15.4 C
Nürnberg, DE
April 29, 2024
Exclusiv

Se redeschide stagiunea ședințelor cenaclului “Artur Silvestri“ al Ligi Scriitorilor Români

Așa cum de, aproximativ, 20 de ani, în ultima joi din luna septembrie, se deschide stagiunea ședințelor Cenaclului Literar al Ligii Scriitorilor din Cluj-Napoca, după o bine meritată vacanță de două luni. Și anul acesta stagiunea se deschide joi, 28 septembrie, orele 17 , în Sala Armelor, de la Cercul Militar din Capitala Ardealului, condus, așa cum se cunoaște, de scriitoarea prof.Voichița Pălăcean Vereș.

În ședința din data de joi, 28 septembrie, ora 17, vor fi prezenți scriitori din Filiala Matamureș a Ligi Scriitorilor, care își vor prezenta cărțile și revistele ce le-au editat pe timpul veri.În acest context Vasile Dan Marchiș. va prezenta ultimul număr al interesantei reviste pe care a fondat-o”Sintagme Codrene. “

Conform tradiției, ședința se va deschide prin audierea Imnului Ligi Scriitorilor, compus de dr.Mihai Ganea, după care președintele national al Ligi Scriitorilor va face o mica expunere despre activitățile culturale organizate de filialele acestei asociații scriitoricești, despre efervescența culturală din România tainică și profundă, despre sărbătorirea Zilei Limbi Române, a cărui părinte este, așa cum l-a botezat presa pe Al.Florin Țene.

V-a evidenția președinții de filiale care au excelat în promovarea culturi prin diferite activități și va nominaliza revistele apărute în perioada de vară.

În continuare președintele national al Ligi Scriitorilor, scriitorul Al.Florin Țene, își v-a lansa cărțile apărute în toamna aceasta, este vorba de volumul de critică literară, apărut în Canada, ce cuprinde cronici despre 17 cărți ale scriitoarei canadiene, originară din România, Mihaela CD, și romanul despre Petre Țuțea. Aceste cărți vor fi comentate de Iulian Patca, Voichița Pălăcean Vereș și Luci Elena Locusteanu. Insistăm pe faptul că volumul de critică literară dedicat operei scriitoarei Mihaelei CD a fost lansat la Montreal, iar romanul despre Petre ȚuȚea va fi difuzat în Spania prin Universitatea din Madrid, în luna octombrie, la care va participa scriitorul dr.Ionuț Țene.

Scriitoarea Maria Someșan își prezintă ultimul său roman care a fost lansat în toamna acestui an la Muzeul Transilvaniei din Cluj-Napoca, iar dr.Mihai Ganea își prezintă noua carte publicată în această perioadă.

Scriitoarea prof.Luci Elena Locusteanu va vorbi de spre scriitori născuți în luna septembrie în tradiționala rubrică “Memoria calendarului “.

Suntem siguri că vor urma discuții aprinse în urma acestor prezentări de cărți și reviste.

Victor Roșianu

Related posts

Avram Iancu – eroul interiorizat din filmul ”Munții în flăcări” realizat în 1980

Liliana Moldovan

Înțelegerea austro-rusă pentru deportarea răsculaților lui Horea de la 1784 în Crimeea!

Liliana Moldovan

Personajul filmului ”Pistruiatul” a existat și are statuie la Cluj-Napoca. A fost ucis de Siguranță!

Liliana Moldovan

Mircea Dorin Istrate : Poeme

Liliana Moldovan

Lângă geam

Liliana Moldovan

Unirea Principatelor Române (Mica Unire de la 24 ianuarie 1859)

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy