Studiind istoria omenirii am ajuns la concluzia că există un viitor al trecutului care se subscrie trecutului viitorului, iar privindu-le în timp și spațiu sunt două paralele. În geometrie, paralelismul se referă la o proprietate relațională, în cadrul unui spațiu euclidian, a două sau mai multe subspații (de exemplu drepte sau plane). Presupusa existență și proprietățile dreptelor paralele formează baza axiomei paralelelor a lui Euclid. Două drepte într-un plan care nu se pot intersecta se numesc drepte paralele. Analog, într-un spațiu tridimensional, o dreaptă și un plan sau două plane pot fi paralele; în general, într-un spațiu euclidian n-dimensional, un spațiu m dimensional și un spațiu n−1-dimensional (cu ) sunt paralele dacă nu au vectori în comun.În spații neeuclidiene, dreptele paralele sunt cele care se intersectează doar la limită la infinit.
Sfântul Augustin în Confesiunile sale își expune concepția timpului spunând vă viitorul din trecut e multiplu.Iar Matei Călinescu spune că viitorul trecutului este format din straturi după straturi de anticipații,Iar Ion Biberii prin cartea sa “Lumea de mâine “, apărută inițial în 1945 și reeditată în 2001, conținând discuții cu intelectuali și scriitori cu mentalități de stânga, începând cu MihaI Sadoveanu și terminâmd cu Geo Dumitrescu, numai trei din acei intevievați au evadat la timp din “ lumea de mâine“, fiind vorba de George Enescu Anton Bibescu și Basil Munteanu, alții vor devein victimile lumii de mâine. Precum Lucrețiu Pătrășcanu,
Cei rămași în țară au treut prin trecutul viitorului, cei plecați în lumea democratică au trait viitorul trecutului.
Momentul tasngenței celor două paralele este atunci când Arghezi evocă ani săi de tinerețe petrecuți în Elveția și Franța, spunând: “Aș fi de părere ca lucrătorii și tinerii bacaleoreați să iasă valvârtej din țară, să cunoască altă lume, să se lase copleșiți de impresiile din străinătate, să iasă din meschinăria vieții de mahala. Ei vor căpăta printre străini mai multă încredere în ei și vor trăi o altă formă de viață.Statul ar trebui să le dea cu sila pașapoarte și bilete de drum. “ Citind aceste rânduri mi-am adus aminte de zicerea lui Conul Leonida: “Treaba statului, domnule, el ce grijă are? “
…Și când gândesc că la originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190 și care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul cetății era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78×72 m[, înconjurat de șanțuri, flancat de turnuri și având două căi de acces. În mijlocul cetății se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni ale cetății era de a supraveghea avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. În 1317, odată cu transferul bunurilor aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reședință regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.
Iar populația de pe teritoriul țării noastre trăiau în bordeie sub pământ.Câtă diferență?!
Iar în secolul XX și XXI Abu-Dzabi (în traducere “Tată-l gazelei” ) în deșert, fără Bărăgan, având petrol ceva mai mult de cât noi, dar cu Emir la conducere, noi alungând Regele, a știut să ridice țara și nivelul de trai al beduinilor de neconceput.
Oare e devină calitatea populației de se intersectează paralelele pe teritoriul României?
Al.Florin Țene
