13.6 C
Nürnberg, DE
May 22, 2024
Exclusiv

Muzeul Viei și Vinului din Drăgășani

Setea de cunoaștere a locurilor din țară de către cetățeanul român înseamnă patriotism. Așa s-a născut și dorința de a vizita în fiecare an mai multe zone din țară. Și anul acesta, 2023, împreună cu soțul, ne-am făcut un program pentru vacanța de vară să colindăm prin diverse zone ale țării. Printre obiectivele turistice luate în considerare se află și „Muzeul Viei și Vinului” din Drăgășani. Am colindat zone ca Maramureșul, Bucovina și Țara Moților dar să nu trecem și pe la acest muzeu aflat în județul nostru ar fi fost un mare păcat!

Vizitând „Muzeul Viei și Vinului” din Drăgășani am întâlnit-o acolo pe doamna Maria Ancuța, custodele acestui muzeu și care lucrează aici din 1983. După cum afirmă dânsa a avut ca model pe directorul acestui muzeu, care l-a și înființat, pe domnul Sergiu Purece, plecat prea devreme la ceruri. Dânsul era istoric și și-a ales modele de viață din istorie; l-a ales pe Burebista care se consulta totdeauna cu marele preot Deceneu. Astfel și Domnului Purece îi plăcea să se consulte cu cineva și să nu ia decizii de unul singur.

Doamna Maria Ancuța ne-a întâmpinat cu un surâs ce degaja o energie pozitivă, binevoitoare. Invitându-ne în prima sală dânsa a ținut să ne informeze despre cum a luat ființă acest muzeu, apoi ne-a vorbit despre „Legenda viței de vie”, despre „Legenda lui Șani” de unde ar veni numele orașului Drăgășani (Dragă Șani) și apoi ne-a plimbat de la parter și etaj prin sălile acestui muzeu, cu exponate tradiționale de prelucrare și depozitare a vinului, dar și cu elemente etnografice. Am întâlnit de la manuscrise, obiecte ceramice, zdrobitori pentru struguri și teascuri ale vremurilor trecute, butoaie, diplome obținute în Franța dar și elemente de etnografie din zonă: două războaie de țesut și manechine îmbrăcate în port popular specific acestei zone.

Cum a luat ființă Muzeul Viei și Vinului din Drăgășani

Înființarea acestui muzeu a fost cu acordul președintelui Nicolae Ceaușescu, pe atunci era al III-lea muzeu de acest gen în lume. Doamna Maria Ancuța, cu un talent narativ deosebit, ne spune că:

Nicolae Ceaușescu, Președintele României, a venit într-o vizită oficială la Stațiunea Viticolă Drăgășani și a rămas încântat de ceea ce a văzut acolo încât ar fi exclamat:

„Voi face din această zonă un loc luminos în care să vină toată lumea. Duceți-mă în oraș”

S-a dus în oraș și uzitându-se spre colină, din dreptul unde se află astăzi muzeul, a zis:

„Cam pe unde e stațiunea de unde am venit?”

„În direcția aceea” i s-a răspuns.

„Aaaa! Pe direcția cu clădirea asta!? Acum știu ce am de făcut! În locul acesta îmi faceți un pasaj subteran, dărâmați clădirea și toate clădirile în linie dreaptă până la stațiune, pentru ca aceia care vor veni în Drăgășani să intre în acest pasaj subteran și să ajungă la stațiunea viticolă, că știu eu ce o să fac acolo!”

Vă dați seama ce avea în cap și ce avea de gând să amenajeze acolo, în stațiunea viticolă a orașului Drăgășani!

Când aude domnul Chelărescu, care era în linie dreaptă la a treia casă după clădirea muzeului de azi, își zice:

„Nu se poate ca să-mi dărâme casa! Nu se poate! Trebuie să fac ceva!”

Și imediat a plecat la Râmnicu Vâlcea, la Muzeul Județean, la domnul Sergiu Purece.

„Domnule director, domnule Sergiu, haideți domnule să facem ceva!”

„Ne ducem la stațiune, luăm documentația necesară, că știu că au patru săli cu obiecte, diplome, medalii și întocmim o documentație ca să facem un muzeu al viei și vinului și astfel poate îl înduplecăm pe Președinte.”

Și pleacă la București.

La întoarcere domnul Sergiu Purece n-a povestit toată pățania de acolo:

„Măi, mă vedeți cât sunt de mare? Să vă arăt cum îmi făceau picioarele, uite așa, îmi tremurau la ușă. Când am intrat la Președinte nu-mi mai tremurau picioarele ci măduva din oase! Am prins puțin curaj și am zis:

<<Tovarășe Președinte, am venit cu dosarul acesta să vă fac o propunere. Știm că vreți să faceți un pasaj subteran la Drăgășani care să ajungă la Stațiunea Viticolă, dar am venit cu o documentație pentru înființarea unui muzeu al viei și vinului.>>

M-a ținut în cabinet până a frunzărit, de la cap la coadă și de la coadă la cap, toată documentația. La un moment dat am fost hotărât să deschid gura și să-i zic:

<<Lăsați Tovarășul Președinte, dați-mi voie să plec că …>> – și voiam să-i zic că fac pe mine”

Ne povestea la Vâlcea, la ședință, că:

„Bine că nu i-am zis, că-l și văd cum se ridică de la biroul său și-mi zice mustrător:

<<Să zicem că sunt de acord cu amenajarea acestui muzeu al viei și vinului, dar al câtelea ar fi în lume?>>

<>

<<Adică, cum, să ocupăm locul III în lume?>>

<<Da, Tovarășe Președinte!>>

Și am început să-mi revin din spaimă și să prind curaj, pentru că mi-am dat seama de patriotismul său. Dar sincer nu mă așteptam să mă întrebe așa ceva.

<<Bine! Du-te la Drăgășani și apucați-vă de muzeu! Într-o săptămână am să vă spun suma pe care v-o aloc.>>

Știți care a fost suma în 1982? Un milion de lei alocați pentru amenajarea muzeului! Tot muzeul de aici a fost făcut de Decorativa București prin arhitectul Munteanu și pe care francezii l-au furat până să moară Ceaușescu. Francezii l-au cerut lui Ceaușescu pe domnul Munteanu să le facă o lucrare acolo. Președintele a fost de acord, dar arhitectul nu s-a mai întors, a rămas acolo pe vecie. Pe atunci era greu să treci granița. Trebuia să fii isteț și să te folosești de minciuni credibile și de oameni ca să reușești ceva.

După Revoluție a venit un val de 14 ani de răutăți, de procese și în acest timp clădirea a început să se degradeze. Chiar i s-a făcut propunerea să demonteze vitrinele din muzeu și să le ducă la Muzeul Satului de la Bujoreni. Totuși, doamna Ancuța nu a cedat, și-l ruga pe domnul Purece, ca de acolo de sus, să-l roage pe Dumnezeu să intervină și muzeul să nu fie desființat.

Și miracolul s-a produs că, după 14 ani, proprietarul care a revendicat clădirea a decedat și următorul proprietar, din același neam, a acceptat suma de despăgubire.

Din 2007 clădirea a fost declarată monument istoric.

Legenda viței de vie

Cu o dăruire și o empatie care te emoționa, doamna Maria Ancuța ne-a povestit despre „Legenda viței de vie”

Faptul că bucuria care ne însoțește pe noi acum este bucuria pe care ne-a dăruit-o vița de vie spunând așa:

„Eu nu aș vrea să cunoașteți voi tristețea pentru că nu știți cum este. Eu am avut-o când m-a lăsat Bunul Dumnezeu pe Pământ, căci nu mi-a dăruit sprijin și m-a lăsat să cresc neputincioasă, să mă târăsc. Mi-a dăruit, e adevărat, cârcelul, dar acesta dacă nu întâlnea o crenguță, o plantă pe care el să se încolăcească, în zadar era viața mea pentru că ploile astupau lujerii mei, astupau frunzele și strugurii și n-aș fi avut niciodată cum să vă răsplătesc și cu ce să mă laud, cu roadele mele.”

Dar pentru că Bunul Dumnezeu a hotărât ca lumea să fie perfectă și omul să trăiască în armonie cu natura, a sădit în inimă iubirea odată cu suferința sa și aștepta de acolo, din Cer, să vadă dacă omul se comportă cum trebuie, pentru că avea de gând ca această plantă să se lege de sufletul său.

Dumnezeu a organizat o zi de mare sărbătoare adunând toate plantele la un loc. Toate erau drepte și stăteau în picioare și se lăudau cu ce credeau că au mai de preț: una își lăuda frunzele, alta tulpina, alta florile.

În această zi vița de vie, așa târâtă pe pământ, plângea atât de tare încât suspinele ei au fost auzite de către omul care, temător, era ascuns în pădure, pentru că se temea și de celălalt om pe care-l vedea după copaci. Dar inima, inima a început să vorbească și nu vorbea în viu grai, începuse să bată, să bată, și să-i trezească lui o stare, starea de părere de rău, de milă. El s-a trezit cu mâinile așezate pe inimă și s-a îndreptat spre locul de unde răzbătea plânsul. Când a ajuns acolo și-a dat seama că planta care se târa pe pământ avea nevoie de ajutor. Dar mărginit în cunoaștere cum era el atunci, și-a zis:

„Oare cum aș putea eu s-o ajut?”

Dar mintea l-a îndemnat :

„Apleacă-te și ia-o în brațele tale; ai cu ce s-o ajuți.”

Omul s-a aplecat, a ridicat-o și pe inimă a așezat-o.

Vița de vie simțindu-se pe inima omului și-a zis:

„Vai ce bine este, ce inimă bună are! Niciodată n-aș vrea să mă mai despart de inima aceasta, dar sper să simtă ce gândesc eu acum.”

Bineînțeles că povestea era aranjată într-un mod miraculos de către Dumnezeu. Omul a simțit dorința viței de vie de a nu o mai așeza din nou pe pământ, ca să plângă.

Și așa neputincios cum era el, că nu știa multe lucruri, a văzut totuși un copac prin preajmă și s-a tot gândit, s-a tot gândit:

„Oare dacă aș rupe o creangă din copac și aș înfige-o aici, în pământ, creanga aceasta nu ar ține loc corpului meu?”

A făcut lucrul acesta și apoi s-a gândit:

„Dar oare brațele, legătura aceasta cu ce s-o înlocuiesc?”

Și s-a uitat în jurul său și a găsit salcia. A rupt o crenguță de salcie și a legat-o. Când și-a dat seama că o lasă în picioare omul și-a zis:

„Gata, acum pot să mă îndepărtez!”

Dar nu s-a îndepărtat decât câțiva pași pentru că vița de vie a început să rostească o rugăciune:

„Doamne, Dumnezeul meu, să-mi dăruiești viață lungă pe pământ, să-mi dăruiești rodnicie, dulceață strugurilor mei și coacere timpurie să-l pot răsplăti pe om pentru ajutorul pe care mi l-a dat, iar vinului pe care el îl va obține din strugurii mei să-i dăruiești Doamne puterea de ai ridica curajul atunci când el va fi la pământ, așa cum era curajul meu când el m-a cunoscut pe mine.”

Și vedeți, vinul, odată cu apariția creștinismului în secolul al III-lea, a devenit ajutorul nostru de bază la cele trei momente importante ale vieții noastre: naștere, nuntă și moarte, și așa va fi pentru totdeauna.

De aceea vreau să spun că în fiecare moment există oameni cărora trebuie să le mulțumim, pentru că nu putem să privim vița de vie de acum fără să ne intereseze începutul.

Am spus povestea aceasta care de fapt este o legendă, cu credința că voi purta vizitatorul acestui muzeu pe treptele timpului din trecut până în prezent.

„Legenda lui Șani”

Înainte de a începe vizita în sălile „Muzeului Viei și Vinului” din Drăgășani, doamna Maria Ancuța ne arată o pictură cu o tânără în costum național și cu o coafură diferită de cea practicată de fetele românce.

După expresia feței prezentatoarei ne-am dat seama că se pregătește să ne spună o nouă legendă!

Aceasta era o crâșmăriță, Șani, care întâmpina drumeții cu bunătate. Am primit de curând această realizare făcută de o pictoriță după un model deja ales de o casă de vinuri renumită de la noi, din Drăgășani, care s-a grăbit să pună pe etichetă pe legendara Șani.

Legenda spune că drumeții pasionați de bunătatea ei o întrebau:

„Cum te numești?”

„Șani”, răspundea fata.

„Șani, Șani, Dragă Șani, toarnă vin, toarnă pelin să mai alin al vieții chin!”

Deci de la „Dragă Șani” s-a format cuvântul Drăgășani!

Felul cum are strâns părul nu seamănă cu cel tradițional al româncelor, ci aduce mai mult cu al fetelor din Bulgaria, de unde se poate trage concluzia că Șani ar fi la origine bulgăroaică refugiată în România. Asta o spune chiar legenda despre Șani.

Suntem datori să ducem legendele mai departe pentru că ele reprezintă chintesența înțelepciunii vremurilor respective în care ele au apărut și păstrează sâmburele de adevăr, pentru că ele sunt transmise de oameni din generație în generație până în zilele noastre. Numai în felul acesta putem da valoare lucrurilor prezente, pentru că în moșii și strămoșii noștri sunt rădăcinile noastre. Să nu mai spunem că „vechiul” este depășit, pentru că vechiul dă valoare unui lucru, este rădăcina noastră și chiar ne rescrie istoria și ne pune bazele viitorului nostru.

Să nu uităm că strugurii și vinul sunt vii, iar vinul ne oferă partea de noblețe din punct de vedere sufletesc.

Istoria soiului de struguri „Victoria”

Vizita la „Muzeul Viei și Vinului” din Drăgășani ne-a adus multe informații noi despre această zonă, informații pe care puțină lume le cunoaște în Vâlcea, în țară nici atât.

Dacă până acum v-am vorbit despre „Legenda viței de vie”, „Legenda lui Șani” de unde ar proveni numele Drăgășani, despre cum Nicolae Ceaușescu a acceptat să fie înființat acest muzeu când a aflat că acesta ar deveni al III-lea din lume de acest gen, acum am să vă spun despre cum a fost creat soiul de viță de vie Victoria!

Bineînțeles că și această informație am obținut-o tot de la custodele acestui muzeu, doamna Maria Ancuța:

Ar fi bine dacă un arhitect ne-ar ajuta să mai facem un nivel deasupra clădirii și m-am gândit ca deasupra muzeului să fie așezat monumentul soiul de vie, „Victoria”. Aici, la Drăgășani, via se coace cel mai timpuriu, pe 10 august, soiul „Victoria”. Soiul „Victoria” a fost obținut de doamna Victoria Lepădat care era de aici, din Drăgășani, la Institutul Băneasa din București în 1967. Embrionii aceia obținuți prin încrucișarea soiului „Cardina” adus din California cu soiul „Afuz Ali” adus din Iran, intrat prin Dobrogea în țara noastră. Embrionii care au rezultat din această încrucișare au fost aduși la Drăgășani și plantați pe cea mai însorită colină sub directa îndrumare a domnului Gheorghe Condei, doctor inginer în viticultură. Domnul Condei cu doamna Lepădat erau și cumnați. După trei ani vițele care au rodit din această împerechere au avut struguri de trei feluri, ca să zicem așa au fost tripleți! Un strugure semăna cu mama, „Afuz Ali”, unul cu „Cardinalul” și unul cu soarele. Lui domnul Condei îi vine ideea:

„Frumușelule te voi transforma în soi de elită! O să-i fac propunere cumnatei mele să te transformăm în soi de elită și să te omologăm, că prea semeni cu soarele”

Și domnul Condei povestea:

„Când i-am făcut propunerea Victoriei, cumnatei mele, a sărit ca arsă, și a spus:

„Nicidecum ! Îl vom omologa pe cel care seamănă cu soiurile Cardinal! Știi bine că iubesc Cardinalul!”

Dar după două săptămâni de tăcere primesc un telefon de la ea, de la București:

„Bine George, îl transformăm în soi de elită pe frumușelul care seamănă cu soarele, dar cu o singură condiție să-i dăm numele meu, Victoria!

Dar Victoria nu era numele dânsei, era numele victoriei în sine. Și dacă este Victorie trebuie așezat la înălțime.

*

După ce am parcurs sălile muzeului cu exponatele sale, și am acumulat un „bagaj” de cunoștințe noi, ne-am despărțit de doamna Maria Ancuța, un veritabil narator care ne-a emoționat și ne-a încărcat cu energii pozitive prin derularea legendelor acestor locuri minunate din „Regatul Viilor”.

Recomand oricărui turist care este în trecere prin cochetul municipiu Drăgășani să poposească, în zonă, câteva ore pe care să le dedice vizitei „Muzeului Viei și Vinului”, căci merită!

CRISTINA NĂLBITORU

Related posts

În căutarea fericirii

Liliana Moldovan

Rezistența Ucrainei de azi nu poate fi comparată cu cedarea Basarabiei din 28 iunie 1940 în fața rușilor. O clarificare!

Liliana Moldovan

Restituiri : Dorin Crișan, singurul poet neo-avangardist clujean publicat de Marin Sorescu în ”Literatorul”, la 1994!

Liliana Moldovan

La cenaclul Artur Silvestri al Ligii Scriitorilor -Invitatul special scriitorul Ion Cristofor-Filipaș

Liliana Moldovan

Be my Valentine

Liliana Moldovan

Mihai Eminescu a poposit și la Umbrărești

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy