5.2 C
Nürnberg, DE
April 27, 2024
Exclusiv

Maica Domnului , nădejdea noastră :Pelerinaj cultural Vâlcea – Viena- Borås

Dor – acest cuvânt care nu se întâlnește la nici un popor, spune multe despre sensibilitatea sufletului românului, care nu îşi schimbă ţara fără să sufere, chiar dacă acolo unde merge îi e mai bine din punct de vedere financiar, el tânjește după locul în care s-a născut, unde a copilărit, unde a mers pentru prima dată în biserică. A rânduit Bunul Dumnezeu să ajung și eu într-o țară străină pentru o perioadă relativ scurtă de timp, atunci am văzut și am simțit la fel, că dorul țară , de cei dragi este foarte greu, uneori te seacă la inimă . Acolo, românii veniţi să muncească pentru o viaţă mai bună aveau nevoie să vorbească româneşte, își doreau întâlniri cu alţi români, vorbeau cu delicatețe de mâncare românească, de petrecerile româneşti, de portul lor tradiţional. I-am înâlnit în jurul preoților, care săvârșeau Sfânta Liturghie în spații improvizate, închiriate, i-am văzut cum își priveau cu dragoste pruncii, cum îi învățau să -și facă semnul crucii, cum se mândreau cu costumele populare pe care le aduseseră de acasă. Acele momente mi-au rămas vii în memorie iar acum că lucrez la Biblioteca Județeană ’’Antim Ivireanul’’ Vâlcea și am posibilitatea să organizez proiecte culturale, sociale, m-am gândit cu drag la cei pe care i-am cunoscut în scurtul răgaz petrecut dincolo de hotare. Pentru ei și pentru mulți alți ca ei am inițiat proiectul ’’ Caravana iubirii fără frontiere’’ . La cea de a II a ediție, în anul 2022, am făcut popas în Viena, unde cu sprijinul domnului Ioan Godja, preşedintele Asociaţiei Cercul Cultural Româno-Austriac UNIREA din Wiener Neustadt (Viena), am ajuns la părintele Emanuel Nuțu. Maramureșan, get – beget, cu o familie frumoasă, domnul Ioan Godja a fost și este organizatorul unor evenimente culturale de mare avengură , de altfel cu domnia sa am colaborat chiar de la prima ediție a caravanei. L-am cunoscut în anul 2016, când împreună cu doamna Liliana Hinoveanu, o mare jurnalistă din Oltenia de sub munte, scriitorul și jurnalistul Nicolae Băciuț, scriitorul Puiu Răducan, doamna doctor Valentina Popescu și un grup de oameni de cultură din mai multe zone ale țării, am participat la sărbătoarea Zilei Naționale a României, de 1 Decembrie chiar în inima Austriei, la Viena. Domnul Godja a organizat o gamă largă de evenimente la care să ne mândrim că suntem români și la care să nu uităm că suntem români. Este un mare patriot român, cu iubire de români, de acest popor și oferă sprijin necondiționat românilor din Austria pentru a se manifesta ca la ei acasă. Ioan Godja a demonstrat prin ceea ce a făcut că , „cultura n-o muritu”, așa cum spunea un prieten apropiat domniei sale, înființând postul RTV „Unirea” și Asociația „Cercul Cultural Româno-Austriac” păstrează vie flacăra românismului în afara granițelor. Întâlnirea cu familia Godja și părintele Emanuel Nuțu în Biserica cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt și Sfântul Ștefan cel Mare a fost foarte emoționantă. Sala de la subsolul bisericii unde se reunesc frații români din Viena și împrejurimi a răsunat de glasurile gingașe ale copiilor, de melodiile religioase interpretate de Maria Brădean. Comuniune, armonie, iubire, muzică și poezie, o seară de neuitat. Despre părintele Nuțu aveam să aflu că… https://www.antena3.ro/actualitate/romani-preot-biserica-micul-voronet-viena-672967.html Preot ca și tatăl său, acesta și-a dorit să aducă o bucățică din draga lui Bucovina pe meleagurile străine. “Îl însoțeam în mod deosebit seara, la slujbele de seară, și s-au așezat în sufletul și în mintea mea foarte multe amintiri, amintiri sfinte”, povestește preotul Emanuel Nuțu. De la aceste amintiri, în urmă cu 12 ani s-a născut ideea de a construi “micul Voroneț”. Șapte ani s-au scurs până când părintele Emanuel Nuțu a reușit să pună prima cărămidă la temelia bisericii. https://jurnalul.ro/timp-liber/manastirea-voronet-viena-preotul-emanuel-nutu-biserica-ridicata-romani-patron-spiritual-stefan-cel-mare-952247.html. Mânăstirea Voroneț din Viena. Preotul Emanuel Nuțu: “Biserica ridicată de către români şi care îl are ca patron spiritual pe Sf. Voievod Ştefan cel Mare” . Lăcaşul de cult a fost ridicat cu nisip din Bucovina, după proiectul unor arhitecţi care au studiat detaliile celebrei mănăstiri. Biserica mai trebuie pictată şi “îmbrăcată” în albastru de Voroneţ. În jurul ei, părintele a construit o comunitate unită de credincioşi dar şi un loc căruia aproape 50 de familii îi spun acasă. Credincioşi: Noi ne bucurăm că îl avem în turn pe Hristos Pantocratul cel care ţine de toate, are grijă de tot şi toate… S-a descoperit acest albastru şi nădăjduim că vom putea să procuram acea culoare şi să fie aplicată ca fond pentru partea de exterior. Biserica ţine pasul cu timpurile actuale şi are inclusiv lift care duce la subsol. Acolo funcţioneaza şcoala parohială, unde peste 100 de copii învaţă limba română. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul ”Caravana Iubirii fără frontiere” , ”Armonii literar -muzicale, Maica Domnului , nădejdea noastră”. Din delegație au făcut parte : Liliana Ghiță Boian – scriitor- jurnalist, Maria Catană scriitor, Elena Hodoroagă – publicist, Mihai Ghebrea – jurnalist, Maria Brădean și Pandele Bebe Jianu – interpreți de muzică religioasă. Au participat au participat alături de românii veniți din toate colțurile Austriei, domnul Nicoară Mihali-scriitor, membru Uniunea Scriitorilor din România, Florica Zamfira -cantautor, Lazăr Năsui- scriitor, Adriana Weimer- poet, membru Uniunea Scriitorilor din România, reprezentant media Romania-Austria. Muzica și poezia românească au adus un strop de Românie tuturor participanților nevoiți să-și desfășoare activitatea profesională departe de locurile natale. Lacrimi de bucurie, emoții și trăire autentic românească au oferit oamenii de cultură veniți de la sute de kilometri distanță, cu dragoste frățească și iubire de Dumnezeu. De la Viena, delegația vâlceană alături de familia Jianu venită din Drăgănești – Olt a plecat spre Suedia. Drumul a fost lung, dar ’’Bucuria de a dărui… Bucurie ’’, a eliminat orice umbră de oboseală. În Suedia, la Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Borås , românii au venit de la distanțe apreciabile (200 km) pentru a trăit pentru o clipă în armonie și comuniune cu semenii de pretutindeni. După slujba de vecernie oficiată de preotul paroh Andrei Hoha a urmat un moment de muzică, poezie și rugăciune comună. La final s-a făcut un schimb de cărți, reviste, icoane, diplome, impresii, emoții. Au fost prezentate și donate cărțile : ”Oameni, Locuri, Istorii”, ediție îngrijită de Zenovia Zamfir, “Mărturii în lumina icoanei Maicii Domnului”, ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir, Iuliana Radi, Maria Catană și Alin Pavelescu. ”Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri- comuna Glăvile”, ediţie îngrijită de Adrian Constantin Catană, Zenovia Zamfir, Maria Lica Catană . Părintele Andrei Hoha, împreună cu familia sa, veghează ca frații noștri din aceea parte de lume să-și găsească liniștea și dorul de cei dragi la umbra icoanei Maicii Domnului cu pruncul cel sfânt în brațe. A fost emoționant să-i vedem îmbrăcați în costume populare și să ne trateze cu sarmale în foi de varză românească. În Anul Omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, întânirea întru cuvânt și iubire de Dumnezeu a fost un dar oferit românilor de pretutindeni. La întoarcea spre casă, membrii delegației s-au revăzut în centrul istoric al Vienei cu domnul Adrian Fejzulahi – director la Filarmonica ” Royal Orchester Wiener”, pe care l-au cunoscut din întâmplare la prima ediție a caravanei. Originar din Albania, de o noblețe și o modestie specifică oamenilor valoroși, domnul Fejzulahi, i-a invitat pentru a doua oară consecutiv, la un concert al Filarmonicii ” Royal Orchester Wiener” . Slavă Domnului că am putut oferi o clipă de bucurie românilor noștri dragi care şi l-au luat în valiză cu mare drag atunci când au plecat de acasă icoanele sfinte, tablourile cu părinți, pozele cu locurile dragi, care să le amintesc cine sunt, de unde vin şi încotro trebuie să meargă, atunci le este greu.

Zenovia Zamfir

Related posts

Claviatura sonetelor lui Teodor Barbu, o policromie a muzicalității

Liliana Moldovan

Biblia a prevăzut ceea ce astăzi au descoperit savanții

Liliana Moldovan

  Hristos a Înviat!

Liliana Moldovan

MUZEUL ȚĂRĂNCII ROMÂNE (Maramureș)

Liliana Moldovan

Ionela Mihuleac, singura artistă româncă ce promovează în lumea întreagă cultura Cucuteni.

Liliana Moldovan

La mulți ani România Decembrie 2023

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy