Volumul de debut al doamnei Angela Maria Drăgoi trebuie receptat ca o pledoarie, plină de emoție și sensibilitate, despre rolul terapeutic al scrisului și despre importanța regăsirii de sine. Aflându-se într-o relație de venerație cu poezia, creatoarea de versuri a dat frâu liber imaginației și și-a început călătoria prin mirifica lume a metaforelor, cu timiditate și cu un deplin respect pentru limba română. Depășindu-și temerile inițiale legate de faptul că nu ar fi suficient de vrednică pentru a deschide poarta de cristal spre universul poeziei, doamna Drăgoi a început, totuși, să scrie versuri descoperind, încetul cu încetul, câtă luminozitate, originalitate și candoare include harul creator cu care a fost înzestrată. Invocând darul divin al scrisului și-a exploatat cu perseverență talentul literar dând naștere poemelor incluse în cartea de versuri „Drumul căutării” apărută în acest an la Editura Vatra Veche din Târgu-Mureș.
Excepțional de bine gândite, poemele sale reflectă o parte din „comoara inimii” autoarei, așa cum scrie în „Cuvântul înainte adresat cititorilor”. Totodată, recunoaște că versurile sale dezvăluie câteva din experiențele, sentimentele, gândurile, tristețile și bucuriile generate de „suișurile și coborâșurile vieții”. Înfruntând viața, scriitoarea nu s-a lăsat pradă îndoielilor și a sorbit din nectarul plin de iubire al lumii, dăruindu-ne o corolă cu petale de poezii multicolore, parfumate și gingașe zămislite cu migală pentru a fi așezate, cu grijă, în poala sufletelor iubitoare de poezie.
Într-adevăr, străduindu-se să descifreze rostul lumii, scriitoarea și-a împlinit viața prin poezie, lâsând-o să se manifeste în aura iubirii și a bucuriei.
Iubirea, ca temă de meditație preferată, este mereu prezentă pe harta căutărilor sale lirice. În poeziile de la începutul volumului, scriitoarea lansează interogații referitoare la sensul iubirii și ajunge la concluzia, de bun simț, că : „iubirea e iubire” și nu trebuie confundată cu altceva, chiar dacă ea se manifestă sub diverse forme și apare în zâmbetele de copii, în poveștile bunicilor, în fidelitatea prietenilor. Iubirea înseamnă nădejde și iertare, iubirea ține-n palme „floarea fericirii” și strălucește pe chipul bărbatului visat.
Iubitul meu dorit, în gând mereu te chem
Și timpul fără tine îmi vine să-l blestem.
Tu ai plecat din vis sau, poate m-ai uitat,
Ori chiar stăpâna bolții, geloasă te-a furat? („Închipuire”, p. 27).
Scriitoarea, visează, de asemenea, la oamenii-fluturi, concepuți ca „niște copii ai naturii”, ce-și pot schimba gândirea și totodată firea; visează la mulțimi de indivizi, ce urcă-n trenul vieții cu bagajele lor de fapte bune pline; visează la sufletele ce păstrează vie „întelepciunea vieții”; visează la prietenii adevărați și la trecătorii cu tinerețea în priviri. Ea așteaptă, ca „într-o zi”, „oglinda inimii” să își împrăștie tainic norii iar soarele să-i facă, scritoarei, legăn protector din dulcea sevă a luminii.
Tânjind după o viață „plină de fior” poeta își urmează destinul, iese din veșmântul tăcerilor și din carapacea „aprigului dor” și se aruncă „în dulcea îmbrățișare a luminii”. Din această ipostază concepe o poezie „ca un vis frumos” și zboară pe cerul nopții uitând de viața efemeră și de profeția bătrâneții.
„Deasupra, peste lume, am învățat să zbor,
Din cuibul părintesc, pe-a vântului suflare
Un țel am dat aripii, n-a fost deloc ușor,
Nu am privit în urmă, ci numai către soare.” („Cât mai sus”, p. 62)
Angela Maria Drăgoi și-a îndeplinit visul de a zbura spre orizontul fără de margini al poeziei. Domnia sa și-a transformat gândurile într-o epifanie lirică deosebită. Descoperind valoarea sacră a creației literare și-a îngâduit să își imagineze o lume mai frumoasă și mai bună, o lume ca un munte de frumusețe și culoare peste care guvernează, cu veșmântul său cel veșnic, Eminescu.
„La Eminescul nostru, unic, să venim,
Și cu smerenie să ne plecăm în fața lui!
Omagiu să îi dăm și nume să-i cinstim,
Pentru comoara-n vers lăsată neamului!” („Să ne plecăm în fața lui”, p. 26).
Fără a avea pretenția că am abordat toate fațetele hermeneutice ale poemelor din volumul „Drumul căutării” și conștiență fiind că nu m-am apropiat decât de câteva din temele de inspirație specifice scriitoarei, sunt de acord cu Vasile Luca, autorul prefeței, care scria că volumul „te cucerește de la prima poezie”. Într-adevăr, delicatele discursuri lirice modelate de palma sufletului doamnei Angela Maria Drăgoi, sunt daruri literare împachetate în iubire, legate cu panglica speranței, pe care poeta le dăruiește cititorilor atrași de poezie și vrăjiți de tainicul cor al epitetelor, rimelor și metaforelor.
LILIANA MOLDOVAN
