Exclusiv

LA CENACLUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA MARAMUREȘ-MEDALION LITERAR: ALEXANDRU MACEDONSKI- VIAȚA ȘI OPERA 

La mijlocul lunii Martie, pe 15 martie 2024, când natura prinde viață din plin, a fost momentul prielnic să se aducă în actualitate impresionantele rondeluri despre flori, scrise de marele poet Alexandru Macedonski, în cadrul ședinței cenaclului Ligii Scriitorilor din România, Filiala Maramureș, desfășurat la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. În deschiderea evenimentului scriitoarea Carmena Băințan a acordat un salut de bun venit numărului impresionant de scriitori veniți din diferite localități ale țării: București, Satu Mare, Baia Mare, cum și din alte localități aflate pe raza județului nostru.

Tema zilei a fost viața și activitatea literară a marelui poet și jurnalist Alexandru Macedonski, autor printre altele a unor apreciate cărți cu rondeluri, cum și fondator al revistei “Literatorul” care a dăinuit de la 1880 până în 1919.

Despre poetul Alexandru Macedonski au vorbit scriitorii Carmena Băințan, Ștefan Herțeg, Dana Zen și au recitat versuri din creația poetului menționat.

În minutele următoare Carmena Băințan a înmânat poetei Eugenia Coman din București legitimația de primire ca membră în Liga Scriitorilor din România, Filiala Maramureș.

Eugenia Coman , de profesie inginer, fiind autoare a 7 cărți, a recitat un grupaj de poezii și a prezentat celor prezenți câteva dintre cărțile domniei sale:

-Ancora Sufletului, poezii

-Inceputul prezentului, proză

-Insomnii la colț de veac

-Invitatie la adio, proză.

Scriitoarea este de asemenea membră a Despărțământului “Astra”-Bucuresti.

Despre autoare au spus cuvinte de apreciere scriitoarea Carmena Băințan și prof. Coca Carmen.

A urmat un moment muzical pe versurile poetului Alexandru Macedonski, susținut de artistul Eugen Marchiș.

În minutele următoare ne-au încântat prin poezii sau proză din creație proprie:

Daniela Nechita, Vasile Dan Marchiș, Viorica Gainariu, Aurelia Oancă, Smaranda Iuga, Nelu Danci, Flaviu Mihali, Maria Focse, Vasile Țincaș, Vestița Hidan, Florin Dragomir, care a interpretat și o baladă în stilul său inconfundabil.

Au citit versuri din volume în pregătire mai tinerele poete: Cristina Rojea și Ioana Alina Pricop, venite pentru prima dată la cenaclul Ligii Scriitorilor.

Vasile Dan Marchiș

LSR, Fondatorul revistei Sintagme codrene

Related posts

„Dincolo de fereastră”-  impresii literare despre un adorabil roman pentru copii

Liliana Moldovan

  Hristos a Înviat!

Liliana Moldovan

 „Sunt frumosul nebun” și alte poeme de Al.Florin Țene

Liliana Moldovan

Consulat itinerant/mobil la Nürnberg/Fürth

Theodora-Raluca Paun

Carnavalul din Nürnberg din 19 februarie 2023 – veselie, distracție și bomboane la superlativ

Theodora-Raluca Paun

Valahii din Bitinia (Asia mică). Transhumanță și autohtonism

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy