14.8 C
Nürnberg, DE
May 5, 2024
Cultură

Din clasă, pe scenă

O zi de primăvară pe malul mării. Soarele de început de aprilie nu  încălzește,  suflă și un vânt rece dar uite, ce de oameni se îndreaptă spre căminul cultural din comuna « 23 August » din județul Constanța! E un spectacol susținut cu ajutorul Şcolii gimnaziale « George Coşbuc » din localitate.

Pe scenă se vor perinda personaje întruchipând copii şi viețuitoare ale pădurii ce vor da viață unor … proverbe. Sunt vechi proverbe aduse la lumină sau ”Vorbe vechi în haine noi”, prin proiectul derulat de Asociația pentru Dezvoltare și Mediu – ADEMED, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

În vreme ce spectatorii își ocupă locurile din culise răzbat emoțiile actorilor mici şi mari. Şi-au pregătit șase momente de teatru dans – șase proverbe. Sună gongul, în sală se face liniște iar regizorul dă semnalul de începere.

S-au pregătit sub îndrumarea unui actor şi regizor profesionist, colaborator al ADEMED. Repetițiile au avut loc într-o sală a școlii, cu decoruri și recuzită ba și cu instrumente care au redat sunete din natură: orăcăit de broască, țârâit de insecte, foșnetul vântului. Pentru fiecare proverb a fost pregătită câte o povestire ce-a căpătat apoi mișcărie și gesturile unei pantomime așa încât să fie sugerat tâlcul.

Toţi au primit roluri după priceperea lor și au fost încurajați să să aibă inițiativă, să improvizeze și să se bucure de personaje simpatice. Şi-au exersat mișcările ce mimau personajele şi au intrat în rol, la început mai timid dar destul de repede au căpătat curaj și au fost încântați să fie actori pentru câteva ore.

Ajunși pe scenă au avut nevoie de un răgaz pentru a se obișnui, dar odată familiarizați cu noul decor s-au simțit în largul lor și proverbele au prins glas prin jocul  plin de entuziasm. Din fiecare moment a răzbătut bucurie,  mulțumirea că au realizat ceva deosebit, că s-au cunoscut mai bine și împreună au facut ceva deosebit.

Publicul a fost plăcut surprins de jocul lor. O profesoara a mărturisit că nu se așteptase ca elevii pe care-I știa bine din sala de clasă să fie atât de dezinvolți pe scenă. Aplauzele i-au răsplătit din plin și au înțeles că pot realiza multe lucruri frumoase împreună.

Proverbele s-au bucurat și ele că după atâta vreme au ieșit la lumină imbracand alta haina și tâlcul lor a fost priceput şi mai bine de cei mici și de cei mari.

ADEMED

Related posts

De m-aș fi iubit

Theodora-Raluca Paun

Expoziția „Traduceri în limbi străine din opera poetului Mihai Eminescu“

Moderator1

Libertate și modele. Istoria recentă a României prin benzi desenate și interviuri înBruxelles, Charleroi și Luxembourg

Moderator1

Itinerarea expoziției de Bandă Desenată (BD) – „Caragiale 170-110”, semnată de Mihai Ionuț Grăjdeanu la bibliotecile din Bruxelles (15 octombrie – 15 decembrie)

Moderator1

Invitație la Expoziția London Spring

Moderator1

Manifestare culturala la clubul CFR Iasi de la Rapa Galbena de 1 mai 2022

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy