9.3 C
Nürnberg, DE
April 16, 2024
Exclusiv

Actul de la 23 august 1944 nu a fost o surpriză pentru Mareșalul Ion Antonescu. Să spunem adevărul!

Ionuț Țene

După bătălia de la Stalingrad, armata sovietică a început să avanseze și, în martie 1944, ajunsese pe teritoriul României. Din martie până în august 1944, Frontul de Est a fost stabilizat pe linia Chișinău–Iași–Târgu Frumos- Bugeac. Mareșalul Ion Antonescu realiza că germanii pierd războiul. În august 1944, regele Mihai a sesizat un moment avantajos pentru lovitura de stat pe care o pregătea, întrucât Germania retrăsese divizia de tancuri Gross Deutschland de pe frontul românesc, în contextul în care armata sovietică se regrupa de câteva luni pe linia frontului spre atac. Conform istoriografiei generale, în cursul zilei de 20 august, regelui i-a parvenit vestea că rușii lansaseră Operațiunea Iași-Chișinău, așa că a plecat la volanul mașinii Lincoln spre București, însoțit de secretarul Mircea Ionnițiu, de aghiotantul Emilian Ionescu și de generalul Gheorghe Mihail, consilierul său pe probleme militare. La Casa Nouă a avut o întâlnire a regelui cu liderii militari, care s-au pronunțat în favoarea loviturii; printre ei era și colonelul Dumitru Dămăceanu, comandantul garnizoanei București. La întâlnire au participat și Constantin Sănătescu, Ioan Mocsony-Stârcea, Grigore Niculescu-Buzești, Mircea Ionnițiu, generalii Gheorghe Mihail și Aurel Aldea. Dămăceanu a fost întrebat de cât timp avea nevoie pentru a strânge trupe pentru a ocupa puncte strategice din oraș și a răspuns că are nevoie de cinci zile, data loviturii fiind stabilită, în consecință, pentru 26 august. În seara zilei de 21 august a avut loc o întâlnire cu liderii politici (Iuliu Maniu, Constantin I. C. Brătianu (Dinu), Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu), în care participanții s-au pus de acord asupra planului stabilit în seara anterioară. Regele i-a delegat pe Maniu și Pătrășcanu să formuleze lista de miniștri pentru noul guvern, până pe data de 23 august. În cursul întâlnirii, grupul reprezentanților politici a aprobat textul unei telegrame ce urma a fi trimisă Înaltului Comandament Aliat de la Cairo, condus de generalul britanic Maitland Wilson. Prin telegramă se cerea sprijinirea schimbării de regim prin bombardarea simultană a unităților germane din nordul Capitalei (la nord de Aeroportul Băneasa) și a centrelor feroviare aflate la granița cu Ungaria și Iugoslavia. Mocsoni-Styrcea, care era funcționar la Ministerul Afacerilor Străine, s-a deplasat în aceeași seară la Snagov, la sediul ministerului, unde a petrecut noaptea criptând cele două telegrame ale complotiștilor pentru Ankara (pentru siguranță, transmiterea telegramelor către Aliați se făcea pe două căi, atât prin Ankara, cât și printr-un aparat de emisie-recepție deținut de Iuliu Maniu). În dimineața zilei de 22 august, înainte de a se întoarce la București, a hotărât să înoate în lac și s-a întâlnit cu secretarul general al ministerului, Davidescu, care l-a informat că Antonescu se întorcea în seara zilei curente de pe front și avea să părăsească a doua zi Bucureștiul, ceea ce ar fi lichidat planurile loviturii.Fiind informat despre aceste lucruri, data a fost mutată, de urgență, de rege pe 23 august, fără a mai fi consultați liderii politici.

Realitatea istorică are și o altă fațetă.Un document despre care căpitanul Gheorghe Teodorescu din garda palatului regal, aflat la post în 23 august, susținea că ar fi fost scris de Ion Antonescu în acea zi imediat după ce a fost arestat. Antonescu ar fi spus că nu s-a opus în principiu ieșirii din război, dar că a refuzat-o argumentând atât cu condițiile grele de armistițiu în raport cu Uniunea Sovietică (semnarea unui act politic de cedare a Basarabiei și Bucovinei de Nord, acceptarea ocupației sovietice, plata de despăgubiri nedefinite), cât și (cel mai important) cu refuzul său total de a întoarce armele împotriva Germaniei Naziste, refuz asumat drept principal argument și înțeles ca atare de ceilalți participanți. Acest document nu prea este luat în seamă de istoriografie. În realitate, încă din primăvara lui 1944, Mareșalul Ion Antonescu a fost la curent cu toată conspirația organizată la Palatul Regal de Regele Mihai, împreună cu acoliții și prietenii de vânătoare și nu numai, dar și cu oamenii politici Constantin I.C. Brătianu, Iuliu Maniu și Constantin Titel-Petrescu, precum și Lucrețiu Pătrășcanu.Inclusiv unul dintre capii loviturii de stat Constantin Sănătescu a fost adus de mareșalul Ion Antonescu din tihnita pensie internă și cu ajutorul șefului statului major și mâna sa dreaptă, generalul Constantin Pantazi. Acesta la pus pe Constantin Sănătescu, general român de cavalerie, în funcția funcția de șef al Casei Militare Regale. Constantin Sănătescu, după lovitura de stat din 23 august 1944, a fost cel de-al 44-lea președinte al Consiliului de Miniștri al României (23 august – 2 decembrie 1944) în două cabinete succesive, îndeplinind și funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (11 decembrie 1944 – 20 iunie 1945). Absolut toți aghiotanți militari de la Palatul Regal au fost numiți în funcții de Mareșalul Ion Antonescu, la cererea Regelui Mihai I. Inclusiv costumul nou de general al lui Constantin Sănătescu, un pensionar bonom și plângăcios, i-a fost cumpărat de generalul Constantin Pantazi. Acest general care umbla cu uniforma ponosită avea obieiul să se plângă de lipsa banilor și că este prea bătrân pentru funcția deținută. A fost permnaent protejat de șeful de stat major al Armatei Române, cu oblăduirea Mareșalului Antonescu. Generalul Constantin Pantazi a fost erou din primul război mondial, omul de încredere a lui Ion Antonescu și trimis să inspecteze frontul și să raporteze. După 23 august 1944 a fost arestat şi a fost expediat în Uniunea Sovietică de către noile autorităţi comuniste din România. Împreună cu grupul de deţinuţi din care făcea parte şi mareşalul Antonescu, a fost în custodia sovieticilor între anii 1944-1946. În luna mai 1946 a fost condamnat de Tribunalul Poporului la pedeapsa capitală, fiind acuzat de „crime de război” şi „crima de dezastrul ţării”. Execuţia sa a fost planificată să aibă loc la data de 1 iunie 1946. În această zi, în loc să fie executat, autorităţile i-au comutat pedeapsa, transformând-o în închisoare pe viaţă. Constantin Pantazi a fost deţinut la închisoarea din Aiud şi la cea din Râmnicu Sărat, unde a şi decedat în anul 1958. Recent i s-au publicat memoriile – Cu Mareșalul până la moarte. Memorii (Ed. Paul Editions, 2020) – scrise în 1946 aflate până la revoluția din decembrie 1989 în arhivele Securității. Din aceste memorii aflăm adevărul despre 23 August 1944, care a fost o lovitură de stat pe care mareșalul Ion Antonescu a prevăzut-o și a cunoscut culisele acesteia. De ce nu a acționat împotrivă vă întrebați? Pentru că Mareșalul Ion Antonescu a știut că trebuie să se retragă de la putere și că Germania pierde războiul. Momentul retragerii nu fusese încă negociat amănunțit cu sovieticii, pentru ca țara să nu cadă sub ocupație străină. Din luna martie 1944, când rușii avansează pe teritoriul Românie, Mareșalul Ion Antonecu a transmis colaboratorilor că trebuie să se retragă de la putere și că e necesar să vină un alt guvern în fruntea României. Dar momentul trebuia ales cu mare atenție, ca țara să nu devină comunistă. Istorioarele cu conspirația perfectă a Regelui Mihai în tandem cu partidele istorice și comuniștii, care conspirau fără știrea lui Ion Antonescu sunt frumoase ca legende, ca subiect de istorii polițiște sau filme artistice cu succes la public. În realitate așa cum ne dezvăluie memoriile generalului Pantazi din închisoarea anului 1946, Ion Antonescu, ca și vicepremierul Mihai Antonescu erau la curent cu preconizata lovitură de stat, pe care ei o numeau în intimitatea cabinetului ”o schimbare de guvern”. Încă de la sfârșitul lunii mai 1944, mareșalul Ion Antonescu discuta cu Constantin Pantazi și Mihai Antonescu, că Regele Mihai I va aduce la putere un guvern pro-Aliați, condus de generalul pensionar Constantin Sănătescu, împreună cu membri ai partidelor istorice, în special cu Iuliu Maniu și Constantin Brătianu. Șeful serviciilor secrete conduse de Eugen Cristescu l-a protejat pe comunistul Lucrețiu Pătrășcanu ca să nu moară pe front și să fie cazat la o vilă de lux la Poiana Țapului de pe valea Prahovei, apoi fiind monitorizat privind vizitele și întâlnirile sale cu trimișii de la Palatul Regal. Inclusiv Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost lăsat să evadeze de la lagărul din Târgu- Jiu, și se ascunde până la 23 august 1944, în casa unui preot paroh ortodox dintr-un sat din Vâlcea, pe numele Iustinian Marina, viitorul patriarh. Legenda loviturii de stat perfect conspirate de la 23 august 1944, nu mai ține ca adevăr istoric, după publicarea memoriilor generalului Constantin Pantazi. Mareșalul Ion Antonescu știa de lovitura ce se pregătește și cunoștea perfect membrii viitorului guvern pro-Aliați, condus de generalul Constantin Sănătescu. Mai mult, l-a însărcinat pe vicepremierul Mihai Antonescu să transfere în preajma zilei de 19 august 1944 circa 20 milioane lei aur în bănci elvețiene, iar circa 3 milioane vicepremierul și le-a însușit, ascunzându-i în vila sa de la Snagov. Banii trimiși de Antonescu, care au ajuns în Elveția, au stat la baza susținerii exilului românesc anticomunist din anii `50 și `60. Din aprilie până în 19 august 1944 frontul fusese stabilizat pe linia Piatra Neamț – Târgu Frumos – Iași și Cimișlia (sudul Basarabiei). Antonescu nu a dorit să păstreze ”icul” frontului pe Iași fiind zona cea mai vulnerabilă, dar a păstrat-o pentru că cei de la Casa Regală era legată de Iașiul din 1917. Tocmai în acest loc slab al frontului au lovit sovieticii. Mareșalul Ion Antonescu nu s-a pierdut cu firea dorind o retragere pe aliniamentul Focșani-Nămoloasa, lucru ce ar fi dus la prelungirea inutilă a războiului așa cum spun istoricii occidentali, dar și la finalizarea negocierilor cu sovieticii. Rușii înaintau spre Galați. La Bacău în seara zilei de 22 august 1944 Antonescu se întâlnește cu generali și ofițeri germani pentru a analiza situația. Nemții nu arătau dorință clară de luptă. Generalul Constantin Pantazi și vicepremierul Mihai Antonescu se înțeleg și îi propun printr-o telegramă Mareșalului Ion Antonescu un guvern nou sub conducerea șefului de stat major român și încheierea armistițiului cu rușii. Ei vor să vină la Bacău, dar mareșalul îi refuză și le spune că se vor întâlni la București. Propunerea era și un mod al armatei române de a contracara conspirația de la Palatul Regal, cu un guvern al generalului pensionabil Constantin Sănătescu. Seara pe 22 august 1944, la Băneasa, Mareșalul aterizează cu avionul. Îl aștepta generalul C. Pantazi și vicepremierul Mihai Antonescu, Pe drum în mașină către clădirea guvernului Ion Antonescu le vorbește de dezastru retragerii germane pe Siret. Crede că nemții sunt lași și trădează. Ajunși la guvern urcă toți trei în biroul conducătorului statului și i-a măsuri militare. Cuprins de spaimă generalul german Friessner vrea să se reragă cu armata germană peste Carpați, iar generalul Avramescu cere înlocuirea de la comanda armatei a 4. Antonescu refuză înlocuirea generalului Șteflea cerându-i să apere onoarea armatei române în fața lașității germane. Îl cheamă pe atașatul german la București, Karl Clodius, un vechi prieten al lui Hitler și îi comunică acestuia să-i spună Fuhrer-ului că România va încheia armistițiul cu URSS și cere retragerea nemților. Clodius înțelege că Antonescu vrea armistițiul cu rușii, dar trage de timp spunând că trebuie să se consulte cu Hitler. Apoi Mareșalul cere lui Mihai Antonescu să-i cheme pe George Brătianu din partea PNL și Ion Mihalache din partea PNȚ să emită o scrisoare de armistițiu cu sovieticii, cu condiția retrocedării Basarabiei către Moscova. Ca de obicei politicienii români petractează și amână o soluție. În realitate ei erau înțeleși cu Regele să dea lovitura de Palat fără armistițiu cu sovieticii, cu consecințele de rigoare. A doua zi, pe 23 august, la ora 10, are loc o ședință a Consiliului de miniștri la Snagov. George Brătianu intră din partea partea partidelor politice și afirmă că politicienii vor da scrisoarea de acceptare a armistițiului, în fapt era o nouă amânare așa cum se înțeleseră cu Regele Mihai, care îi introdusese pe Maniu și Brătianu în noul guvern preconizat. Ion Antonescu era fericit că va scoate el țara din război fără să se lupte cu nemții. Doar Pantazi realist și neîncrezător în promisiunile politicienilor români își dă seama că vor fi arestați și că Regele Mihai nu-l va lăsa pe Ion Antonescu să încheie armistițiul cu Stalin. Generalul Pantazi merge la 14.30 la statul major român și le spune ofițerilor că azi vom avea un nou guvern care va încheia armistițiul cu sovieticii. Pantazi le spune că el merge să se predea armatei sovietice. Se pare că nu avea încredere în Rege. La ora 15.00 în ziua de 23 august 1944, Mareșalul Ion Antoenscu era așteptat la Palatul Regal. Armistițiu nu trebuia făcut de Mareșal ci de Rege spuneau conspiratorii. Acum intervine Regele Mihai I ca să pună în practică lovitura de stat, care trebuia realizată pe 26 august 1944, dar în ultimul moment aflaseră conspiratorii că mareșalul pleca pe front. Îi cere lui Ion Antonescu să vină la Palatul Regal, dar acesta refuză, neconsiderând utilă întâlnirea cu Regele atunci. Îl trimite pe Mihai Antonescu. Regele insistă și Mareșalul acceptă să meargă la Palat.

Evenimentele din acea zi sunt arhicunoscute. Mareșalul Ion Antonescu aștepta răspusnul sovieticilor de la ambasadoarea din Stockholm privind un armistițiu. El știa că Regele Mihai I dorea un guvern Constantin Sănătescu făcut cu partidele istorice și comuniștii. Pentru Ion Antoenscu dorința regelui nu era o surpriză. Ceea ce l-a surprins pe Ion Antonescu a fost arestarea sa fără existența unui armistițiu sau înțelegere cu Aliații și mai ales cu Moscova, fapt ce a dus la ocuparea rapidă a țării de către ruși și luarea a peste 180 de mii de soldați români prizonieri, care nu s-au putut apăra și au fost duși în Rusia sovietică. Adevărul istoric trebuie cunoscut. Actul de la 23 august 1944 nu a fost o surpiză pentru Ion Antonescu, ci doar arestarea sa. Ion Antonescu cunoștea componența noului guvern regal și știa de necesitatea armistițiului cu Aliații. Totuși, Antonescu a fost surprins de arestarea sa într-un moment când nu exista armistițiu pentru garantarea granițelor și regimului regal. Generalul Pantazi e chemat la ora 18.00 la Palatul Regal unde porțile principale erau închise cu lanțuri și o liniște suspectă plutea în aer. Intră pe o poartă secundară dinspre biserica Krețulescu. Ofițerii Ulea, Dumitrescu și Ionescu îl întâmpină timid și cu priviri rușinate în ochi. Pantazi deja în sinea sa știa deznodământul. Ajunge în cabinetul intim al Regelui Mihai I unde se așează pe canapea. La un moment dat maiorul Dumitrescu intră rușinat în încăpere și cu ochii în jos spune: – Generale îmi cer scuze Majestatea Sa Regele Mihai mi-a ordonat să vă arestez!” Pantazi se ridică demn și răspunde: – Dumitrescule, ordinul Regelui se execută, nu se discută”. Este închis cu alți ofițeri și demnitari antonescieni în cazinoul Palatului. Conspiratorul, generalul Aldea vine la ei îngâmfat și le spune că sunt închiși că nu au reușit să-l influențeze pe Mareșal să încheie armistițiu. Vine și cu anumite promisiuni pământești, pe care Pantazi le refuză. Generalul Aldea îi minte cu seninătate că în două trei zile vor fi liberi, în realitate toți au murit executați sau în închisrile comuniste fără să-și mai vadă familiile. Se știe că Ion Antonescu și Mihai Antonescu împreună cu membri ai cabinetului de război au fost arestați de ofițerii armatei regale și predați ilegal către persoane civile particulare conduse de inginerul Ceaușu înarmați cu pistoale. Au fost toți băgați într-o dubă neagră sub formă de dric și predați de armata regală unor simpli civili comuniști. Minciuna istoriografică că nu au fos predați de ofițerii regali către cetățeni civili comuniști cu încălcarea legilor țării și internaționale trebuie să înceteze pentru totdeauna. Civilii erau membri ai partidului comunist, iar inginerul Ceaușu un fost ofițer român dezertor în anii `30 la ruși, de fapt un agent dublu și viitor ministru al apărării în epoca comunistă. Se numea Emil Bodnăraș, iar casă conspirativă a partidului comunist din cartierul Vatra Luminoasă era casa amantei lui Bodnăraș. Mai târziu, pe 31 august, în ziua când armata sovietică a intrat în București, comuniștii l-au predat pe Ion Antonescu generalului rus Burenin. Transportați cu mașini noi și trenuri speciale confortabile, prizonierii români au fost duși la o vilă de lux de lângă Moscova. Până la terminarea războiului pe 9 mai 1945, prizonierii români au fost tratați am putea spune regește, având camere personale bine mobilate și încălzite și o alimentație de lux, cu alimente care nu se prea găseau în vreme de război. Ofițerii ruși s-au ocupat excesiv de politicos cu Ion Antonescu și prizonierii români, iar curtea imensă a vilei (o tabără pentru pionierii fruntași) era un fel de colivie de lux. Stalin hotărăște că prizonierii români nu trebuie predați unui tribunal de război la Nuremberg, ci judecați în România de un tribunal popular. Până la sfârșitul războiului Ion Antonescu a sperat că va fi judecat drept de justiție, abia când au fost mutați într-o ”dacea” rusească mai mică, iar ofițerii NKVD au început să se poarte ca niște procurori, atunci Ion Antonescu le spun foștilor colegi din cabinet: ”Pe mine mă vor executa sper ca la proces să vă scap pe voi.” Ion Antonescu îi transmite generalului Pantazi că istoria unui neam este un șir de matiri care țin astfel prin jertfa lor neamul unit. Mareșalul i-a mai spus că merge senin la moarte. Pe 17 iunie 1945 prizonierii sunt despărțiți și trimiși la Lubianka, celebra închisoare a NKVD, dar asta e o altă poveste.

Ionuț Țene

Related posts

Comemorarea lui Gib I. Mihăescu la Drăgășani

Liliana Moldovan

Puterea din noi

Liliana Moldovan

„Trecând prin timp„ cu profesoara Lucia Elena Locusteanu-un paner cu frumusețiile unei vieți dedicată educației și culturii

Liliana Moldovan

Impresii despre romanul ”Femeia care a uitat să mai plângă”

Liliana Moldovan

Al. Florin Țene încheie seria de romane despre Sfinții închisorilor comuniste cu viața martirului filosof Mircea Vulcănescu

Liliana Moldovan

Inaugurarea primului sediu al Centrului Cultural romȃno-moldo-german “Dumitru Dorin Prunariu” din lume, la Nürnberg

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy