Am primit de la distinsa scriitoare profesor Lucia Elena Locusteanu masivul volum, format A 4, intitulat “Trecând prin timp “, volumul II, apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022, cu următoarea dedicație generală” Familiei Țene-Cu aleasă prețuire și dragoste, primiți această CARTE-ALBUM, symbol al trecerii prin lumină, piedică în calea uitării.Cu drag, ss.Lucia Elena Locusteanu, Cluj-Napoca, 2022, 10 mai.“
Cartea are un motto: “O floare-un fir de iarbă-/care-i sfânt,/un dar divin pe-acest pământ…/Un fir de iarbă-i un cuvânt! “
Prefața scriitorului dr.Victor Constantin Măruțoiu, datată 6 martie 2022, face un periplu prin viața autoarei, considerând că viața este o sumă de frumoase și imprevizibile clipe, practice, cartea este “un omagiu adus a tot cee ace înseamnă românește în și prin Cuvânt, fiind o trecere și un popas în Timpul Creației.”
“Seducția cuvântului “ semnat de profesoara scriitoare Lucia Elena Locusteanu, membră a Ligii Scriitorilor este, practic, un studiu profund despre Cuvânt, în care nu lipsesc amintiri plăcute din viața dânsei din arealul lui Enescu unde notele muzicale ale acestuia mai persistă în spațiu mirific al nordului țării, unde Dorohoiul visează propria-i istorie cu capul pe Bucovina. Viitoarea profesoară, nu uită, vremurile pe când era student la București, când studia la Biblioteca Universitară și în momentele de reverie privea pe fereastră la Palatul Regal unde se scrisese o istorie glorioasă a României.Sunt amintite momentele nașterii fetiței, a frecventării cenaclurilor din Cluj-Napoca, ne uitând să amintească de Liga Scriitorilor a cărei membră este,și multe alte evenimente care toate la un loc formează filmul unei vieți ce trăiește între familie, școală și cultură.Toate acestea sunt secvențe de care își aduce aminte autoarea, precum privește pe fereastra unui vagon de tren și stâlpii de telegarf delemitând secvențele unui parcurs de la o gară la alta, adică de la naștere și mai departe…Citind frazele despre Cuvânt mi-am adus aminte de ce spunea Ierahul Ioan Gură de Aur acest sunet format cu ajutorul guri, buzelor, al limbii și al formația palatară: „Eşti om, nu te transforma în fiară! De aceea ţi-a dat Dumnezeu gură, nu ca să minţi, ci ca să mângâi prin cuvintele tale!”Cuvintele din „Seducția cuvântului „ mi-a lărgit orizontul cunoașterii acestuia. Fiul lui Dumnezeu, „Cuvântul”, s-a întrupat și s-a sălășuit între oameni. Ni se mai spune că oamenii au văzut „slava Lui”, Mărirea Lui. Iar a vedea „Slava” înseamnă a cinsti, a respecta, a da ascultare. Este cuprinsă aici, în câteva vorbe, învățătura cutremurătoare despre Cuvânt, cel prin care s-au făcut toate cele văzute și toate cele nevăzute. Rostirea de către Dumnezeu, „Cuvântul Lui”, Fiul Lui, a adus în ființă întreaga creație, iar pentru a mântui această creație, căzută prin păcatul omenesc, același Cuvânt s-a făcut trup.
Dar dincolo de aceste adevăruri existențiale acest text evanghelic ar trebui să ne îndemne, pe toți și pe fiecare, să folosim cu toată grijă și toată responsabilitatea propriile noastre cuvinte.Prin „cuvinte” ne putem mântui și prin „cuvinte” ne osândim. Folosirea fără grijă, la întâmplare a „cuvintelor” dovedește un gol existențial, lipsă de grijă, sărăcie de gândire.
„Cuvintele” sunt cele care ne apropie unul de altul și tot ele exprimă adâncul sau vidul din inima noastră, din centrul nostru existențial.
„Cuvintele” sunt cele care așează stările în memoria personală și colectivă.
„Cuvintele” exprimă frumosul și urâtul, ierarhizează și, într-o perspectivă mai largă, „cuvintele” reînfățișează lumea.
Prin cuvinte lumea în care trăim este tălmăcită și împărtășită celor care vor veni.
Fiecare generație trăiește o experiență istorică unică, nerepetabila.
„Cuvintele” care înfățișează acea realitate sunt cele care vor justifica, sau osândi acea experiență unică.
Mai mult chiar, forma acelor cuvinte transmite duhul unei anume epoci, starea sănătății ei morale. Frumusețea cuvintelor folosite, eleganța exprimării, din capul locului înseamnă bună cuviință și responsabilitate. Respectul pentru limba vorbită înseamnă și respectul pentru cele din jur și pentru Cel care le-a adus în ființă. Iar aici trebuie să fim foarte lămuriți. Aceea este „Limba vechiilor Cazanii/ care-o plâng și care-o cântă/ pe la vatra lor Țăranii”//”
Este limba în care gândim în taina inimii noastre, este limba în care visăm. O limba care, coborâtă în adâncul nostru esențial, acolo unde nu putem minți și nu putem amăgi, se purifică și de fapt se sfințește.
În dureros contrast cu vorba, cuvântul, pomenit mai înainte, se află larma vocală auzită pe stradă și mai exact la colțuri de stradă.
O limbă fără urmă de respect pentru cuvinte, rostită în tonuri și intonații cu totul străine de duhul limbii române.
O limba care a fost masacrată pe stradă dar și în spațiul tipărit, prin introducerea a nenumărate „barbarisme”,cuvinte străine incluse fără rost… Includerea lor dovedind lipsă de identitate, lipsa de respect pentru „loc”, lene de a gândi, slugărnicie! Este sinistrul „jargon” al zilei, fioroasa limbă „manelizată”.
Vorbirea brutală, la întâmplare, vulgară, „murdară”, nu dovedește doar grosolănie personală și colectivă, penibilă. urăciune, ci reprezintă ceva mult mai grav și mai primejdios. O asemenea comportare dovedește boală sufletească și dovedește împărtășire cu duhurile răului. Căci în acest fel de vorbire se arată manifestarea dușmăniei, a urii slabatice a „răului”, a negativității pure împotriva „Cuvântului”, împotriva Dumnezeului în Treime mărit.
Spurcaciunea etalată, cu voluptate și cu obrăznicie în vorbirea stradală, este, cum spuneam, simptom de boală sufletesca și de neputință de a sta pentru bine și frumos. Într-o asemenea vorbire, cu asemenea cuvinte, nu se pot exprima decât trăiri deșarte și fără rost. Fiecare avem obligația morală de a nu folosi astfel de mizerie rostită. Iar grija pentru cuvintele folosite poate deveni cale de mântuire. Atenția și efortul de a folosi cuvinte potrivite și cuvincioase lucrează profund în centrul nostru existențial, în inima noastră, a fiecăruia, produce o schimbare, o „întoarcere”, o metanoia…
Cuvintele frumoase și cuvincioase, folosite cu stăruință, încet, cu grijă, se apropie de înțelegerea „Cuvântului” care ne-a adus în ființă. Este un proces de anamneză, de reamintire a ceeace din început am fost, de ceeace din început am fost meniți să fim, de reamintire a „Raiului în care ne-a vrut Dumnezeu”. Este calea de descoperire a marelui adevăr, „Dacă nu M-ai fi știut, nici nu M-ai fi căutat”. Este calea de a ne apropia de „Ușa” Mântuirii, de Biserica Drept Măritoare care ne așteaptă pururea pe toți și pe fiecare.
În continuare, în cele 501 pagini, urmează imagini color cu explicațiile necesare și imortalizează momente festive din viața autoarei.În fotografii desoperim personalități din diferite domenii, din lumea pedagogică, a științei, a culturii.Printre care: Florin Toma, Octavian Butuza, poetul Ion Cristofor, Dan Codrean, Constantin Petrischi, Melania Toma, Carmen Boancă, Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor, Denisa Știr, Adriana narcisa Pintea, Victor Constantin Măruțoiu,, Rodica Chira, Titina Nica Țene, Ioan-Dan Locusteanu, Mihaela Toma, Mircea Gorgan, Camelia Florescu, Maria Vaida etc.
În continuare sunt cuprinse un evantai cu cronicile despre cărțile autoarei., semnate de Elena-Valeria Ciura, prefețe semnate de autoarea acestui album la cărțile semnate de : Ana Podaru, Rodica Rădița Răpeanu, Ioan Avram, Camelia Florescu, Titina Nica Țene, Ștefan Doroftei Doimăneanu, Ștefan Cotae, Liliana Moldovan, Al.Florin Țene etc.
Din această cuprinzătoare carte nu lipsesc Diplomele și distincțiile primite de harnica și talentata scriitoare din partea unor instituții, inclusive din partea Ligii Scriitorilor.
Citind acest volum impresionant, mă gândesc că nu este de-ajuns pentru întreaga activitatea a profesoarei și scriitoarei Lucia Elena Locusteanu, mama a trei copii, dar considerată mama de miile de elavi pe care i-a avut și educat într-o viață de OM.
“ Trăind prin timp“ este un monument, bine meritat, care luminează drumul unei personalității care prin înțelepciunea dânsei nea luminat și luminează și în viitor calea spre înțelepciune și Marea Cultură.
Al.Florin Țene
