9.9 C
Nürnberg, DE
May 8, 2024
România Social

„NECENZURAT”, PROIECT DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI, IMPLEMENTAT DE ANA ÎN ŞCOLILE DIN ROMÂNIA

Nr. 8 din 24 februarie 2022

COMUNICAT DE PRESĂ

– Agenţia Naţională Antidrog (ANA), împreună cu Ministerul Educației, continuă, implementarea cu succes a proiectului „Necenzurat”, proiect de prevenirea consumului de droguri în şcoli, cunoscut la nivel internațional ca proiectul ,,UNPLUGGED”, destinat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 si 14 ani.

Acest proiect are ca scop dezvoltarea de abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri, în rândul elevilor din grupa de vârstă menţionată mai sus, cuprinzând trei părți (cunoștințe și atitudini, abilități interpersonale și abilități intrapersonale), divizate în 12 lecții săptămânale (cu structură standard).

Proiectul face parte dintre exemplele de bune practici ale European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA) în domeniul prevenirii consumului de droguri în mediul școlar și se desfăşoară în România, fără întrerupere, începând cu anul 2009.

În cadrul acestui proiect, sunt tipărite caiete pentru elevi, ghiduri metodice pentru specialiştii ANA și cadrele didactice care desfăşoară lecţiile „Necenzurat”, precum şi seturi de 47 cartonaşe cu întrebări şi răspunsuri despre droguri şi efectele consumului, ca materiale de sprijin pentru desfăşurarea activităţilor.

Până în prezent, peste 60.000 de elevi de 12-14 ani din ţara noastră au fost beneficiarii celor 12 lecţii ale proiectului, urmând ca, în anul şcolar 2021 – 2022, acestora să li se alăture cel puțin 10.000.

Cele mai recente cercetări au arătat faptul că, pentru cei mai mulţi adolescenţi, consumul de droguri este parte a unui stil de viaţă. Aceasta înseamnă că există o importantă influenţă socială asupra consumului de tutun, alcool sau alte droguri. Noile forme de  prevenire utilizează programe de instruire bazate pe abilităţi sociale, unde comportamentele sociale sunt introduse și exersate, ajutând astfel la creşterea rezistenţei în fața presiunii grupului de egali, la îndemnul de a consuma droguri.

Astfel, proiectul încorporează activități care se axează pe: gândirea critică, luarea deciziilor, conștientizare, rezolvarea de probleme, gândirea creativă, comunicarea eficientă, empatia, gestionarea emoțiilor și a stresului, credințele normative, cunoașterea efectelor diferitelor substanțe etc.

Scopul acestei abordări este de a dezvolta, în rândul elevilor de 12-14 ani, aptitudini specifice şi resurse de care au nevoie pentru a rezista influenţelor sociale, de a înţelege corect cunoştinţele despre droguri și efectele lor asupra sănătăţii individuale şi colective.

Proiectul face parte din categoria „prevenire universală”, integrând metode interactive, precum jocul de rol sau brainstorming-ul, activități individuale sau de grup și având și o componentă pentru părinți.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Related posts

Festivalul “Namaste India”, ediția a XII-a 2-20 martie 2022, București și Cluj Napoca

Moderator1

Concurs pentru Premiile anuale ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, cu tema ÎMPREUNĂ PENTRU PACE  

Moderator1

Din seria: „Pro Memoria”

Moderator1

CUTIA CU AMINTIRI: Prof. Emil Crişan, alias “AMORE”, menţionează în anul 2000: “Mama rugby-ului a fost mama mea!”

Moderator1

Comunicat de presă DRP – Secretarul de stat Gheorghe Cârciu va efectua o vizită de lucru în Italia

Theodora-Raluca Paun

Turneul de Educație Istorică ajunge la toți românii

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy