Am primit de la poeta Ligia Bocșe volumul de poeme “Exilat în Câmpiile Elisee “ cu dedicația care mă onorează:”Doamnei Titina Țene și Domnului Al.Florin Țene din tot sufletul, cu multă prețuire! ss Ligia, 29.03.2024“, volumul are o prefață de profesoara Lucia-Elena Locusteanu și postfață semnată de Dr.Victor Constantin Măruțoiu. Cartea apărută la Editura Ecou Transilvan, 2024, este structurată în două părți:Prima parte abordează teme mitologice și a doua parte este intitulată:Povești de noapte bună.
Pentru a înțelege mai bine mesajul ce-l dorește să-l trasmită poeta voi aborda sensurile cuvintelor ce conține titlul volumului. Ce sunt Câmpiile Elisee? DEX ne spune că este o regiune subpământeană imaginară din mitologia greacă, dincolo de fluviul Okeanos, unde își aveau lăcașul după moarte eroii protejați de Zeus. Unii le-au echivalat cu Insulele Fericiților, identificate fără certitudine cu insulele Canare..În greacă Ήλύσιον Πέδιον, transliterat: Elysion Pedion; în latină Elysium) este un tărâm paradisiac, de la capătul de apus al lumii, dincolo de fluviul Oceanus (Homer) în care ajungeau după moarte, după mitologia greacă și romană, eroii (din Epoca de aur) și oamenii virtuoși (enaretoi). Ea a fost uneori asimilată cu Insulele celor fericiți – Μακάρων Νήσοι, Makaron Nesoi (Hesiod Munci și zile, p. 166), în latină: Fortunatae Insulae – sau, după Pindar, în Odele olimpice, Insula celor fericiți sau Insula albă. Credința într-un asemenea tărâm, existentă și în alte religii, ar putea fi o moștenire a religiei minoice din Creta.[1] Câmpiile Elizee fac parte, după o parte din legende (vezi Eneida lui Vergilius) din Lumea subpământeană Hades Άδης sau așa zisa Lume de Jos (Kato Kosmos), alături de Tartar (Tartaros), locul haotic și sumbru de pedeapsă al celor care au făcut rele și păcătuit față de zei, ca de pildă al Titanilor, și Câmpia asfodelelor, unde duc o existență automată și ștearsă, asemănătoare oarecum cu cea de pe Pământ, cei care au făcut și fapte rele și bune, de o seamă.
În acest tărâm se simte exilată poeta unde descoperă pe zeița GEEA, sau Gaia, care în mitologia greacă, înseamnă personificarea Pământului. Este considerată în vechime drept element primordial din care se trăgeau toți ceilalți zei: “Mama tuturor-în veșnic început netors,
Purtând blestem de cale scurtă,
Fuior încolăcit și molcom pe degete răbdătoare“(Geea )
Discretă poeta din punct de vedere biografic și fără petulanță, părând a cultiva absența din spatele elementelor mitologice asemeni unui budist, este totuși o prezență prin cantitatea moderată publicată în acest volum.
Esteticește, Ligia Bocșe este un spirit ordonat, cult, pornind de la acea prezentare istorică, mitologică și religioasă, a poeților de stirpe rară pentru care poezia nu este un incident, ci creația însăși, izbucnită într-un moment inanalizabil pe care biografia sa o ascunde în spatele elementelor mitologice: “În fața planului pitit sub scara veche din lemn
lucios se oprește de atâtea ori.
-Cântă-mi!
-Nu știu să cânt, nu am cântat niciodată.“(Psihe )
Dar cine este Psyche sau Psiheea care a fost personificarea sufletului uman în mitologia greacă. Psyche era o tânără vestită pentru frumusetea ei care, datorită acestui fapt, și-a atras asupra sa gelozia Aphroditei.Așa cum spuneam în spatele acesteia se ascunde eul poetei, autoarea acestei palete poligrome de poeme în vers liber.
Ligia Bocșe combină esteticește o materie metafizică cu elemente mitologice și religioae , într-o viziune adânc scientistă, întocmită de legende grecești și asiatice, într-un precipitat omogen, baroc.Formula autoarei este aceea a entropiei ca mărime fundamentală în teoria informației, care indică cantitatea de informație raportată la un element al mesajului transmis:
” Copita, pe coroana năclăită, se poticnea.
Nu-l mai urmau.
Învins.Pegasus
Părăsea Elada…”(Înfrâmgerea Athenei )
Poeta dorește să ne sugereze o secvență din mitologia greacă despre Poezie, fără să complice sensurile poeticii, ale căror simboluri abstruse împletite cu metafore creează tablouri plastice și sugestive.
Cititorul de îndată ce descoperă cheia esențială a poemelor, substanța sufletească dinlăuntru incifrărilor din mitologie și teologie, își reorganizează propriile imagini sugerate de poetă.De altfel, cu mitologismul acesteia, poemele îmi aduc aminte de lirica talmudică a lui Eliade, cosmogonia eminesciană și mitologia arabă, romană și greacă.
În partea a doua a volumului descoperim suave poeme ce îmi aduc aminte de poetul dintre cele două războaie Petre Balgiu prieten cu Zaharia Stancu ce locuia pe strada Viitorului din București, poet pe care l-am cunoscut.
În lirica clujană, Ligia Bocșe trebuie socotită o expresie a unei poezii filozofice în tangență cu istoria antică de proporție mitologică, trăgând în oralitate intimplările mitologice ce sunt evenimente reale a căror memorie s-a pierdut, și astfel mitologia se reduce la un creuzet de amintiri, eliminindu-se aspectul ei religios, funcția ei filozofică și morală, chiar și cosmogonică .
Al.Florin Țene
