19.4 C
Nürnberg, DE
April 27, 2024
Exclusiv Noutăți

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE – Copilul, Crăciunul și…necredinciosul

Preotul Ilie Bucur

Motto:
„CREDINȚA este o grație divină; nu stă la capătul unui raționament. Cei ce nu cred în nimic și nu iubesc nimic sunt superiori celor ce au un „tiran” interior ce-i încătușează. CREDINȚA e cel mai dulce lucru pe care l-au dat zeii omului; să i-o lăsăm deci”.
Eugen Lovinescu (1881-1943),
critic și istoric literar, sociolog, romancier, nuvelist, dramaturg

1. „Au trecut două mii de ani de când Fiul lui Dumnezeu, smerindu-Se pe Sine, S-a lăsat culcat în ieslea Betleemului pentru a fi în maximă apropiere de noi și pentru a nu ne strivi cu majestatea Sa. Din nefericire, astăzi, noaptea negării lui Dumnezeu a coborât asupra lumii, iar gerul răzvrătirii împotriva Legii divine face din omenire un imens deșert. Violența și focul urii aduc moarte asupra creației, iar războaiele, rebeliunile și distrugerile umplu de lacrimi și de sânge căile multora. Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii se agață de supraestimare, prestigiu, mândrie și popularitate, prin care Satana lucrează cu succes în „fiii neascultării” (Galateni 5, 6). Acest dușman feroce ne împiedică să-I facem loc Domnului în suflete, pentru ca, astfel, să ne oferim toate darurile aduse de El pe pământ, în acea noapte stelară, când „îngerii cântau, păstorii fluierau și cu toții se bucurau”.

IRINEU,
Arhiepiscop de Alba Iulia, cărturar creștin

+ + +

2. „Când eram copii le eram recunoscători celor care ne umpleau şosetele, de Crăciun, cu cadouri. De ce acum nu suntem recunoscători lui Dumnezeu că ne-a umplut şosetele cu picioarele noastre?”
Gilbert Keith Chesterton (1874-1936),
scriitor, jurnalist, gânditor englez. Studiază la Colegiul de artă şi urmează cursurile de ştiinţe literare din Londra. A lucrat la mai multe reviste ca critic de artă şi critic literar. Lui Chersterton îi făceau plăcere disputele care aveau nuanţă amicală cu persoane ca George Bernard Shaw, Bertrand Russel, Clarence Darrow ş.a. În anul 1922, trece de la religia protestantă la religia catolică, devenind cu trecerea timpului, tot mai religios.
+ + +

3. „Nu îl putem atinge pe Dumnezeu, Spiritul Cosmic, decât în măsura în care ajungem să atingem spiritul din noi înșine, Eul nostru Superior. Iar, acest spirit interior, noi nu-l putem atinge decât prin rugăciune, prin care avem posibilitatea să atingem vârful ființei noastre; dacă reușim, se declanșează o vibrație atât de pură și de subtilă încât propagându-se în noi, produce o transformare binefăcătoare. Noi, avem astfel posibilitatea să-I vorbim lui âDumnezeu, să-L întâlnim, să-L ascultăm. Dacă nu putem realiza acest vârf spiritual înseamnă că nu am fost suficienți de conștienți că Dumnezeu este în fiecare dintre noi”.
Omraam Mikhael Aivanhov (1900-1986),
filosof, pedagog francez de origine bulgară

P.S. „Într-o țară libertină și cu multă democrație, un grup de oameni necredincioși, își aflau plăcerea să ia în batjocură Dumnezeirea”. Între ei era și un credincios care trebuia să le suporte hulele lor. Într-una din zile un necredincios dintre ei, îl întrebă pe cel credincios: „Ce mai face Fiul dulgherului (lemnarului) din Nazaret, adică Iisus Hristos?” Cei necredincioși și hulitori au început să râdă, dar credinciosul liniștit îi spuse: „Află dragă prietene, că Fiul dulgherului din Nazaret, tocmai lucrează la sicriul tău”. Hulitorii au râs satisfăcuți, dar cel cu întrebarea simți un junghi în inimă, iar a doua zi a fost găsit mort în casa sa. „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va secera”. (Epistola către Galateni, cap. 6, vers. 7).
Cu dragoste creștină,
preot ortodox român, Ilie Bucur Sărmășanul

Related posts

Tainele spiritului copilăriei. Descoperind-o pe Titina Nica Țene

Liliana Moldovan

,,Caravana Culturii”, ediția a VI-a

Liliana Moldovan

Mircea Dorin Istrate : Poeme

Liliana Moldovan

”Paula, împlinire târzie” este cel de-al treilea volum din colecția “Dragostea, arză-o-ar focul!”

Liliana Moldovan

Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri

Liliana Moldovan

Mărturii de lumină  din care sorbim, târziu : Al. Florin Țene

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy