și persuasiunea de care a dat dovadă ierarhul sibian au asigurat aprobarea Statutului Organic de către autoritățile de la Budapesta și Viena”.
Coperta cărții cuprinde o reproducere după frumosul tablou al lui Mișu Popp – ”Andrei Șaguna, portret”, aflat la Muzeul „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului. E o operă de artă în sine volumul tipărit. Încă din ”cuvântul înainte” autorul ne sintetizează ideile din complexitatea și comprehensivitatea contribuției sale istoriografice: ”În asfințitul unei zile de vară la 28 iunie 1873, adormea în Domnul, în reședința sa din Sibiu, Andrei Baron de Șaguna, faimosul arhiepiscop și mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria, deopotrivă cap al Bisericii și lider recunoscut al națiunii române vreme de două decenii (1848-1868). Aidoma Catedralei mitropolitane înălțate între zidurile Sibiului la începutul secolului XX, Andrei Șaguna a fost și rămâne un simbol al demnității ortodoxe românești în Transilvania. La împlinirea unui secol și jumătate de la trecerea sa în eternitate, am considerat că este oportun să-l readuc în atenția cititorilor români contemporani, ilustrându-i personalitatea prin accentuarea dimensiunii culturale și intelectuale a biografiei sale.” Istoricul clujean a dorit la 150 de ani de la trecerea la cele veșmice a marelui mitorpolit Andrei Șaguna să ofere ”istoricilor, teologilor și cititorilor români…o lucrare scrisă nu în genul unei monografii clasice, ci cuprinzând zece capitole, care tematizează în mod deosebit biografia intelectuală și opera sa culturală…” Pentru această carte susținută financiar de Fundația ”Transilvania Leadears”, autorul a studiat cu acribie și asiduitate bogatele fonduri documentare ale Arhivelor Naționale ale Austriei din Viena și ale Mitropoliei Ardealului din Sibiu. Lucrarea este scrisă într-un stil antrenant și cursiv, folosind tendințe expresive specifice multidisciplinare ale istoriografiei contemporane. Deși te introduce în universul cultural de factură gemanică de tip ”kultur”, cartea atrage prin forma sintetică a tematicii și claritatea ideilor expuse într-un mod gradual, fără o exhaustivitate bio-bibliografică care poate îngreuna lectura. Istoricul Mircea-Gheorghe Abrudan cuprinde în idei clare și distince biografia teologică și culturală a marelui ierarh ortodox, care se trăgea dintr-o bogată familie de aromâni (macedo-români) din Balcani, ce a sosit începând cu sec. XVII și XVIII în Ungaria și Austria habsburgică, alăturându-se puternicilor familii de coreligionari, mari negustori și mecena ai artei și culturii. Istoricul ne prezintă o viziune conceptuală construită pe tematici structurate, ce frizează structuralismul istoriografic francez, pe durata lungă. Viitorul mitropolit se trăgea dintr-o familie de vază din Pesta de la începutului de secol XIX, ctitor de biserici și parohii ortodoxe. Andrei Șaguna s-a născut la Mișkolț în 1809, fiind de la început înconjurat de dragostea și bunăstarea familiei și protecția unchiului său, bogatul Atanasie Grabovski. Aceste ”colonii” de aromâni ortodocși prosperi au stat la baza emancipării poporului român ”schismatic” din imperiul habsburgic. Acestea au fost ”celulele” renașterii naționale. Pare de la început, deși a făcut studii de drept la Pesta, că Andrei Șaguna a fost dedicat bisericii ortodoxe de limbă română din Ardeal și Ungaria. Lasă la o parte cariera de funcționar sau avocat de succes din capitalele imperiului ca să devină seminarist la școala teologică din Vârșeț, controlată, ca poporul român ortodox, de ierarhia sârbă de la Carloviț. La 24 octombrie 1833 s-a călugărit la Mănăstirea Novo Hopovo, unde a primit numele de Andrei, nume ales special pentru că Sf. Andrei a fost apostolul românilor. Alegerea era simbolică și premonitorie. Parcă o mână nevăzută a venit mereu în sprijinul tânărului teolog aromân, care urcă toate treptele ierarhice, de la diacon la preot sau bibliotecar-arhivar al mitropolitului sârb Iosif Raiacici, care-l propune spre funcții ecleziale în eparhia Ardealului. Pe 2 decembrie 1847 în Biserica ”Între Români” din Turda a fost ales episcop al Bisericii Ortodoxe. Este hirotonit episcop pe 18 aprilie 1848, de Duminica Tomei, la Carloviț de către episcopul sârb Iosif Raiacici. Atunci a spus: „Se cere de la mine ca, prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, și reînvierea aceasta să corespundă trebuinței Bisericii, mântuirii poporului și spiritului timpului.” De aici începe lupta lui Andrei Șaguna de a întemeia o mitropolie ortodoxă a românilor din Transilvania și Ungaria. În timpul revoluției d ela 1848-1849 este fidel până la extrem, față de casa imperială de Habsburg, fiind apoi recompensat cu două ordine imperiale și titlu de baron în 1854, fapt de mare mândrie pentru ierarh, care le-a primit ca un semn de recunoaștere a emancipării românilor ortodocși, acum egali cu celelealte culte din imperiu. Toată viața, baronul Andrei Șaguna și-a etalat funcțiile și medaliile primite de la împărat, ca un accesoriu al recunoașterii imperiului față de națiunea română. Andrei Șaguna a înțeles că biserica ortodoxă este singura instituție care poate păstra identitatea națională și religioasă a românilor în imperiul habsburgic și mai târziu în cel dualist. La 27 august 1850 a deschis la Sibiu o tipografie eparhială întemeiată pe banii lui, după ce generalul Josef Bem a ars intenționat arhiva și biblioteca eparhiei române, ca să se șteargă urmele arhivistice ale ortodoxiei românești. La Sibiu se tipăresc abecedare, cărți și istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 întemeiază ”Telegraful Român”, care funcționează neîntrerupt până astăzi. Înființează peste 1300 de școli confesionale românești în care predau peste 1700 de învățători, precum și seminarii ortodoxe.
În anul 1864, dupa 16 ani de rodnică acvitate bisericească culturală și națională, Andrei Șaguna este numit mitopolit ortodox. Românii ortodocși devin o forță politică și culturală în imperiu, iar baronul Șaguna era respectat de întreaga elită maghiară, austriacă sau săsească. El devine membru de onoare în Societatea Muzeului Ardelean a contelui Miko Imre. Ierarhul Șaguna era un personaj apropiat casei de Habsburg, participând la conducerea imperiului și la evenimentele imperiale ca invitat special. Toate aceste distincții oficiale, Andrei Șaguna le primea cu bucurie ca un însemn al recunoașterii importanței românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria. Până la capăt Andrei Șaguna a fost un fidel al casei imperiale de Habsburg refuzând acțiunile ”aventuroase” ale naționaliștilor români, care criticau și doreau desființarea imperiului austriac. Mitropolitul Andrei Șaguna a fost un spirit al epocii sale, nu a dorit să ”ardă” etapele. A făcut din biserica ortodoxă din Ardeal o entitate respectată de Viena, chiar mai mult decât Biserica greco-catolică. Andrei Șaguna a fost un bibliofil, înființând o frumoasă bibliotecă la Sibiu, cu mii de titluri de carte excepționale. A devenit membru al Societății Academice de la București în 1871. Șaguna a crezut în dictonul latin: Ordo est anima rerum! De aceea a fost un fidel al coroanei austriece. După titlul de baron – Freiherr, Șaguna primește două medalii ”Crucea de comandor al Ordinului Leopoldin” în 1850, iar în 1864 ordinul Coroana de Fier, clasa I. Andrei Șaguna s-a mândrit cu blazonul său cu un cocostârc în care ținea într-un picior globul pământesc. Ierarhul era apropiat de oamenii simpli din poporul român, fiind sensibilizat când a trecut prin târgul de la Negreni spre Viena să aducă la întorcere un ceas mecanic pentru turla noii biserici din sat așa cum aveau ungurii și sașii. Ceasul funcționează și azi în turla bisericii din Negreni. De asemenea, ierarhul ortodox a redactat statutul și a înființat Despărțământul Astra, care a funcționat ca un focar de cultură și universitate românească. Mitropolitul Andrei Șaguna trece la cele veșnice, în 1873, trist pentru nerecunoștința unor apropiați din conducerea eparhiei sale. N. Popea, prieten în anii studenției de la Cluj cu Avram Iancu, scrie pe la 1879, prima monografie a marelui ierarh. Cartea istoricului Mircea-Gheorghe Abrudan reprezintă o contribuție solidă și de neocolit pentru toți cei care doresc să cunoască viața și opera marelui ierarh român al ortodocșilor din Transilvania și Ungaria. Autorul este un istoric conceptual, cu o paletă solidă de abordări documentare și pluridisciplinare. E un sentiment reconfortant când citești o carte bună scrisă cu acribie de un tânăr istoric de o certă valoare și cu un viitor academic binemeritat.
Ionuț Țene
