14.7 C
Nürnberg, DE
April 27, 2024
Cultură România Uncategorized

Ziua Culturii Naționale la Nisa

Consulatul General al României la Marsilia a organizat, împreună cu Consulatul General al Republicii Moldova, Consulatul onorific al României la Nisa și cu sprijinul Primarului din Nisa, dl. Christian Estrosi, un eveniment de excepție dedicat Zilei Culturii Naționale.

➡️Evenimentul a avut loc în 16 ianuarie în prestigiosul Amfiteatru al Centrului Universitar Mediteranean din Nisa și a reprezentat un omagiu adus poetului național Mihai Eminescu și un moment de reflecție asupra culturii naționale și confluențelor franco-române. Au participat circa 300 de persoane, audiența fiind una de excepție: oameni de cultură, artiști, profesori, studenți, medici, antreprenori, reprezentanți ai comunității, ai cultelor religioase și mediului asociativ de pe ambele maluri ale Prutului stabiliți în sudul Franței.

➡️În deschidere Consulul General Aurelia Grosu a subliniat relațiile culturale excepționale cu Franța, evocând contribuţia și rolul împortant jucat de creatorii și valorile culturii române în spațiul francez. Adresându-se comunității române din sudul Franței, Consulul General a ținut să transmită: “Vă îndemn să continuăm să promovăm limba, tradițiile, cultura fiecare la nivelul nostru. Să nu uităm mai ales de noile generații de tineri, copii, români născuți și crescuți în afara granițelor și pe care trebuie să îi încurajăm să prezerveze și să se mândrească cu bogăția culturală a Românei”.

➡️Consulul General al Republicii Moldova, dl. Lilian Moraru s-a referit în discursul său la semnificația Zilei Culturii Naționale și la confluențele dintre culturile noastre. La rândul său, Viceprimarul delegat pentru relații internaționale și înfrățiri din Nisa, dna. Christian Amiel-Dinges a transmis susținerea autrorităților locale pentru proiectele comunității din Nisa.

➡️La dezbaterea moderată de Directorul TVR Internațional, dna Mihaela Crăciun, au participat: Jean Poncet, poet, lingvist, traducător, fost diplomat francez și membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, traducător al operelor lui Lucian Blaga și Ana Blandiana; ⁠Crina Popescu, poetă, actriță și profesor de filosofie la Nisa, autoarea lucrării „Eminescu sau Novalis : confluențe poetice și filosofice”; Stefan de Fay, Consul onorific la Nisa, autor al unui volum de memorii; Monalisa Plesea, președinte al Centrului cultural francofon din Europa centrală și de est, vicepreședinte al Asociației franceze Schimburi internaționale în educație și profesor de limba română la Școala Europeană de la Luxemburg; Mihai Grajdeanu, profesor și fondator al unicului Centru de Educaţie şi Formare prin benzi desenate din cadrul Muzeului literaturii române și autor a unei istorii a literaturii române în benzi desenate. Acesta din urmă a inițiat recent, sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică, “Olimpiada de benzi desenate”, proiect unic desfășurat sub patronajul CNR UNESCO.

➡️Publicul a asistat, de asemenea, la un spectacol de muzică populară românească autentică, susținut de tânăra interpretă Eugenia Petrea și la un recital de muzică folc, în interpretarea lui Nicu Tărnă, solistul moldovean al trupei „Gândul Mâței” și la un recital de versuri, în interpretarea Mihaelei Popescu, actriță la „Teatrul fără nume” al Centrului de cultură și artă „Ginta Latină” din Chișinău.

Mulțumim tuturor colaboratorilor și sponsorilor care au contribuit la reușita acestui eveniment: Asociația medicilor de origine română de pe Coasta de Azur – AMORO, Asociația cultural-artistică MAIART, Asociația Vocea Diasporei române din Franța – A-VDR, Asociația franco-română de pe Coasta de Azur – ROAZUR , Traiteur Chef LeChat, Maison MAJER, Magazinul românesc din Nisa Paul Anastasia, Brutăria Boulangerie Roumaine din Paris.

Consulatul General al României la Marsilia

Foto credit: Diana Costescu, Maria Monalisa Pleșa

Related posts

Dublă ofertă poetică la Brașov, în 21 martie

Theodora-Raluca Paun

Pe urmele  Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, iubitor de Dumnezeu, păstor al celor sărmani

Liliana Moldovan

Academia Europeană de vară –Voluntariat pentru comunitate

Moderator1

Salonul de carte POLEMOS 2022

Moderator1

Mărturisire

Theodora-Raluca Paun

Marcarea Zilei Naționale a României la Strasbourg

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy