Noutăți

Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între 20 şi 28 Septembrie 2023

De la membrii ansamblului Violoncellissimo și pianistul Cătălin Răducanu, la Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma

Mari tineri artiști, la Focșani

Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între 20 şi 28 Septembrie 2023

            Focșaniul va deveni, timp de 9 zile, capitala culturală a tinerilor. Festivalul Classic for Teens revine între 20 şi 28 Septembrie 2023 la Focşani, cu a patra ediţie, director artistic fiind şi în acest an Mara Dobrescu, pianistă de origine română stabilită în Franța.

            Pe scena sa vor urca muzicienii cunoscutului ansamblu Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu și ai Orchestrei de cameră a prestigiosului Conservator Santa Cecilia din Italia, sub bagheta dirijorului Biagio Micciula. Muzicieni din 9 țări, Austria, Franța, Italia, Republica Moldova, Ucraina, Korea, China și România vor oferi publicului focșănean un regal muzical de excepție.

            Întregul festival, bazat pe o intensă cooperare culturală internațională aduce împreună artiști și muzicieni de renume internaţional. Publicul de toate vârstele se va bucura de concertele oferite de: pianistaAdela Liculescu (Austria), pianiștiiFilippo Tenisci (Italia), pianistul Cătălin Răducanu (România), Daniele Terribile (Italia), Michele Chinellato (Italia), flautistul Matei Ioachimescu (Austria), percuționista Irina Rădulescu – marimba(România), Andrei Duță  vibrafon (România), acordeonistul Ghenadie Rotari (Rep. Moldova/ Italia),violonistul Gian Paolo Arena și pianista Chiara Di Francesco (Italia), Da Hyun Kang, soprana (Korea) și Wang Shijie, tenor (China).

            Principalele instituţii culturale ale municipiului Focşani, Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia şi Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia, dar şi alte spaţii emblematice din oraş, vor găzdui evenimentele acestui proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu susținerea Consiliului Județean Vrancea.

            Deja un reper cultural de tradiţie al zonei, festival cu vocaţie internaţională, Classic for Teens aduce arta și muzica clasică mai aproape de publicul tânăr, mai aproape de cei care au mai mare nevoie de ea. În mod deosebit în acest an, Classic for Teens aduce împreună nume sonore din spaţiulcultural românesc și internațional.

            Aflat la intersecția zonei culturale cu zonele educaţională și socială, festivalul urmarește ceea ce şi-a propus de la început, educarea publicului tânăr pentru consumul cultural, dezvoltarea abilităţilor creative ale acestuia, dar și dezvoltarea educației artistice specializate. Tinerii din Focșani, dar și cei din București, Buzău, Bacău, Constanța, se vor bucura de masterclassurile gratuite susținute de Lea Pavarini – pian (profesor Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma), Adela Liculescu – pian ( Austria),  Matei Ioachimescu – flaut (Austria), Ghenadie Rotari – acordeon (Rep. Moldova/Italia/Germania), Alexandra Cherciu – compoziție (Romania), Emanuela Salucci – canto (Profesor Conservatorul de Muzică S. Cecilia din Roma), Irina Radulescu– marimba/percuție ( România).

            Conferințele ținute de maestrul Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București, maestrul Roberto Giuliani, director al Conservatorului de Muzică Santa Cecilia din Roma pe tema didactica muzicală, la care se adaugă cursul Veronicăi Costache, trainer de wellbeing, Life & Business Reset Consultant ( Anglia ) vor completa programul încărcat al acestei ediții.

            În urma colaborării cu Muzeul Național George Enescu din BucureștiClassic for Teens va prezenta expoziția „George Enescu și copiii minune”– dedicată violonistului, compozitorului și dirijorului George Enescu, realizată de dr. Adina Sibianu, despre marele nostru muzician și câțiva dintre copiii extrem de talentați pe care acesta i-a susținut de-a lungul carierei lor, ajutându-i să se afirme. Publicul va afla cu această ocazie lucruri interesante despre Dinu Lipatti, Yehudi Menuhin, Mihai Constantinescu, Mândru Katz, Lola Bobescu, Radu Mihail și Valentin Gheorghiu.

            Rezultat al unei formule de producție artistică interdisciplinară, situându-se la intersecția dintre arte – muzica – educaţie, Classic for Teens este un eveniment a cărui diversitate se regăseşte atât în îmbinarea între muzică, arte vizuale şi educație prin tipul de evenimente – concerte de muzică clasică, expoziții și conferințe, masterclass de perfecționare muzicală, cât şi în cele 9 ţări din care vin artiștii invitaţi.

            În același timp, această nouă ediție își propune să spargă la modul demonstrativ barierele culturale, sociale și etnice dintre stilurile muzicale, fenomen care separă cel mai mult oamenii din punct de vedere social, mai mult chiar decât standing-ul financiar.

            Acest festival de muzică clasică, aflat încă în efervescența creșterii, un minunat fenomen cultural care s-a născut în Focșani din dorința de a schimba și a dărui, a reușit să aducă pe scenele instituțiilor de cultură din oraș, titani ai muzicii clasice, care devin, pentru o scurtă, dar fructuoasă perioada de timp, mentori pentru tânăra generație. Cei aproape 200 de elevi și studenți voluntari, implicați în organizarea și promovarea acestui eveniment de mare anvergură, sunt mărturie la această schimbare de paradigmă.

            Cea de-a patra ediție a Classic for Teens – desfășurată sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Italiene în România, al Ambasadei Republicii Moldova în Romania și al Institutului Italian de Cultură din București – este realizată de Asociaţia PropatriaVOX din Focșani, cu susținerea Consiliului Județean Vrancea și al autorităților locale din Municipiul Focşani, în colaborare cu Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, Colegiul Național Dinu Lipatti din București,  Asociația culturală româno-italiană Propatria (Roma), Asociaţia pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Pro Contemporania din București, Muzeul Național George Enescu din București, Rotary Varana, Liceul de Arte Gh.Tattarescu din Focșani, Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia și Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focșani, Studioul de balet pentru copii și tineret al Operei Naționale București, Colegiul Național Unirea din Focșani, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Episcopia Romano-Catolică Iași, Collavini Art, Ansamblul Tara Vrancei.

                Evenimentele organizate în cadrul celei de-a patra ediții a Classic for Teens vor fi prezentate de actorii Sorin Frâncu și Daria Maria Boboc.

Promo festival: (960) CLASSIC FOR TEENS Festival, ed. a IV-a Promo – YouTube  

CLASSIC FOR TEENS FESTIVAL

Ediția a IV-a

20-28 Septembrie 2023

Director artistic: MARA DOBRESCU

Proiect finanțat de CONSILIUL JUDEȚEAN VRANCEA

PROGRAM

Prezintă actorii SORIN FRÂNCU și DARIA MARIA BOBOC

20 SEPTEMBRIE 2023, ora 11:00: conferința de presă, Sala mare a Consiliului Județean Vrancea

20 SEPTEMBRIE 2023ora 17:00: inaugurarea expoziției George Enescu, promotor al copiilor minunein colaborare cu  Muzeului Național George Enescu din București  

Locație: Teatrul  Mr. Gh. Pastia

20 SEPTEMBRIE 2023, ora 19:00: deschiderea oficiala a Festivalului cu concertul susținut de ansamblul cameral Violoncellissimo, condus de maestrul Marin Cazacu

Locație: Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia

21 SEPTEMBRIE 2023, ore 19:00 – Un artist, un pian şi un ţambal – Clasic, jazz, folclor Spectacol-concert sustinut de pianistul Cătălin Răducanu (România) 

Locație: Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia

22 SEPTEMBRIE 2023, ora 17:00 – conferință pe tema Dezvoltare personală, susținută de 

Veronica Costache, trainer de welbeing, Life & Business Reset Consultant ( Anglia ), Locație: Galeriile de Arta

22 SEPTEMBRIE 2023ora 19:00: Recital de pian susținut de Adela Liculescu (Austria)

Locație:  Teatrul Mr. Gh. Pastia

23 SEPTEMBRIE 2023, ora 17:00: Spectacol de balet susținut de corpul de balet al Studioului de balet pentru copii și tineret al Operei Naționale București, condus de Magda Rovinescu, ex-prima balerina a ONB

Locație: Teatrul Mr. Gh. Pastia

23 SEPTEMBRIE 2023, ora 19:00: LEGENDS, concert de flaut, marimba si vibrafon, susținut de Matei Ioachimescu (Austria), Irina Rădulescu si Andrei Duță (Romania).

Locație:  Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia

24 SEPTEMBRIE 2023ora 19:00: Recital susținut de acordeonistul Ghenadie Rotari (Rep. Moldova/ Italia). 

Locație: Biserica romano-catolică

25 SEPTEMBRIE 2023, ora 19:00 Recital de pian susținut de Filippo Tenisci (Italia)

Locație: Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia

26 SEPTEMBRIE 2023ora 17:00: Conferință Daniel Jinga – Manager Opera Națională București.

Locație: Galeriile de Artă

26 SEPTEMBRIE 2023, ora 19:00 Concert sustinut de orchestra  de Cameră a Conservatorului de Muzică Santa Cecilia din Roma, Dirijor Biaggio Micciula. Solisti: Da Hyun Kang, soprana (Korea) si Wang Shijie, Tenor (China)

Locație: Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia

27 SEPTEMBRIE 2023ora 11:00 matinée – Recital de pian Michele Chinellato

Locație: Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia

27 SEPTEMBRIE 2023, ora 14:00 Recital de pian susținut de Filippo Tenisci (Italia)

Locație: Sala de concerte a Colegiului National Dinu Lipatti, Bucuresti

27 SEPTEMBRIE 2023, ora 17:00: conferință pe tema Didactica muzicalasusținută deMaestrul Roberto Giuliani– Italia, director Conservatorulde Muzică Santa Cecilia din Roma

Locație: Galeriile de Arta

27 SEPTEMBRIE 2023ora 19:00: Concert de pian si vioara, susținut de Gian Paolo Arena, vioara si Chiara Di Francesco, pian, studenți ai Conservatorului de Muzică Santa Cecilia din Roma Locație: Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia

28 SEPTEMBRIE 2023ora 11:00 matinée – Recital de pian Daniele Terribile

Locație: Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia

28 SEPTEMBRIE 2023, ora 19:00-  Concert Mozart cu Orchestra de Cameră a Conservatorului de Muzică Santa Cecilia din Roma, Dirijor Biaggio Micciula. Solisti: Da Hyun Kang, soprana (Korea) si Wang Shijie, Tenor (China)

Locație: Teatrul Mr. Gh. Pastia

MASTERCLASS: 

·         21-23.09.2023 Adela Liculescu– pian ( Austria)

·         21-23.09.2023  Matei Ioachimescu – flaut (Austria)

·         21-23.09.2023  Irina Radulescu– marimbă/percuție (România)

·         21-23.09.2023  Alexandra Cherciu – compoziție (România)

·         22-24.09.2023  Ghenadie Rotari – acordeon (Rep. Moldova/Italia/Germania)

·         26- 28.09.2023  Lea Pavarini – pian (Prof. Conservatorulde Muzică Santa Cecilia din Roma)

·         26- 28.09.2023  Emanuela Salucci  – canto (Prof. Conservatorulde Muzică Santa Cecilia din Roma)

REALIZATOR: Asociaţia PropatriaVOX – Focșani

CU SUSŢINEREA : Consiliul Judeţean Vrancea

CU PATRONAJUL: Ambasada Republicii Italiene în România, Institutul Italian de Cultură din București

PARTENERI: Primăria Municipiului Focşani, Corpul European de Solidaritate, Asociaţia pentru Muzica, Arta si Cultura, Ambasada Republicii Moldova in Romania, Festivalul Internaţional Propatria, Teatrul Municipal Focşani, Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia Focşani, Conservatorul de Muzica Santa Cecilia din Roma, Muzeul Naţional George Enescu, Asociaţia culturala romano-italiana Propatria, Liceul de arte Gh.Tattarescu din Focșani, Rotary Varana, Colegiul Național Unirea din Focșani,Colegiul National Dinu Lipatti, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Episcopia Romano-Catolică Iași, Hubart Agency, Asociaţia Pro Contemporania, Ansamblul Țara Vrancei, Studioul de balet pentru copii și tineret al Operei Naționale București.

COLABORATORI : Caspro Publicitate, Hotel Rix, Hotelul Unirea, Sara Resort, First Apartments, Pensiunea Dana1.

SPONSORI: AeroItalia, Autovip, Corso, OrthoartLab, Birou de traduceri Lura Cinca, DIVORI, RIKORA, Flori si Cadouri, Paco, Marco, Nova Gym, Floraria Orhideea.

PARTENERI MEDIA

Naţionali: Trinitas Tv, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, Radio Iași, Radio România Chișinău, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Itsy Bitsy Radio, AGERPRES, Spotmedia, Basilica.ro, PressOne, Zile și Nopți, Fest.ro, Revista Leviathan și Connect Arts.

Locali: Realitatea de Vrancea, ATLAS TV, Radio DADA, Monitorul de Vrancea, Vrancea 24, Ziarul de Vrancea, Ediție de Vrancea, Evenimente Focşani, Informația Vrânceană.

București:  Revista Femeia, Revista Tango – Marea Dragoste, SensoTV, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Verbs describe us, Literomania, Jurnalul Bucureștiului, IQads, Catchy, InOras.roAgentiadeCarte.ro, PRwave, Onlinegallery.ro, Bucharest Cultural Events, Ediția de Dimineață, Jurnalul de Afaceri, Bucureștii vechi și noi, 4arte.ro, Bună dimineața București, Republika Kritica, Autentici.info, Urbea mea, SemneBune.ro, București City News, România Pozitivă, Jurnal de București, iTour, Femei în tendințe, Bună Ziua Iași și Ceașca de Cultură.

Mai multe detalii, în timp real, despre cea de-a IV-a ediție a Classic for Teens Festival pot fi găsite accesând pagina de Facebook https://www.facebook.com/classicforteens și Instagram https://www.instagram.com/classicforteens/.

Contact:

Mioara Moraru

Președinte

Asociația culturală româno-italiană Propatria din Roma

Related posts

Epopeea lumii ,,mascate” și speranța din noi

Mara Răducanu

Scriitorul Ciprian Apetrei, turneu în Germania, martie 2023

Theodora-Raluca Paun

Corul Filarmonicii „George Enescu” urcă în Ajun de Crăciun pe scena prestigioasei Philharmonie Berlin, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, într-un eveniment muzical strategic, sprijinit de Artexim

Theodora-Raluca Paun

Anastasia Staicu, rusoaica ce-i ajută pe ucrainenii asupriți de poporul său. Pentru ea războiul e, de fapt, o rană pe suflet

Liliana Moldovan

Travaliul peniței sau ce înseamnă să fii robul scrisului

Theodora-Raluca Paun

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE – Copilul, Crăciunul și…necredinciosul

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy