12.9 C
Nürnberg, DE
May 3, 2024
Diverse

Copiii români din Italia învață cum se încondeiază ouăle de Paști “ca în Bucovina”

Comunicat de presă / Roma, 14 aprilie 2023

Aproape 50 de copii români din regiunea Lazio au participat, la un atelier de încondeiat ouăle de Paști, organizat de asociația Villaggio Romeno (Satul Românesc) din Pavona, localitate de lângă Roma. Lecțiile demonstrative au fost susținute de Maria Gorban, meșter popular român, sosită special din România și s-au desfășurat timp de două zile, cu o săptămână înainte de Paști.

O tehnică moștenită din bătrâni

Maria Gorban, alături de soțul ei, Ion, originari din Măgura (județul Suceava) au arătat copiilor, pas cu pas, cum se “scriu” ouăle, folosind tehnica veche a încondeierii cu ceară caldă, în baie de vopsea. Arta vopsirii ouălor de Paști,  care mai poartă denumirea de ouă “muncite”, “încondeiate” sau “închistrite” este una moștenită din bătrâni. Pentru a le “scrie”, se folosește “chișița” – un bețișor de lemn cu un fir de metal (sau, tradițional se folosea un fir de păr de porc), înmuiat în ceară topită, cu o gaură la vârf, prin care se scurge ceara în exces. 

Oul astfel decorat cu modelul dorit se introduce în băi repetate de culoare (de obicei în ordine, vopsea galbenă, roșie, neagră). Meșterii din Bucovina au explicat cu răbdare copiilor și părinților prezenți semnificația și simbolurile fiecărei culori folosite: galbenul simbolizează soarele, albul – puritatea, roșul – sângele Mântuitorului, negrul – pământul.

“În Bucovina, cei care merg în vizită de Paști primesc cadou câte un ou închistrit”

Participanții la atelier au putut apoi afla cum se petrec Sărbătorile Pascale în satele din Bucovina: ce se face în fiecare zi din Săptămâna Patimilor, cum se pregătește coșul cu ouă și alimente pentru a fi sfințit la slujba de Înviere, ce bunătăți se gătesc. Am aflat că, încă din dimineața de duminică, prima zi de Paști, sătenii merg în vizită la rude sau prieteni, iar în dar se poartă ouă încondeiate. În Bucovina, a mai povestit Maria Gorban, tehnica veche a încondeierii s-a schimbat odată cu trecerea anilor. Mai demult, se încondeiau ouă fierte, care erau mai grele și trebuiau să fie consumate de Sărbători. Apoi, a început să se folosească din ce în ce mai des tehnica golirii ouălor de conținut, cu o seringă. Oul golit se spală bine și se curăță, se degresează pe deasupra, apoi se pictează. Procedura e mult mai simplă și ușoară, iar oul astfel închistrit durează și poate fi expus sau ținut cu mândrie în case. 

Cei doi meșteri au ajutat și au îndrumat copiii și câteva mame să experimenteze tehnica încondeierii. Cu atenție și grijă, participanții au urmat sfaturile celor doi oaspeți și au creat propriile ouă, folosind chișițe aduse din România. Au fost foarte entuziasmați să vadă rezultatul muncii lor, iar unii au ales să deseneze pe ouă modele noi, rodul propriei fantezii. 

Concurs de ouă pictate

Atelierul s-a încheiat cu un concurs la care au participat peste 100 de ouă decorate cu diferite modele, pregătite de copii în zilele premergătoare. Din juriu au făcut parte, bineînțeles și cei doi oaspeți speciali din România. Au fost premiate ouă care au respectat modelul tradițional, dar și ouă cu desene și culori care au impresionat juriul. Toți copiii au primit cadou ouă de ciocolată cu surprize. 

“Am răspuns cu mare drag invitației de a ține un atelier de încondeiat ouă în Italia, printre și pentru copiii români. Îmi amintesc și acum de copilăria mea, când mă țineam de mama să începem cât de repede posibil să “scriem” ouăle. Mama avea multă treabă, dar eu reușeam să o conving. Odată se foloseau ouă fierte, și s-a întâmplat să cadă oul și să se spargă, când aproape îl terminasem! Am plâns atunci! Mă bucur când văd copii care vor să continue și să învețe obiceiurile vechi, așa cum fiicele mele au învățat de la mine, și eu de la mama. Le doresc românilor din Italia sărbători cu pace și sănătate, să nu-și uite rădăcinile și îi așteptăm cu drag acasă”, a fost urarea Mariei Gorban. 

Maria Gorban, premiată în Italia

Nu este prima oară când Maria Gorban vine în Italia cu ouăle sale încondeiate. Meșterul din Bucovina a participat în urmă cu câțiva ani la un Concurs Internațional de ouă decorate, desfășurat tot la Roma, alături de concurenți din alte țări precum Ucraina, Polonia, Cehia sau Italia, obținând Premiul I!

Atelierul a constituit o ocazie deosebită de a marca sosirea Sărbătorilor Pascale, printr-o apropiere de propriile obiceiuri și tradiții, după cum spune și Luciana Ludușan, gazdă și președinta Asociației Villaggio Romeno.  “Suntem fericiți că am reușit să aducem un meșter popular premiat în România, care a fost alături de noi timp de două zile. A reușit să ne transmită pasiunea și o parte din cunoștințele și experiența sa. Puțini din cei prezenți cunoșteau toate detaliile, obiceiurile și poveștile pe care le-am aflat în cursul Atelierului. O bucurie dublată de faptul că am văzut un interes extraordinar din partea familiilor de români, copiii erau curioși și au participat cu cea mai mare plăcere la atelier. Unul din copii, Anton, a decorat peste 20 de ouă pe parcursul a 2 săptămâni de cursuri dedicate sărbătorii de Paști, în cadrul proiectului nostru “Școală după școală”, iar o fetiță a vrut să ducă oul acasă, pentru a-l arăta colegilor săi italieni. Alături de români am avut oaspeți și doi copii ucraineni, care au fost la fel de implicați. E o comunitate mare de conaționali aici și anul acesta, exact pe locul unde s-a desfășurat atelierul de încondeiat ouă va avea loc, în aer liber, și Slujba de Înviere. Sperăm să fim cât mai mulți care să cântăm împreună “Hristos a înviat!”Foto atașată – Autor Paul Stoia

Foto și video we transfer – Autor Miruna Cajvaneanu

Related posts

Vizita secretarului de stat Gheorghe Cârciu în Ucraina

Theodora-Raluca Paun

Biletele pentru ediţia 2023 a Festivalului Internaţional George Enescu se pun în vânzare la 1 februarie

Theodora-Raluca Paun

Ziua Națională a Lecturii

Theodora-Raluca Paun

Cum faci față depresiei de sărbători

Theodora-Raluca Paun

Ziua Națională a României la Roma, cu invitați speciali copii români din Ucraina. Giorgia Meloni va fi premiată

Theodora-Raluca Paun

Unii oameni beau cafea fără a avea probleme cu somnul

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy