Beneficiind de gentilețea celor de la prestigioasa editură Globart Universum, din Montreal, poeta Alexandrina Iurcu Bălan și-a adunat vibrațiile eului în volumul de debut “Dorul dintre aripi“ ce cuprinde poeme, legende și balade. O varietate polivalentă de genuri, ce mă face să subliniez că autoarea, chiar dacă e la început de drum, deține tehnica acestor genuri pe care le-a abordat.
Pentru a înțelege mai bine subtilitatea ideilor pe care le transmite, încerc să descifrez sensurile cuvintelor din titlu. Ce înseamnă pentru poetă dorul? Așa cum ne explică DEX-ul, dorul este un sentiment care exprimă o dorință puternică de a revedea pe cineva sau ceva drag sau de a reveni la o stare emoțională preferată. Cuvântul își are originea în latina populară dolus -a durea. Poeta este frământată de acest sentiment. În acest context, dorul, sentiment specific uman și mai ales la români, se află între aripi, care sunt organe ale păsărilor, ale unor insecte și ale unor mamifere, ce servesc la zbor; la păsări reprezintă o modificare a membrelor anterioare și sunt acoperite cu pene, iar la insecte sunt formate din chitină sau dintr-o membrană transparentă. Aici poeta le dă un alt sens, metaforic, dorința de “zbor”, adică de înaintare spre ceva dorit și visat.
Cartea este structurată în nouă cicluri: ARS POETICA, BALADE, LEGENDE, FABULE, CONTEMPLAȚII DIN AMINTIRI, TATEI, MAMEI, MĂ DOR RĂDĂCINILE, DE-ALE DRAGOSTEI, MAI PRESUS DE SUFLET și LUI EMINESCU, LIMBII ȘI PATRIEI MELE ce ne introduce, subtil, în biografia autoarei. Grafica lui IURIE BRAȘOVEANU, dă vibrație imagistică poemelor, accentuând sensurile acestora.
Poeta își deschide volumul cu poemul LA CE MĂ GÂNDESC? Care deschide ca un compas spațiul întrebărilor și răspunsurilor ce o frământă, la care eul încearcă să-i dea un răspuns în fiecare poem din această carte. Poemul este scris în vers alb pentru a-i permite să lărgească ideile ce se zbat între soartă și destin:
“Uneori, nici eu nu știu…
Încerc să aflu, ascultând gând cu gând.
Găsesc idei abstracte sau precise,
adunate din dorințe și vise.
Recunosc și iluzii, le ignor.
Fac concluzii când faptele dor:
să nu le mai fac!
Să nu mai repet, insistent, ce-am făcut.”
Poemele sunt un lung șir de tablouri emoționante, scrise în stil clasic, liber, unele cu inspirație folclorică, conținând, ca în pictura flamandă, scene de viață cu subtile întrebări, tablouri cu viață cotidiană ritualizată, dar o viață frisonată de tinerețe, al cărei cotidian e atemporal:
“Pășeam pe drumul sorții, cu ezitări din vad,
Deși zburam întruna, mă tot vedeam cum cad.
Atâta ne-ndrăzneală am tot cărat în ani,
Din modestii momeală, plăcută de dușmani…
Acum vreau să fac pace, plâng și-ți cer dimineți,
Vreau să mai zbor în tine și poate-n alte vieți…
Împacă-te cu timpul și dă-mi ce e al meu,
Să scriu cât să-mi ajungă har de la Dumnezeu! “(Viață…).
Poeta a depășit, în sforțarea ei de a exprima esențele, ceea ce e trecător în lumea înconjurătoare, ajungând, uneori la canonic și la etern.
“Când umila rugăciune
Se înalță sus în spații,
Eu mai cer înțelepciune!
Să ajungă și la alții!”(Rugă )
Alexandrina Iurcu Bălan nu a stilizat poemele, ci a dat poeziei o mișcare solemnă, ca de pași sprințari, dar gravi, inexorabili. Lirismul acesteia, mai ales în partea baladescă, este unul prin excelență folclorizat, dar nu prin imitație mecanică ci prin recompoziție fiindcă autoarea e totuși o exponentă cultă a iubirii de viață:
”A noastră limbă-i sfântă
Și graiul ni-i în sânge!
Prin ea inima cântă,
Vorbește, tace, plânge!
Să lași deschisă poarta,
La Casă și la Carte!
Tu depășește-ți soarta…
Român fii pân’la moarte!
Să nu îți uiți nici graiul,
Nici de-obârșii iubirea!
Acestea ne sunt Raiul!
Aceasta-i Nemurirea!”(Graiul nemuririi )
Simțul patriotic frisonează mai toate poemele autoarei, acesta fiind transfigurat în iubire, în dragostea față de limba română, de tradiții, obiceiuri, trăirile sincere în anumite momente, toate înglobează românismul:
” La mulți ani, România,
Țara graiului meu,
A poveștilor glia
Și a dorului greu!
Frumusețe în zori,
Sfârtecată de răi,
Tu ești Podul de Flori
Al părinților mei!
Țară mare cândva,
Împărțită la Prut,
Ți s-a frânt inima
Când Moldova-ai pierdut! “(LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! )
Micile artizanuri lirice sunt, la aceste poeme în stil baroc, fine porțelanuri străvezii, prin care percepem sufletul poetei ceea ce înseamnă un act de devoțiune, al unui suflet de mari aurore pure, de emoții înrourate.
Al.Florin Țene
Președintele național al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de artă și știință
