Bat clopotele pe o vreme iluzorie
Personajele ies noaptea din istorie
Şi trec în noi fără contur
Pe Calea Mănăştur.
***
Trag stele pe-o dungă de vânt
Iar oamenii amnezici uită ce sunt
În tranvaiul ce face un tur
Pe Calea Mănăştur.
***
Între două scuipături şi-o înjurătură
Aşteaptă să le pice-o mălăiaţă-n gură
Iar pe la colţuri mai sparg un abajur
Pe Calea Mănăştur.
***
Morfolesc cuvinte ne-nţelese
Fetelor ce se mai văd mirese
Vagabonzi fără cusur
Pe Calea Mănăştur.
***
Sub fusta crăpată ascunsă de mamă
Înfloresc pe pulpe crini de teamă
Când pentru ele băieţii fac stânga-nprejur
Pe Calea Mănăştur.
***
Trec şi eu şi nu ştiu unde
O zână de mine se-ascunde
Căci părul meu acuma-i sur
Pe Calea Mănăştur.
***
Când Luna doarme pe cearceaf de peruzea
În dorinţa de a mă urca la ea
Aruncă un ghem de lumină-şnur
Pe Calea Mănăştur.
***
Când stăm în casă cu botnița pe gură
Visez la săruturi în realitatea dură
De parcă aș fi pe-o barcă pe Amur,
Dar mă trezesc pe Calea Mănăștur.
***
Se prelinge din Casiopeea clipa târzie
Cartierul întreg se mută-n Poezie
Ascultând paşii Poetului ce urcă în azur
Pe Calea Mănăştur.
Al.Florin Ţene
