21 C
Nürnberg, DE
April 28, 2024
Exclusiv

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE : Pocăința, păcatul și…mintea

Motto:
„MINTEA… deși cea mai frumoasă podoabă a Creațiunii, nu e decât o unealtă. O armă în lupta pentru existență, cum sunt coarnele pentru taur, colții pentru mistreț, ghearele pentru vultur, o armă puternică, pentru individ cea mai prețioasă, pentru societate însă cea mai primejdioasă, căci ea îi ajută pe oameni să se sfâșie unii pe alții”.
Ioan Slavici (1848-1925),
scriitor, jurnalist, pedagog, membru corespondent al Academiei Române

1. „MINTEA OMULUI CONTEMPORAN S-A ÎNTORS CĂTRE FĂPTURI CU O DISPOZIŢIE IDOLATRĂ ŞI LUCIFERICĂ DE NEREŢINUT. CÂND MINTEA OMULUI NU SE AFLĂ ÎN CONTEMPLARE CU DUMNEZEU, SE FACE ORI DEMONICĂ ORI ANIMALICĂ. DEPINDE DE CE BAGI ÎN MOARA EI SĂ …MACINE… ADICĂ GÂNDURILE VENITE ÎN MINTE, BUNE SAU RELE”.
+ + +

2. „DUMNEZEU NE PERMITE SĂ FIM FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU EL, DAR NU PRIN ENIGME. EL SE APROPIE DE CEI CARE MERITĂ ŞI SE IDENTIFICĂ CU EI, BA CHIAR SE ÎNTRUPEAZĂ ÎN EI, ASTFEL CĂ, LA RÂNDUL LOR, EI SĂLĂŞLUIESC (locuiesc) CU TRUP ŞI SUFLET ÎN E”.

+ + +

3. „MAICA DOMNULUI, EA, SINGURĂ, ESTE REAZIM ŞI MÂNGÂIERE PENTRU TOŢI, ASCULTATĂ ŞI VĂZUTĂ DE TOŢI ŞI CONLUCRÂND ÎN TOT FELUL LA VESTIREA EVANGHELIEI ARĂTÂND ASTFEL ÎN MINTE ŞI CUVÂNT O VIAŢĂ ŞI CONDUITĂ EXTREM DE LUPTĂTOARE. EA ESTE SPRIJIN PENTRU ÎNTREAGA OMENIRE”.
Grigore Palama (1296-1359),
Arhiepiscop de Tasalonic, călugăr la Muntele Athos, scriitor bisericesc, unul din cei mai mari teologi ai ortodoxiei, rămas în istorie datorită implicării sale în apărarea isihasmului, care înseamnă calm şi linişte. Datorită acestei implicări, isihasmul mai poartă numele de Palamism. Doctrina elaborată de el are o valoare de sinteză pentru teologia Răsăriteană, dar şi implicaţii filosofice ş antropologice profunde. Mama şi cele două surori devin şi ele călugăriţe. Între 1318-1326 se află la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, sub îndrumarea părintelui Nichifor. După moartea acestuia trece pe la Mănăstirea Lavra iar mai apoi la schitul Glossa, unde de la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii. Se preoţeşte şi trăieşte împreună cu 12 călugări o viaţă de ascet: timp de cinci zile trăia în munte în post şi rugăciune, iar două zile coboară între fraţi slujind Sfânta Liturghie. În anul 1347 Părintele Grigore Palama este hirotonit Arhiepiscop la Tesalonicului. După mai multe polemici pe tema isihasmului, Sinodul Bisericii Ortodoxe declară isihasmul drept doctrină oficială, iar în 1386 Grigore Palama este canonizat sfânt. Opera lui este una vastă cuprinzând lucrări dogmatice, teologice, polemice, şi o operă cuprinzând trei trilogii ale isihasmului.
Autor de citate:
– „Rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu în om, prin care se stabileşte legătura de iubire între om şi Dumnezeu”.
– „POCĂINŢA ÎNSEAMNĂ A URÎ PĂCATUL”.
„Alt lucru este să vorbim despre Dumnezeu şi alt lucru este să ne întâlnim cu Dumnezeu”.
P.S. „Un om necredincios se afla pe patul de moarte. Toată viața sa, a fost împotriva a tot ce era biserică și Dumnezeu. S-a gândit ca pe ultimul său drum pământesc să-i de o ultimă lovitură lui Dumnezeu. A chemat avocatul pentru a-și face testamentul, unde a specificat pur și simplu, în secret, că el dorește ca toată averea lui să rămână diavolului. Avocatul, după moartea sa, a deschis plicul sigilat în fața justiției, unde a găsit textul scris de necredincios. La vederea celor scrise, avocatul a rămas uimit, fiindcă până acuma nu s-a mai întâlnit cu un astfel de caz: „Să lași averea ta diavolului”. Ce era să facă? S-a sfătuit cu judecătorul care a spus că voința testamentarului este lege și trebuie respectată. Așa s-a și întâmplat. A lăsat averea diavolului, adică în seama nimănuia și de toată averea s-a ales praf. Peste tot numai bălării, spini, scaieți încât lumea se ferea de acel loc spunând că este „locul dracului”.
„Asemenea casei și locului lăsat în voia lui, adică diavolului, tot așa inima noastră lăsată fără de Dumnezeu, sau în voia ei, ajunge lăcaș tuturor răutăților, adică diavolului”.

Cu dragoste creștină,
preot ortodox român, Ilie Bucur Sărmășanul

Related posts

România în prima linie a democrației pe frontul de est!

Liliana Moldovan

Onirismul, mijloc de a oglindi realitatea în romanul lui Tudor Runcanu

Liliana Moldovan

Metafora din sculptură  face să vorbească lemnul

Liliana Moldovan

Colindul bucuriei

Liliana Moldovan

NIETZSCHE ÎNTRE RĂSĂRITUL ZEILOR ŞI  AMURGUL  LOR

Liliana Moldovan

A fost asasinat unionistul basarabean Gherman Pântea de agenții KGB în 1968, la București?

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy