5.2 C
Nürnberg, DE
April 27, 2024
Noutăți

CĂRȚI RARE

CĂRȚI RARE

= IANUARIE – 2023 =

            Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm  lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța,  că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs.  spirituale, cât și ale celor dragi.

Parohia noastră pune la îndemâna tuturor cărți ziditoare de suflet, de Religie, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu  tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs.  O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

Sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.!

Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

 A.     Cărți recent apărute:

1.                        Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Justiția și proverbul românesc, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 72 pag,.format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 10 lei.

 Am încercat în lucrarea de față să facem o sinteză interdisciplinară, prima pe această temă din bibliografia de specialitate, din câte cunoaştem. Am descoperit elemente interesante privind dreptul cutumiar cu toate aspectele sale. Am înţeles cât de bogată spiritual a fost lumea vechiului sat românesc, care-şi avea instituţii bine structurate, sisteme de conduită morală şi juridică. Dreptul cutumiar ce se aplica la noi îşi avea rădăcini în vechile sisteme juridice romane şi geto-dace, dar avea similitudini şi cu sistemele juridice cutumiare ale altor popoare europene. Dreptul ca şi morala erau foarte apropiate ca sisteme ideologice şi de conduită practică.  Proverbele sunt printre puţinele relicve spirituale, care ne ajută să reconstituim vechiul sistem juridic românesc, Jus Valachicum, cum se mai numea, care a coordonat activitatea şi relaţiile strămoşilor noştri cu rezul­tate dintre cele mai notabile. Sperăm că lucrarea de faţă va reuşi să întărească respectul faţă de spiritul de justiţie al poporului român, faţă de valorile sale spiri­tuale tradiţionale, în cazul de faţă proverbele, faţă de obştea sătească tradiţională.

2.                        Iisus Hristos. Documente secrete, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2018, 130 pag., 10 lei.

Cartea aduce în atenție o serie de documente din vremea activității pământești a Mântuitorului, documente aflate în arhivele Vaticanului, de o importanță deosebită pentru învățătura creștină ortodoxă. Documentele ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a fost într-adevăr persoană istorică, ci nu invenția Sfinților Evangheliști, că autoritățile romane Îl urmăreau pas cu pas, așa încât fiecare cuvânt și faptă a Lui erau raportate de iscoade. Periodic, guvernatorul roman sintetiza notele informative culese din teren și transmitea un raport detaliat împăratului la Roma. Aflăm de aici că însuși împăratul era interesat de Mântuitorul și, dacă nu s-ar fi întâmplat condamnarea Lui, Domnul Iisus ar fi fost în scurt timp prins și trimis la Roma, la împărat. Cele relatate în documentele în discuție sunt atestări auxiliare ale minunilor săvârșite de Mântuitorului, ceea ce constituie încă o dovadă că acele minuni s-au săvârșit cu adevărat. Din lectura cărții înțelegem mai bine mecanismul procesului lui Iisus, contribuția pe care personajele care apar în Sfintele Evanghelii mai puțin conturate și-au adus-o la judecarea și condamnarea Lui. Lectura cărții ne ajută să ne întărim în credință și să înțelegem mai bine realitățile istorice în care a activat Mântuitorul Iisus Hristos.

3.     Gh.  Duncea, TUDOR  VLADIMIRESCU, KAKVOG SAM GA POZNAVAO, Drugo  izdanje i predgovor Pr. Al. Stănciulescu – Bârda, Trad. Prof.  Milena Bibeskovic, Bârda, Izdavačka  kuća „Cuget românesc”, 2023, 60 pag., 10 lei.

„Ðorđe  Dunča je jedan od najbliskijih prijatelja Tudora Vladimirescu . Bili su zajedno od Tudorove 5 godine. Bili su školski drugovi, ortaci u poslovima, drugovi u vojsci, u bitkama. Ovaj rad sadrži zapise autora, koje je on napisao nekoliko dana posle Tudorove smrti, kad je i on sam čekao da bude uhvaćen i ubijen. Ovaj je tekst napisan i ostavljen  kao amanet  budućim generacijama  da bi se saznali  nepoznati detalji  iz biografije velikog heroja. Objavu  ovog rukopisa smatramo kao dužnost naše savesti i nadamo se da    će   ući u naučni krug i da će  privući  pažnju istoričara.”

4.                        România în flăcări, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2023, 362 pag., 40 lei.

Cartea de față este un florilegiu de articole din presa germană privitoare la desfășurarea luptelor de pe frontul românesc din Primul Război Mondial. Ele au fost selectate și traduse de Prof. Constantin C. Popian din Bistrița Vâlcei, aflat la acea vreme prizonier în Germania. Reporterii de front ne redau filmul evenimentelor în cuvinte, cu mare minuțiozitate. Totul e zugrăvit pe zile și pe locații cu exactitate nemțească, ceea ce face din acest volum o sursă importantă sub aspect istoric și militar. Nu trebuie să ne surprindă tonul și afirmațiile megalomane ale autorilor, fiindcă scenele descrise de ei privesc prima parte a războiului, când se părea că trupele Puterilor Centrale sunt invincibile, iar România este definitiv învinsă. Totul ia sfârșit însă, când pe harta operațiunilor militare apar localități și evenimente precum Mărășești, Mărăști și Oituz, care au  schimbat definitiv soarta frontului românesc, constituind în același timp preludiul realizării României Mari. Nepotul traducătorului, Părintele Pr. Dr. Ioan –Cătălin Dragu de la Roma, a zăbovit multe ceasuri în arhivele Vaticanului, selectând acele materiale primite la cancelaria papală, care priveau contextul în care se desfășurau evenimentele politice din România și din Europa.

5.                        Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. VI(1987), Bârda,  Editura ,,Cuget Românesc”, 2023, hârtie offset, imagini color, tipar offset, copertă policromă, 628 pag., 60 lei.

După patruzeci de ani să revezi filmul evenimentelor pe care le-ai trăit, să reînvii oameni, fapte, întâmplări, să retrăiești bucurii, necazuri, șicane de tot felul, discuții, idei, să simți din nou gustul amar al umilinței și nedreptății la care erai supus tu sau semenii tăi, să te izbești de lipsurile de tot felul, de o propagandă fără noimă, să fii scârbit de micimea unor oameni și impresionat de răbdarea și speranța altora nu este puțin lucru. Prezentul volum, alături de celelalte, tocmai aceasta face, constituindu-se prin vreme ca un document memorialistic incontestabil, ca o frescă de epocă zugrăvită în cuvinte. Nu este un capriciu, nu este o răzbunare față de cineva sau ceva, ci e o datorie firească de a consemna cele ce ai trăit și ai văzut pe drumul pe care, vrând-nevrând, a trebuit să-l parcurgi în viață.

6.                        Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Studii Teologice”(1929-2018),  Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 950 pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 60 lei.          

Lucrarea este o adevărată cheie, cu care se deschide cu ușurință un tezaur de cultură teologică, respectiv colecția revistei ,,Studii Teologice” pe o perioadă de 90 ani. Cele aproape 6000 articole, studii, recenzii, reportaje publicate în revistă sunt organizate în funcție de marile direcții ale învățământului teologic(Biblică, Sistematică, Istorică și Practică), la care se adaugă alte capitole noi, precum Istoria României, Limbă și literatură, Etnografie și Folclor. În cadrul fiecărei secțiuni, materialul este organizat pe obiecte de studiu, urmărindu-se, pe cât a fost cu putință, tematica abordată de programa de învățământ teologic universitar. În fiecare capitol materialul a fost dispus în ordinea alfabetică a autorilor. Un indice alfabetic de autori încheie cartea. Ea se adresează ierarhilor, preoților, elevilor seminariști, studenților teologi, masteranzilor și doctoranzilor, tuturor cercetătorilor și oamenilor de cultură.  Normele de alcătuire a unor astfel de lucrări promovate   de Academia Română au constituit un ghid inestimabil pentru autori.

7.                        Pr. D. Bălașa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 150 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 20 lei.     

            Editura noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea tratează poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”

8.                        D. Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 286 pa format A5, hârtie offset, copertă policromă,  30 lei.

Parcurgând cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu  convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru Bălaşa.

9.                        Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, aşa cum l-am cunoscut,  ediția a II-a,  Bârda, 2021, 150 pag., 10 lei;   

Gheorghe Duncea a fost căpitan al lui Tudor Vladimirescu. Este unul dintre prietenii cei mai apropiați ai lui Tudor Vladimirescu. Au fost împreună de la vârsta de cinci ani. Au fost colegi de școală, tovarăși în afaceri, în armată, în lupte. Lucrarea de față cuprinde însemnările scrise de autor la câteva zile după asasinarea lui Tudor, când Duncea însuși se aștepta să fie prins și executat. Este un text scris ,,cu limbă de moarte”, pentru a se ști de către urmași lucruri necunoscute din biografia marelui erou. Însemnările lui s-au păstrat ,,la căpriorul unei case” din Prejna, au fost transcrise de un urmaș al său, au fost publicate în reviste din perioada interbelică sub formă de serial  și văd acum pentru prima dată lumina tiparului sub formă de carte. Lucrarea este însoțită de un studiu introductiv semnat de Pr. Stănciulescu-Bârda.   Ne facem o datorie de conștiință din publicarea acestui manuscris și sperăm că el va intra în circuitul științific și-n atenția istoricilor și a marelui public.   

10.                   Psaltire, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2023, 238 pag., 30 lei.

    Avem bucuria de a pune în mâna cititorilor noștri una dintre cele mai răspândite cărți, din care au citit generații și generații la bucurie și la durere, la necaz și la vreme de încercare, în momente legate de viață și de moarte. Este una dintre marile capodopere ale literaturii universale, dar și cea mai citită carte a Vechiului Testament. În ea găsim rugăciuni profunde și răscolitoare, în care se regăsește fiecare muritor, fiecare dintre cei ce cred în Dumnezeu și-I caută ajutorul.

11.                   Ioan Neacșu,  Martirii Ardealului: Horea, Cloșca și Crișan, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 104 pag., 15 lei;

Când am lecturat prima carte a lui Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, mi-am zis: ,,Păcat că omul acesta nu s-a ocupat mai mult de istorie!” Avea ce spune și știa să spună adevărul istoric. Citind a doua carte a sa, Martirii Ardealului, nu m-am putut abține să nu exclam: ,,Păcat că omul acesta nu a scris literatură!”  Martirii Ardealului este creația unui profesionist, nu a unui amator. Ioan Neacșu reînvie personaje istorice, creează personaje noi, fictive,  intră în pielea lor, le înțelege mentalitățile, frământările, aspirațiile; creează viață autentică; îl captează pe cititor, îi pune imaginația la lucru. Martirii Ardealului este un omagiu sincer și curat, pe care autorul îl aduce marilor eroi ai neamului românesc. Este o dovadă concretă, adevărată, incontestabilă, de patriotism, exprimată de un intelectual veritabil din prima jumătate a veacului trecut.

12.                   D. Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 342 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 40 lei.

       Părintele Bălașa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat de-a lungul istoriei ca un popor măreț, cu  notabile realizări în toate domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate dovezi documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile sale vor fi contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de multe va trebui să se țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric nu se sfiește să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până de curând și să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric și patriot.

Când citești cărțile Părintelui Bălașa, – tu însuți fiind român -, te simți mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul nației tale, cu mai multă speranță în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedește a fi, cu prisosință, un bătrân al nației sale, un învățător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălțătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei, ce-au reușit să-și cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate șansele să redevenim noi înșine; aduce în discuție situațiile critice ale istoriei noastre, poticnirile și insuccesele, felul cum am știut și am reușit să le depășim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că ,,românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă”.  Nu mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică, element de drept internațional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea fapt istoric. Totuși, în contextul europenizării și globalizării, daco-românii au datoria sfântă să întărească legăturile lor cu frații de aceeași origine de dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-și păstreze limba, credința, muzica, dansul și tradițiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze specificitatea etnică, lingvistică și spirituală. În sensul acesta, istoricul ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conștiințele noastre, în concertul spiritual de valori al lumii. Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise într-o limbă ușor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de limbă și de țară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât de discreditați pe plan extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude sărace și înapoiate ale europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule argumente, care ne fac să înțelegem că acestea sunt încercări și crize de moment și că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene  și nu vor fi distruse, așa cum speră vrăjmașii lui. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile Părintelui Bălaşa sunt  un act de autentic patriotism într-o vreme în care globaliza  rea şi înstrăinarea devine  crezul unor întregi generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: ,,Într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”

13.                   Pr. Al. Stănciulescu – Bârda, Viața Cuvioasei Teofana Basarab, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a IV-a, 2022, 280 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă plastifiată, 40 lei(ediție color);

           Fiica Voievodului Basarab I, întemeietorul Țării Românești, ajunsă țarină a Bulgariei, trăiește o viață de jertfă și sacrificii personale, dar desfășoară o activitate culturală fără precedent în cultura bulgară. Se știe foarte puțin despre ea în istoriografia românească, dar ea devine primul monah român cunoscut până în prezent, anterior lui Nicodim cel sfințit de la Tismana. Pe domniţa Teodora Basarab, devenită mai apoi maica Teofana, o vedem ca pe o altă Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei, o zideşte la temelia statului român. Nu putem înţelege altfel o căsătorie încheiată din raţiuni politice. Nu putem înţelege altfel o femeie umilită, persecutată de propriul soţ, cu un copil otrăvit de a doua soție a  soţului ei, alungată de la curte şi obligată să se călugărească, ea, împărăteasa ţării. Nu putem înţelege altfel tăcerea şi supunerea ei, decât ca pe o autojertfire în folosul păcii, echilibrului politic, în folosul neamului său. Drama personală şi eşecul în căsătorie al Doamnei Teodora ar fi putut declanşa conflicte armate între români şi bulgari, ar fi slăbit puterea românilor în faţa expansiunii tătare şi turceşti. Răbdarea ei şi înţelegerea situaţiei ca pe o rânduială de la Dumnezeu, bunătatea şi înţelepciunea, grija pentru operele de cultură, au făcut pe bulgari să îi atribuie maicii Teofana aură de sfântă şi să o cinstească în consecinţă, ca pe o personalitate  de frunte a vieţii lor politice şi religioase din epoca medievală. Cartea aceasta a făcut parte din dosarul de canonizare al Cuvioasei Teofana Basarab. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea în ședința din 14 febr. 2022, iar la 21 mai 2022 a fost oficiată slujba canonizării propriu-zise la Patriarhia Română.

 Va fi sărbătorită pe 28 oct. în fiecare an.

14.    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Aleea cu statui, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2023, vol. I, 336 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei; 

Materialele cuprinse în aceste volume sunt scrise de-a lungul anilor și, în majoritate, publicate în diferite volume și periodice. Am socotit că e păcat să rămână risipită atâta muncă, mai  ales că ea poate fi de mai mult folos sub această formă  cititorului de azi și dintotdeauna. Fiecare capitol din seria acestor volume cuprinde un medalion, prin care încercăm să conturăm chipul/personalitatea unui om, fie că l-am cunoscut personal, fie că am studiat viața și faptele aceluia. Cele mai multe portrete sunt ale unor oameni pe care i-am cunoscut direct: patriarhi, mitropoliți, episcopi, preoți, profesori universitari, simpli profesori și învățători, sfinți și păcătoși, poeți și scriitori, funcționari, prieteni, oameni de rând. Ideea realizării acestor volume mi-a dat-o Nicolae Iorga prin lucrarea sa Lumea prin care am trecut.  I-am dat denumirea de Aleea cu statui, socotind că viața însăși este un drum pentru fiecare dintre noi și de-a lungul acestui drum, vrând-nevrând, relaționezi cu oameni de tot felul, buni și răi, virtuoși ori păcătoși, vrednici sau delăsători. Unii m-au învățat ce trebuie să fac și cum să-mi organizez viața, timpul și activitatea ca să realizez ceva folositor societății, alții m-au învățat ce nu trebuie să fac în viață. Am urmărit mai mult faptele lor decât vorbele și teoria despre viață.

În volumul I se regăsesc medalioane și prezentări dedicate unor personalități precum: Pr. Dr. Nicolae ACHIMESCU, Ioan ALEXANDRU, Mitrop. Bartolomeu ANANIA, Patriarhul TEOCTIST, Tudor ARGHEZI, Dr. C. ARSENI, Teofana BASARAB, Pr. D. BĂLAȘA, Prot. Petru BUBURUZ, Prof. Dr. Gh. BULGĂR, Costel BUSUIOC, D. CANTEMIR, Prof. Dr. I. C. CHIȚIMIA, Șerban CIOCULESCU, Prof. Dr. Emilia COMIȘEL, Mitrop. Nicolae CORNEANU, J. Y. COUSTEAU, Mitrop. Nifon CRIVEANU, Al. I. CUZA, DIANA, Pr. Gh. DUMITRESCU-BISTRIȚA, Pr. I. DURĂ, Prof.  Al. ELIAN, Mihai EMINESCU, Dumitru FĂRCAȘU, Pr. Prof. C. GALERIU, Ilarie HINOVEANU, Nicolae IORGA și mulți, mulți alții.

15.    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Studii și documente privind Istoria României. Banatul, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. II, 2010, 460 pag., 40 lei; vol. III, 2013, 614 pag., 60 lei.

La origine această lucrare a fost teză de doctorat a autorului. Ea se bazează pe cca. 1100 documente inedite din perioada 1780-1886 provenite din Vârșeț, Karloviț, Viena, Buda, Pesta, Sibiu și Timișoara privitoare la Banat. Aceste documente se regăsesc în vol. III. Volumul I analizează documentele menționate și scoate în evidență aspectele istorice. Găsim aici mențiuni inedite referitoare la Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, la Revoluția Franceză, la Revoluția lui Tudor Vladimirescu, la Revoluția de la 1848, la războaie austro-turcești, austro-franceze și nu numai, la înființarea Episcopiei Caransebeșului, la epidemii și multe-multe alte evenimente bănățene și europene. Nu lipsesc elementele de viață socială, culturală și bisericească. Volumul al II-lea analizează aspectele juridice și canonice care se desprind din aceste documente. Cele trei volume introduc cititorul într-o lume fascinantă, plină de viață și de trăiri  mai mult sau mai puțin înțelese de omul de astăzi.   

16.    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Aleea cu statui, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2023, vol. II, 354 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei; 

Un vechi proverb românesc spune: ,,Dacă vrei să-l cunoști pe cineva, pune-l într-o funcție mai înaltă și privește-l de jos în sus!” Rânduiala a fost ca de cele mai multe ori eu să fiu cel mai de jos și să privesc în sus la cei zugrăviți în paginile volumelor de față, așa încât am avut prilejul să observ aspecte deosebite, unele relatate aici pentru prima dată, care au pus într-o altă lumină, de cele mai multe ori mult mai obiectivă, oamenii și faptele lor. Nu am avut în obiectiv să critic pe cineva, să hulesc sau să laud fără rost; am descris doar felul cum s-au purtat cu mine, cum mi-au vorbit, cum s-au manifestat, cum i-am înțeles. Se poate întâmpla ca în unele cazuri aspectele pe care le scot la lumină din psihologia și mentalitatea, din comportamentul unor oameni să-i coboare de pe niște statui oficiale pe care fuseseră așezați. Am spus adevărul și nimic mai mult. Sunt multe dezvăluiri din viața unor oameni, pozitive sau negative, care-i fac pe unii să urce pe socluri binemeritate, iar pe alții să-i doboare. Portretele zugrăvite în paginile de față ajută cititorul să înțeleagă că nu toți cei de pe socluri sunt statui de bronz sau de piatră, ci unii sunt scânduri vopsite sau, de ce nu, vălătuce de paie. Asta-i viața! În paginile acestei cărți întâlnim oameni de seamă ai culturii românești, precum Nicolae LUNGU, Mitrop. FIRMILIAN, Patr. JUSTINIAN, Prof. Dr. Pătru MEILĂ, Prof Dr. Wolfgang MIEDER, Patr. JUSTIN, Prof. C. NEGREANU, C. S. NICOLĂESCU-PLOPȘOR, Pr. Gh. PASCHIA, Acad. Șt. PASCU, Adrian PĂUNESCU, Arhim. Teofil PÂRÂIANU, Mitrop. Antonie PLĂMĂDEALĂ, Prof. Mihai RĂDULESCU, Prof. C. RĂDULESCU-MOTRU, Prof. I. I. RUSSU, Hakim Mohammed SAID, Arhim. Iuliu SCRIBAN, Dr. Artur SILVESTRI, Prof. Norman SIMMS, Nichita STĂNESCU, Pamfil ȘEICARU, Pr. Prof. N. ȘERBĂNESCU, ȘTEFAN CEL MARE, Maria TĂNASE, Cristina ȚOPESCU, Vasile VETIȘANU, Ion VIDU, Grigore VIERU, Tudor  VLADIMIRESCU, Mitrop. Nestor VORNICESCU, Arhiep. Pimen ZAINEA, Gh. ZAMFIR, și mulți alții. Unii dintre ei se destăinuiesc, scoțând la lumină pagini biografice unice. Materialul inclus în volumele de față zugrăvește nu numai personalități, oameni, ci și epoci mai apropiate sau mai îndepărtate. Sunt multe amănunte inedite de acest gen, care se pot constitui într-un document memorialistic inestimabil.

17.    Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei  ,,Mitropolia Olteniei”(1948 – 2008), vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 480 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 50 lei; vol. II, 540 pag., 50 lei;           

          Vol. I cuprinde Secțiunea Biblică, Secțiunea Sistematică și Secțiunea Practică, vol. II este destinat Secțiunii Istorice. În el sunt înregistrate, pe discipline și probleme, cele câteva mii de materiale privind Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Istoria României. Nu se va putea scrie o istorie obiectivă și adevărată a Olteniei în special și a României în general, o istorie universală, fără a se face apel la studiile, documentele și manuscrisele publicate în ,;Mitropolia Olteniei”. Au colaborat istorici de elită, atât din cadrul Bisericii, cât și din cadrul culturii române în general. În ciuda cenzurii, care a supravegheat-o cu atenție multe decenii, revista, ostenitorii și colaboratorii ei au găsit întotdeauna soluții ca să poată supraviețui și în același timp să-și facă misiunea sa de revistă a spațiului cultural oltean.           

18.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, vol. III, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 1.000 pagini, 60 lei;       

  Al treilea volum, – și cel mai dezvoltat -, cuprinde Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României, Literatură, Folclor, Redacţionale, urmărind să prezinte apariția, răspândirea și dezvoltarea creștinismului la poporul român din epoca apostolică până în vremea noastră. O mare parte din materiale sunt însoțite de scurte rezumate, care ajută cititorul să știe mai bine despre ce este vorba în materialul respectiv. Mii de documente, manuscrise, recenzii, articole și studii sunt dedicate istoriei României și Bisericii Ortodoxe Române, iar revista noastră le-a găzduit cu generozitate de-a lungul celor 140 de ani de existență, devenind prin vreme ea însăși nu numai un depozitar, ci și un document istoric propriu-zis. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice (Secțiunea Istorică: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia şi Istoria literaturii creştine sau Patrologia, Istoria Religiilor). Creștinismul se remarcă drept o religie superioară, cu origine divină, capabilă să-și croiască drum în lume în ciuda tuturor vicisitudinilor celor două milenii ale sale, capabil să devină una din cele mai puternice religii ale lumii, în permanentă expansiune în plan spiritual.

19.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. XII, 2022, 676 pag.(11 color), , hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 60 lei.

Cartea cuprinde numerele 441-480 din publicați parohiei noastre ,,Scrisoare pastorală”. La început am crezut că este o încercare de a ține o legătură mai strânsă cu enoriașii parohiei noastre, o adevărată necesitate.  Pe parcurs ne-am dat seama de utilitatea unei astfel de ,,publicații”, atât pentru mine, ca preot, cât și pentru enoriași. Deși timidă și săracă, ,,scrisoarea” a început, încă de la primele numere, să se strecoare peste hotarele parohiei noastre, fiind copiată și retrimisă de colegi, fiind chiar reprodusă în unele publicații din țară și din străinătate. Prieteni și cunoscuți de aproape și de departe ne-au încurajat și astfel am început să publicăm materiale, care nu priveau doar parohia noastră, ci îmbrăcau o tematică mai largă, de interes general. Ne-am diversificat ușor subiectele pe care le-am abordat: religioase, istorice, literare, sociale, culturale etc. Am reușit, ușor-ușor, să realizăm  un adevărat univers al parohiei noastre, în care numărul actorilor s-a mărit de la un număr la altul. Ne-am străduit, pe cât am putut, să prelungim predica și activitatea pastorală dincolo de spațiul liturgic al bisericii. Prin faptul că am răspândit gratuit această ,,scrisoare” tuturor enoriașilor parohiei noastre, ea a devenit un sprijin valoros în activitatea pastorală.  

20.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,  Folclor din Mehedinți, ediția a II-a revăzută și adăugită, Bârda, Editura Cuget Românesc 2022, 282 pag., 30 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

Am adunat, de la tinerețe până azi, ori de câte ori am avut prilejul, aceste nestemate ale sufletului românesc. În ele am găsit bucurie, durere, dragoste, mângâiere și speranță. Am cules folclor de la oameni școliți, dar și de la neștiutori de carte. Piesele cele mai pline de sens și frumusețe au fost cele culese de la oamenii simpli, neinfluențați de lecturi, dar și de la oamenii greu încercați în viață. Cântecul le-a fost acestora ca un înger păzitor, însoțitor cotidian la bine și la rău. Cu cântecul în suflet și pe buze, greul n-a mai fost atât de greu, durerea n-a mai fost atât de mare, bucuria a fost trăită cu mai multă intensitate. Cântecul a făcut legătura între oameni și între generații, a vorbit despre vremuri de vitejie și de mărire ale neamului, a proslăvit eroi, a descris în limbajul său dragostea, dorul, jalea, nădejdea de mai bine. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat oamenilor și  muzica alături de hrană, de apă și de aer, de dragoste, de credință și speranță, lumea ar fi fost mult mai săracă, mai puțină, mai tristă, mai îndobitocită.

21.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. V(1986), Bârda,  Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, hârtie offset, imagini color, tipar offset, copertă policromă, 464 pag., 50 lei.

Volumul al V-lea din Jurnal privește anul 1986. Este un an destul de încărcat de evenimente politice și sociale, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Este un an în care

se continuă procesul de intensificare a unei stări de revoltă mocnită în statele Pactului de la Varșovia, un an în care starea conflictuală izbucnită în Polonia în anii precedenți capătă noi forme, noi manifestări, dar și noi victime. Este un an de pregătire pentru marile schimbări din anii 1989-1990. Jurnalul  ne oferă filmul evenimentelor interne și internaționale din anul respectiv, ajutând cititorul să perceapă pulsul lucrurilor și stărilor de spirit.

Cum era și firesc, Jurnalul pare, la prima vedere, să inventarieze evenimentele, faptele, gândurile, zbaterile din viața unui sau unor eroi principali, dar tocmai în felul acesta se conturează mai bine contextul politico-social în care acestea se desfășurau. Un concurs de crize multiple, precum cea politică, economică, socială, ideologică, determină o înrăutățire   vizibilă, de la o zi la alta a vieții, a existenței individului. Lipsuri de tot felul ale celor mai elementare bunuri de consum, încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților care caracterizează o lume civilizată, temeri de tot felul, lipsa de încredere dintre oameni, fac viața aproape imposibilă.

La acestea toate se adaugă, ca un corolar al batjocurii și umilinței, o propagandă oficială aproape demențială, menită să contrazică realitatea concretă și să creeze o realitate fictivă, iluzorie.

22.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2022, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 237 pag., 30 lei;

Am adunat în prezenta lucrare un buchet de povestiri, amintiri, texte diverse, care au o temă comună: femeia în cele mai diverse ipostaze ale existenței sale: tânără, adultă, bătrână, mamă, soție, fiică, soră, iubită. Am evitat teoretizarea propriu-zisă despre femeie, ci am cules din viață, din cele ce am cunoscut în trecerea mea prin lume, acele fapte și întâmplări, care ajută la zugrăvirea unor personaje, caractere, obiceiuri și năravuri din psihologia feminină, din ,,eternul” feminin.

Ediția a II-a a acestei lucrări, apărută cu 20 de ani în urmă, a primit premiul revistei de cultură ,,Iosif Vulcan” din Australia. De atunci s-au mai adăugat multe, s-au mai scris multe, așa încât și cunoașterea s-a mai aprofundat.

Lucrarea este, la urma-urmei, un omagiu adus femeii, tovarășa noastră de viață.

23.                   Bogdan Stănciulescu-Bârda, Prețul Alexandrei, Bârda, Ed. Cuget Românesc, 2020, 32 pag., 5 lei:

O palpitantă poveste pentru copii, cu multe ilustrații color. Mesajele pe care le transmite lucrarea sunt optimiste: Binele iese biruitor în ciuda tuturor opreliștilor; nimic nu e mai scump pe lume decât un copil. Povestea se citește cu plăcere și de către copii, cărora le este adresată, dar și de adulți.

24.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, vol. IV(1985), 406 p.,  format A5, hârtie offset, copertă policromă, numeroase imagini color în interior,  30  lei.

Volumul al IV-lea din Jurnal privește anul 1985. Este un an destul de încărcat de evenimente politice și sociale, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Este un an în care se continuă procesul de intensificare a unei stări de revoltă mocnită în statele Pactului de la Varșovia, un an în care starea conflictuală izbucnită în Polonia în anii precedenți capătă noi forme, noi manifestări, dar și noi victime. Este un an de pregătire pentru marile schimbări din anii 1989-1990. Jurnalul  ne oferă filmul evenimentelor interne și internaționale din anul respectiv, ajutând cititorul să perceapă pulsul lucrurilor și stărilor de spirit. Cum era și firesc, Jurnalul pare, la prima vedere, să inventarieze evenimentele, faptele, gândurile, zbaterile din viața unui sau unor eroi principali, dar tocmai în felul acesta se conturează mai bine contextul politico-social în care acestea se desfășurau. Un concurs de crize multiple, precum cea politică, economică, socială, ideologică, determină o înrăutățire vizibilă, de la o zi la alta a vieții, a existenței individului. Lipsuri de tot felul ale celor mai elementare bunuri de consum, încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților care caracterizează o lume civilizată, temeri de tot felul, lipsa de încredere dintre oameni, fac viața aproape imposibilă. La acestea toate se adaugă, ca un corolar al batjocorii și umilinței, o propagandă oficială aproape demențială, menită să contrazică realitatea concretă și să creeze o realitate fictivă, iluzorie.

25.                   Bogdan Stănciulescu-Bârda, Regele lupilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, format A6, hârtie offset, copertă policromă, numeroase imagini color în interior,  48 pag., 8 lei.

Lucrarea își are originile într-un vis, în care autorul vede imaginea înfricoșătoare a pământului de pe care s-au defrișat pădurile, ceea ce a făcut să piară verdeața, păsările și animalele. O discuție a autorului cu un lup bătrân, bolnav, rămas ca să moară în acele pustietăți, scoate la lumină atitudinea animalelor față de aceste acțiuni nesăbuite ale oamenilor. Lucrarea se încheie cu un apel disperat: ,,Nu distrugeți pădurile! Ele nu sunt ale voastre. Sunt ale copiilor care vor veni de acum încolo, cât va fi lumea lume. Avem nevoie de păduri, de apă, de aer, de Viață!” Apelul lui este al tuturor oamenilor de bine.

26.                   Carte de rugăciuni, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, ediție a II-a, 2022, 452 pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 30 lei.

Cartea, aflată la a doua ediție, vine ca o necesitate în viața spirituală a credincioșilor. Cuprinde numeroase rugăciuni  pentru cele mai multe trebuințe ale vieții și ale activității omenești, la care se adaugă multe noțiuni de catehism creștin ortodox, acatiste, cântări îndeobște cunoscute și răspândite în comunitățile de creștini. Înțelegând neputințele multor bătrâni, am folosit o literă mai mare, pentru  ca textul să fie cât mai lizibil și potrivit pentru lecturare chiar și pentru ochii obosiți.

27.                    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 630 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 45 lei;

Ideea realizării unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă. După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice și să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a publicului cititor. Asta m-a încurajat și am continuat cercetările în această direcție, ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale și în niște volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și legendele, alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea puțin față de volumul imens de material existent.

  La realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator, conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om(trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral: cele privitoare la virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă, corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului  în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă, superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a.,  socotind că acestea, în mare parte, sunt reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului.  Am însoțit o bună parte din aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest gen s-au  bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.

Lucrarea noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3. Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de cuget și simțire, ca pe o călăuză  sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung  în creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile în acest sens. Sperăm că lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.

28.                   Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 567 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.

         Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder este considerat  cel mai competent paremiolog din lume, datorită studiilor sale și prestigioasei reviste internaționale de paremiologie ,,Proverbium”, pe care o editează.  De mai bine de trei decenii, între noi s-a legat o adevărată prietenie, reprezentată prin numeroase scrisori, schimburi de cărți și colaborări la ,,Proverbium”.  Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder  a luat act cu mult interes de strădaniile subsemnatului de a realiza Dicționarul proverbelor religioase românești, iar când a răsfoit primul volum, a exclamat că ,,nu cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios atât de bogată.  Numai un popor cu existență milenară putea să creeze un asemenea tezaur.”  Iată un adevăr incontestabil. Aducem drept argument și prezentul volum.

29.                   Tudor Vladimirescu. Arc peste timp(1821-1921-2021), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, 100 pag., tipar offset, hârtie offset, ilustrații color, copertă color, 10 lei;

 Lucrarea  este o antologie de texte dedicate lui Tudor Vladimirescu apărută la 1921, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la  Revoluție. Sunt texte semnate de V. A. Urechia, C. Aricescu, I. Ghica, Bucura Dumbravă și alții, poezii culte semnate de Ș. O. Iosif, G. Coșbuc, V. Alecsandri și alții, poezii populare din colecțiile lui Gh. Dem. Teodorescu, V. Alecsandri etc., toate dedicate lui Tudor Vladimirescu și Revoluției de la 1821. Prezenta ediție este îngrijită, de către Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, care adaugă o prefață și numeroase note, care fac textele foarte inteligibile. Ediția de față este nu numai o popularizare a evenimentului istoric fără de pereche, nu numai o imagine magistrală a personalității lui Tudor, ci și un omagiu pe care-l aducem astfel tuturor celor care au nutrit un mare ideal național în urmă cu 200 de ani și au luptat cu prețul vieții lor pentru înfăptuirea lui.

30.                   Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în biserică, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, 208 pag., 10 lei;

31.                   Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, 194 pag., 10 lei;

32.                    Arhim. Ilie Cleopa, Îndreptar pentru Spovedanie, Sihăstria, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, 64 pag., 5 lei;

33.                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. III(1984), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, 450 pag., 30 lei;

Sunt sigur că nu va îndrăzni cineva să mă acuze că l-am plagiat pe  George Orwel  sau pe Alexandr Soljenițin.  În vremea  când   scriam acest volum nu aveam acces la  astfel de cărți. Cred însă că se pot găsi multe similitudini. Așa, bunăoară,  avem comun faptul că ne referim la aceeași perioadă din viața unei lumi intrate într-un vădit con de umbră. Ce-i drept, ei se referă la o lume aparent imaginară, conturată metaforic; eu mă refer la oamenii, faptele și vremurile concrete, pe care le-am trăit eu însumi. Poate avem comun faptul că absurdul se întâlnește destul de des în paginile acestor lucrări, că multe dintre legile care ne guvernau atunci par desprinse dintr-un univers definit simplu ,,noaptea minții”, că drepturile cele mai elementare ale individului sunt asemenea unui preș de care își șterge picioarele orice neica-nimeni cățărat pe vreo treaptă a scării sociale. Poate mai avem comun faptul că, în ciuda tuturor privațiunilor și umilințelor de tot felul în vederea împlinirii unui ideal social iluzoriu, artificial, irealizabil, se  zămislea pe-ncetul, în sufletul individului, dar și în mentalul colectiv,  speranța că răul trebuie să aibă un sfârșit,  că și răbdarea celor mulți are o limită peste care nu se poate trece!

34.                    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Europa, Europa!…, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 384 pag., 30 lei;

Lucrarea este o antologie de articole scrise de-a lungul ultimelor trei decenii pe tema raporturilor româno-europene. Sunt scoase în evidență valorile perene ale poporului român, atât de ordin material, cât și spiritual, care sunt în pericol de a fi subminate, distruse, pierdute pentru totdeauna în procesul de europenizare. Sunt analizate, de asemenea, anumite aspecte ale stărilor de lucruri și politicii europene față de națiunile ce compun uniunea, față de imigranți, față de nenumăratele curente religioase și ideologice  ce amenință viitorul european, specificitatea spiritualității europene. Este o carte care, după ce o lecturezi, te pune pe gânduri, fiindcă vorbește despre tine ca individ, despre familia ta, despre urmașii noștri, despre țara noastră.

35.                   Norica Ion, Evadarea din iad, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2021, ediția a V-a, 40 pag., 5 lei.

Autoarea este o creștină modestă dintr-un sat bănățean. În urma unei experiențe nefericite, a ajuns într-un mediu pseudo-religios.  A  avut prilejul să cunoască realități dure, care o duceau până în pragul disperării. Nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu, ci a luptat pe brânci, cu post și cu rugăciune, cu credință puternică  și a reușit să scape din mrejele acelei grupări sectare. În paginile broșurii de față își dezvăluie povestea vieții și astfel reușește să-i determine pe mulți să nu-și părăsească credința străbună, iar pe alții să-i aducă pe calea cea dreaptă  mântuirii. Doamna Norica Ion face astfel o adevărată lucrare de apostolat pentru Domnul Iisus Hristos.

                       B. Cărți în curs de apariție:  

36.         Mânăstirea profanată;  

37.         Nunta din Transilvania;

38.         Religia și proverbul românesc;

39.         Războiul Crucilor;

40.         Coșulețul cu flori;

41.         Jurnal, vol. VII-X

42.         Scrisoare pastorală, XIII

     C. Micul anticariat:   

43.  Aldani, L., Crucea de gheață, București, Editura Fehrenheit, 1996, 254 pag., 5 lei;

44.  Anderson. P., Operațiunea Haos, București, Editura Nemira, 1995, 288 pag., 7 lei;

45.  Anderson, P., Ziua reîntoarcerii lor, București, Editura Nemira, 1993, 224 pag., 5 lei;

46.  Barry, S., Calea cea lungă, București, Editura Univers, 2007, 240 pag., 10 lei;

47.  Băran, V., Ancheta, București, Editura Cartea Românească, 1972, 180 pag., 5 lei; 

48.  Bicikov, V. V., Estetica antichității târzii, București, Editura Meridiane, 1984, 420 pag., 15 lei;

49.  Brăescu, M., Imperfecțiuni provizorii, București, Editura Carpathia, 2011, 264 pag, 5 lei;

50.   Burley, W. J., Wycliffe și pânza de păianjen, București, Editura Adevărul, 1991, 136 pag., 5 lei;

51.  Burr, S., Operațiunea JEMO, București, Editura Z, 1996, 192 pag., 5 lei;

52.  Calomfirescu, N., Karla, București, Editura Viitorul Românesc, 1999, 324 pag., 7 lei;

53.  Colt, S., Jungla în flăcări, București, Editura Z, 1997, 160 pag., 5 lei;

54.  Constantin, M., Personalități teologice bizantine, Craiova, Editura Mitrop., 2020, 378 pag., 40 lei;

55.  Constelația lirei, București, Editura Cartea Românească, 1987, 380 pag., 15 lei;

56.  Crichton, M., Jurasic Parc, București, Editura Elit, 1993, 660 pag., 20 lei;

57.  Crumey, A., Muzică într-o limbă străină, București, Editura Univers, 2009, 240 pag., 5 lei;

58.  Crumey, A., Pfitz, București, Editura Univers, 2007, 174 pag., 5 lei;

59.  Cuvinte duhovnicești, Craiova, Editura Contrafort, 2006, 390 pag., 25 lei;

60.  Dangor, A., Fructul amar, București, Editura Univers, 2007, 302 pag., 10 lei;

61.  Delumeau, J., Frica în Occident(sec. XIV-XVIII), București, Editura Meridiane, 1986, vol. I, 362 pag., 10 lei; vol. II, 462 pag., 15 lei;

62.  Dexter, J., Ucigașii străzii, București, Editura Bogdana, 2003, 156 pag., 5 lei;

63.  Djebar, A., Nerăbdătorii, Buc., Ed. Univers, 1982, 226 pag., 7 lei;

64.  Drăgan I. C., Idealuri și destine, București, Editura ,,Cartea Românească”, 1977, 340 pag., 10 lei;

65.  Duhamel, G., Cronica familiei Pasquier, București, Editura pentru Literatură Universală, 1968, vol. I, 644 pag., 30 lei; vol. II, 642 pag., 30 lei; vol. III, 566 pag., 25 lei;

66.  Dumas, A., Cei trei muschetari, București, Editura pentru literatură, 1984, vol. I, 450 pag., 5 lei;

67.  Durrell, L., Mountolive, Buc., Ed. Cartea Românească, 1990, 384 pag., 5 lei;

68.  Dvinski, E., Moscou et ses environs. Guide, Moscou, Ed. Progres, 1981, 432 pag., 50 lei;

69.  Emery, C., Proscrișii, București, Editura Nemira, 1993, 192 pag., 5 lei;

70.   Esters, R., Sabia lui Skryling, București, Editura Nemira, 1994, 192 pag., 5 lei;

71.  Evanick, M., În brațe la tata, București, Editura Victoria, 1994, 220 pag., 5 lei;

72.  Forbes, C., Operațiunea Shockwave, București, Editura Rao, f. a., 510 pag., 5 lei;

73.  Foster, A. D., Ster Trek, București, Editura Teora, f. a., 192 pag., 5 lei;

74.  Gabriel, M., Atingerea inocenților, București, Editura Miron, f. a., 512 pag., 5 lei; 

75.  Go-Mo-Jo, Scrieri alese, București, ESPLA, 1955, 412 pag., 10 lei;

76.  Grigorescu, I., Afirm!, București, Editura Albatros, 1974, 240 pag., 10 lei;

77.  Heinlein, R., Infanteria stelară, București, Editura Cristian, 1997, 270 pag., 7 lei;

78.  Ibanez, V. B., Maja Desmuda, București, Editura Univers, 2008, 270 pag., 5 lei;

79.  Ivan, A., Logos Parainetikos, Craiova, Ed. Mitrop. Olteniei, 2015, 394 pag., 20 lei;

80.  Întâmplări din Gastropolis, București, Editura Univers, 2008, 286 pag., 7 lei;

81.  Jeffries, J., Întoarcerea la viață, București, Editura Alcris, f. a., 300 pag., 5 lei;

82.  Kilgore, A., Atentat la Windsor, București, Editura Z, 1996, 144 pag., 5 lei;

83.  Kilgore, A., Măcelul, București,  Editura Z, 1995, 192 pag., 5 lei;  

84.  Kilgore, A., Raid în Afganistan, București, Editura Z, 1996, 160 pag., 5 lei;

85.  Kilgore, A., Ultimatum, București, Editura Z, 1996, 192 pag., 5 lei; 

86.  Kilgore, a., Umbra celui de-al IV-lea Reich, București, Editura Z, 1996,  160 pag., 5 lei;

87.  Leroux, G., Regele ocnașilor, București, Editura Mondial Press, 1993, 370 pag., 7 lei;

88.  Maievschi, G., Maxim Gorki, spre adevăruri umane, Buc., Ed. Albatros, 1980, 210 pag., 7 lei;

89.  Maupassant, G., Mont-Oriol, București, Editura Porus, 1991, 208 pag., 5 lei;

90.  Maurier, D., Hanul Jamaica, București, Editura Rao, 2005, 320 pag., 5 lei;

91.  Maximilian, C., Drumurile speranței, București, Editura Albatros, 1989, 270 pag., 5 lei;

92.  Mâciu, M., Interpretări. Din istoria sociologiei românești, Iași, Ed. Junimea, 304, pag., 15 lei;

93.  Meyrink, G., Golem, București, Editura Univers, 2007, 254 pag., 5 lei;

94.  Morrell, D., Rambo III. Prețul prieteniei, București, Editura Elit, 1993, 308 pag., 5 lei;

95.  Octavian, T., Motivul. Afară din joc. Celălalt, Buc., Ed. Minerva, 1991, 350 pag., 5 lei;

96.  OʼHara, J., Interesele familiei Lockwood, București, Ed. ptr. Lit. Univ., 1969, 496 pag., 20 lei;

97.  Pascalini, N., Filiera românească, Galați, Editura Porto-Franco, 1991, 7 lei;

98.  Pendleton, D., Executorul, București, Editura Ulise, 1993, 240 pag., 5 lei;

99.  Popa, G., Vademecum de urgențe medicale, București, Editura Medicală, 1981, 330 pag., 30 lei;

100.  Poe, E. A., Scrieri alese, București, Editura pentru Literatură Universală, 1968, 646 pag., 20 lei;

101.  Powys, J. C., Cercul nebunilor, București, Editura Univers, 1982, 420 pag., 20 lei;  

102.  Probleme de asistență medic. în obstetrică-ginecologie, Buc., Ed. Medic., 1981, 118 pag., 10 lei;

103.  Radiguet, R., Bal la contele dʼOrgel, București, Editura H, 1992, 104 pag., 3 lei;

104.  Robert, T., RZ, București, Editura Albatros, 1982, 260 pag., 5 lei;

105.  Robinson, M., Galaad, București, Editura Univers, 2007, 274 pag., 7 lei;

106.  Rotaru, N., Lumina zilei, Timișoara, Editura Facla, 1989, 152 pag., 5 lei;

107.  Silvestri, A., Frumusețea lumii cunoscute, București, Editura Carpathia, 2009, 5 lei;

108.  Snow, C. P., Întoarcerea acasă, București, Editura Eminescu, 1983, 336 pag., 5 lei;

109.  Spinrad, N., Solarienii, București, Editura Nemira, f. a., 206 pag., 5 lei;

110.  Stan, Nicolae-Răzvan, Slujire preoțească, Craiova, Editura Mitropoliei, 2019, 350 pag., 40 lei;

111.  Stanford, D., Asediu la Detroit, București, Editura Z, 2000, 130 pag., 5 lei;

112.  Stanford, D., Bătălie la San Francisco, București, Editura Z, 1997, 144 pag., 5 lei;

113.  Stanford, D., Carnaval însângerat, București, Editura Z, 2000, 142 pag., 5 lei;

114.  Stanford, D., Cruciada morții, București, Editura Z, 1996, 190 pag., 5 lei;

115.  Stanford, D., Furtună în Texas, București, Editura Z, 2000, 142 pag., 5 lei;

116.  Stanford, D., Infern în Hawaii, București, Editura Z, 2000, 144 pag., 5 lei;

117.  Stanford, D., Moarte Taliferilor, București, Editura Z, 2000, 112 pag., 5 lei; 

118.  Stanford, D.,  Represiune în Caraibe, București, Editura Z, 1999, 128 pag., 5 lei;

119.  Strindberg, A., Saloanele gotice, București, Editura Marc, 1991, 240 pag. 7 lei;

120.  Thackeray, W., Bâlciul deșertăciunilor, București, Editura Eminescu, 1970, 10 lei;

121.  Thackeray, W., Virginienii, București, Editura Univers,  vol. II, 1976, 540 pag., 20 lei;

122.  Teodoreanu, I., La Medeleni, București, Editura Albatros, 1970, vol. III; 390 pag., 5 lei;

123.  [1]Trollope, A., Cariera lui Phineas Finn, București, Editura Univers, 1977, 776 pag., 20 lei;

124.  Troyat, H., Viața lui Tolstoi, București, Editura Minerva, 1973, vol. III, 326 pag., 5 lei;

125.  Valdes, I., Umbre din trecut, București, Editura Coni, 1993, 320 pag., 5 lei; 

126.  Vancura, V., Marketa, fiica lui Lazar, Buc., Ed. Univers, 1984, 200 pag., 5 lei;

127.  Wisdom, L., Impuls irezistibil, București, Editura Miron, 1994, 240 pag., 5 lei;

         Așteptăm comenzile Dumneavoastră și înscrieri la viitoarele  apariții.

        Sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.!

                                   Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Related posts

Festivalul Internaţional George Enescu, inclus pe lista scurtă a nominalizărilor The International Opera Awards, echivalentul Premiilor Oscar în lumea muzicii

Theodora-Raluca Paun

Nostalgia raiului pierdut sau mitul veșniciei

Theodora-Raluca Paun

T.a.C.T. Sighişoara invită la spectacolul „Prah”, după György Spiro

Theodora-Raluca Paun

Prima expoziție personală în tehnici mixte, semnată Dumitru Gorzo, la Galeria „Brâncuși” din New York

Theodora-Raluca Paun

Palatul Braunstein – o expoziție de artă textilă si pictură

Theodora-Raluca Paun

21 februarie 2024, ora 16.00 – Eveniment cultural la Biblioteca Județeană Vâlcea

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy