3.1 C
Nürnberg, DE
April 18, 2024
Uncategorized

Vlahii din Cehia. Istoria unei transhumanțe românești din Carpații Păduroși

Ionuț Țene

Românii vlahi din Cehia au o istorie milenară. Aceștia poartă denumirea de vlahi moravi. Ei trăiesc în zona Carpaților Păduroși. Există două curente istoriografice privind originea lor: curentul protocronist, care consideră că vlahii din arealul Munților Tatra sunt urmașii daco-geților și romanilor, deci autohtoni și teoria imigraționistă în care vlahii români din Moravia sunt colonizați de regii Ungariei sau de împăratul romano-german sau pur și smplu prin procesul de transhumanță ciobanii români, ca păstori și-au găsit aici locul de păstorit al oilor și vitelor. Studiile istoricilor cehi sau slovaci asupra ținutului Vlahiei morave presupun că grupuri de păstori români s-ar fi așezat acolo în secolele XIII-XVII, fiind plecați fie din România de azi (Transilvania, Banatul sau Crișana) fie din zona Timocului. O altă ipoteză apare într-o cronică veche rusă, Cronica lui Nestor, care menționează că în secolul al X-lea „maghiarii au alungat pe vlahi (români din Panonia si Carpați) și le-au luat pământurile”. Această ipoteză este sprijinită și de N. Drăganu.Teoria protocronistă este susținută de istoricii N. Drăganu, cu cartea ”Românii in veacurile IX-XIV pe baza toponimiei si a onomasticei”, București: Imprimeria Nationala.1934 și de Eugen Lozovan – ”Dacia sacra”, Editura Saeculum, București 2015. La acestea se adaugă studiile demografice ale lui Ștefan Meteș și cercetările mai recente ale lui Mircea Dogaru. De altfel, întreaga toponimie a Vlahiei Morave este formată din cuvinte ale ciobanilor păstori români. Cuprinde cuvinte românești provenite din daco-română, precum bača „baci”, brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”), galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”), košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”), strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”. Lingvistul Eugen Lozovan consideră că extinderea românilor spre Moravia și sudul Poloniei a început în secolul al X-lea, deși vlahii puteau fi și autohtoni din celebrele ”romanii populare„ amintite de cronicarii bizantini.

Cronicarul bizantin Ioannis Skilițes relata într-o cronică un schimb de populații între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei în anul 976: o parte din Sârbii albi din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci denumit Morava), în locul românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format „Vlahia moravă”. Nu există însă mențiuni sau dovezi arheologice la fața locului pentru acest episod. Zonele montane din nord-estul Moraviei, nepotrivite pentru agricultură, erau slab populate. În secolul al XIII-lea, părțile de câmpie ale zonei au fost colonizate, în timp ce părțile montane au rămas nelocuite. Abia în secolul al XVI-lea, în cursul colonizării vlahilor, s-a organizat o densă rețea de așezări pastorale bazate pe legea vlahă în întregul nord-est al Moraviei susțin unii istorici cehi. Regiunea cu cea mai mare concentrare a lor se numea Vlahia Moravă. Drumurile („pârtiile”) tradiționale de transhumanță ale „vlahilor” erau în permanentă legătură cu spațiul carpato-danubiano-pontic. Actuala zonă a Valahiei morave la granița polonă s-ar suprapune perfect cu întinderea regatului lui Burebista, așa cum a fost descrisă de sursele și autorii Antichității. De asemenea, compoziția etnică a populației stabilite în Vlahia Moravă este contestată de istoricii maghiari. În prezent, se presupune că populația compactă a fost creată în principal de slavi, ruteni, polonezi și slovaci, și doar parțial de către vlahi. A fost rezultatul faptului că Vlahia Moravă a fost alcătuită în faza finală a colonizării vlahe, când au ajuns adânc în ținuturile slave, aducând cu aceștia numeroși slavi de la poalele Carpaților. Vlahii și-au păstrat identitatea lor de drept și etnică, dar într-un timp relativ scurt s-au contopit cu populația locală a Moraviei, deși sunt azi diferiți ca obiceiuri, port și limbă. Între anii 1620–1644, vlahii din Moravia s-au răzvrătit împotriva stăpânirii habsburgice pentru apărarea libertăților lor tradiționale. Răscoala a fost înăbușită sângeros. În secolul al XVIII-lea, aici se practica în secret protestantismul combătut de autoritățile habsburgice. Vlahii din Moravia s-au integrat în regatele ceh și maghiar (plus Slovacia) devenind, pe planul religios, catolici, ca și vecinii lor cehi și slovaci. Foarte târziu au renunțat la ortodoxie, undeva în secolul XIX. Ei au fost cu precădere păstori și negustori migratori între Imperiul romano-german, Polonia, Transilvania și Balcani. Treptat și-au pierdut limba în cea mai mare parte, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte și expresii din domeniul păstoritului, și anumite specificități culturale, culinare și muzicale specific românești.

Primul român care a vizitat Valahia Moravă a fost românul transilvănean Dionisie Pop Marțian, în iunie 1864, care îi prezintă: ”el însuși (valahul morav) numește pe ceilalți compatrioți – străini – când intră în comunele lor…” Dionisie Pop Marțian a fost uimit de asemănarea păstorilor valahi moravi cu românii păstori din Ardeal. Distinsul cărturar transilvănean a fost șeful primului oficiu statistic al domniei lui Al. Ioan Cuza. Abia în 1865 un istoric ceh H. Jirecek recunoaște că valahii moravi nu sunt slavi, ci valahi, adică români. Cu o sută de ani înainte marele slavist Alois Maniak considera clar că valahii moravi se aseamănă cu păstorii români din Muntenia și Moldova, ei se îmbracă la fel ca ciobanii români, arată la fel și cred în descântece și moroi. Profesorul M. Vaclavek considera la sfârșitul secolului XIX că vlahii moravi se întindeau cu satele lor până în Silezia. Valahii din Silezia spuneau cu mândrie: ”My sne nasi Valasi!” (Noi suntem valahi de ai noștri!). Etnograful Francisc Bartoș din imperiul dualist considera că valahii au venit în Moravia în secolul XII. Valahii erau așa de influenți în Cehia, că în Biblia tipărită la Olmütz din 1418 se scria în epistola lui Pavel către Galateni că era ”epistola către Valachum”. Cercetătorul I. Ernyei spunea că valahii erau așa de mulți și importanți la 1418 încât și Biblia tradusă se referea la ei. Oieritul era preocuparea principală a valahilor. Ei plăteau dijmă voievodului local. Un cioban bun avea 700 de oi. Aliați cu cehii, acești români devin grănicieri valahi și îi bat pe curuții maghiari la începutul secolului XVIII, dar și la 1742 acelști grănicieri valahi omoară 300 de husari prusaci. Ei erau angajați de principi ca portași, grupări paramilitare bine înarmate și dure care apărau frontiera și cehia de răufăcători. Se îmbrăcau în verde ca ciobanii din Hunedoara în sec. XVIII. Se încadrau vestimentar culorii munților și pădurilor. Mitropolitul Andrei Șaguna cere la 1860 împăratului drepturi pentru valahii moravi, iar peotul George Coșbuc îi vizitează la 1896 la granița dintre Moravia și Boemia: ”Am auzit eu însumi limba românească a ciobanilor moravi, care scoborâseră la târgul Miglitz să-și vânză – brenze. Era un amestec de limbă curioasă și uneori ridicolă, dar în fondul său românească.” (vezi Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII – XX). Despre acest subiect a mai scris și profesorul clujean Avram Fițiu privind transhumanța vlahilor în acest areal al Carpaților Păduroși.

Vlahii din Moravia au avut în timpul evului mediu legea “Jus Valachorum” care era recunoscută de austrieci! Regiunea Valahă în Cehia există și astăzi sub numele de regiunea Valaško. Era o parte din Moravia. În Cronica slavilor din Diocleea (1160-1170) se arată asimilarea vlahilor de către slavi, provincia era o Valahie şi era locuită de valahi. Mircea Dogaru a fost în 1983 în Cehoslovacia și a observat că acolo trăia o comunitate vlahă puternică și îmbrăcată în costume de păstori români. Cronicile medievale vorbesc de vitejia vlahilor. O opțiune a colonizării vlahilor și a privilegilor lor putea fi similară cu cea a goralilor valahi din Polonia, care pentru fapte de vitejie au primit drepturi juridice și moșii sau pășuni. Părintele educaţiei moderne, Jan Amos Comenius, scria în 1620: „Oamenii din Munții Moraviei se numesc vlahi şi nu se tem de războaie. Au refuzat să accepte jugul habsburg şi, timp de trei ani, şi-au apărat libertatea cu sabia”. Patru ani mai târziu, în 1624, războiul acesta inegal între oamenii munţilor şi imperiu se ducea mai departe, iar vlahii erau departe de a fi învinşi. Comenius, el însuşi o victimă a represaliilor habsburgilor, scria din nou, plin de admirație: „Locuitorii principatului Vsetin şi ai munţilor din jur (cei care se numesc vlahi) continuă să lupte mai departe şi nu pot fi înfrânţi”. Şi nu era vorba doar de drepturi în acest război. Vlahii îşi apărau credinţa și ştiau să şi lupte în numele adevărului lor străvechi. O recunoştea Albert von Wallenstein, comandantul trupelor habsburge din Vsetin: „Nu le putem face faţă vlahilor. Revolta lor ne depăşeşte”. Raidurile erau fulgerătoare. Coborâţi din munţii pe care îi ştiau atât de bine, „hoardele vlahe se bucură de sprijinul neprecupeţit al localnicilor”, constata cu groază un oficial austriac.

De altfel, încă din prima bătălie dintre regele maghiar și regele ceh de la Kreussenbruun din 12 iulie 1260, desfășurată pe apa Moravei se vorbea clar că conducătorul Ungariei a venit cu un număr mare din ”valahii noștri” să lupte împotriva dușmanului. Regele Bela al Ungariei este înfrânt, iar 14 mii de soldați se îneacă îneacă în râul Morava. O parte din valahii prizonieri rămân în Moravia. Acești valahi nu erau originari din Muntenia, ci din Câmpia Panoniei, supraviețuitori ai venirii triburilor maghiare ale lui Arpad în sec. IX. (vezi Mihail P. Dan, Cehii, slovacii și români în veacurile XIII-XVI, Ed. Școala Ardeleană, 2017), În epoca modernă, comunitatea vlahă din Moravia au înființat un Muzeul Valah în Aer Liber (Valašské muzeum v přírodě) care este un muzeu în aer liber în Rožnov pod Radhoštěm, Vlahia Moravă, Cehia. Muzeul este dedicat să conserve și să prezinte cultura și tradițiile vlahe. Este al doilea cel mai vechi, și cel mai mare muzeu în aer liber din Cehia. Muzeul a fost înființat de către frații Jaroněk, care proveneau dintr-o familie de meșteri. Bohumír Jaroněk, un pictor și artist grafic, a dezvoltat un interes deosebit pentru casele vlahe. în 1895 el a vizitat Expoziția Etnologică Ceho-Slavă din Praga, unde a văzut o expoziție în aer liber cu case valahe. In 1909 frații Jaroněk s-au stabilit în Rožnov, și după scurt timp, Alois Jaroněk a călătorit la primul muzeu în aer liber din lume aflat la Stockholm. L-au luat model. Între 1911 și 1925, frații au dezvoltat conceptul de muzeu în aer liber în Rožnov și a devenit realitate. În 1925, în timpul unui festival numit „Anul valah”, muzeul a fost deschis festiv. Muzeul a fost restaurat în anii 1980 și îmbogățit etnografic, devenind cel de-al doilea muzeu ca mărime în aer liber din Cehia. Zeci de mii de locuitori se identifică ca vlahi români în Moravia. Recuperarea lor culturală poate fi o punte de legătură spirituală dintre România și Cehia.

Ionuț Țene

Related posts

Nava-Școală MIRCEA – ambasadorul României sustenabile

Moderator1

Odă proștilor

N I

Africa, dialog între culturi, 22 – 24 mai 2023

Moderator1

Un volum de proză scris cu onestitate și iubire

Liliana Moldovan

Povestea statuilor de pe Universitatea București

Oana Roxana Gherasim

Pe urmele  Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, iubitor de Dumnezeu, păstor al celor sărmani

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy