14.9 C
Nürnberg, DE
May 2, 2024
Exclusiv

CĂRȚILE SCRIITORILOR ELENA CRISTEA, DAN LĂZĂRESCU ȘI ILIE ȘANDRU  PREZENTATE LA ÎNTREVEDEREA DIN 17 MAI  A CENACLULUI „AUREL FILIMON” DIN TÂRGU-MUREȘ

Liliana Moldovan

Sub atenta îndrumare a vicepreședintei Viorica Feierdan, care a moderat întâlnirea membrilor Cenaclului literar „Aurel Filimon”, s-a desfășurat, în sala de lectură documentară a Bibliotecii Județene Mureș, serata poetică programată în data de 17 mai 2022. Pentru început, doamna Viorica Feierdan a făcut o scurtă prezentare a agendei literare a serii și a scos în evidență importanța unor astfel de evenimente, în cadrul cărora scriitorilor mureșeni li le oferă un unic și minunat prilej să își popularizeze creațiile în proză sau versuri. Trăim vremuri tulburi, a continuat moderatoarea, lumea se năruie sub influența unor evenimente inexplicabile care rod umanitatea din noi. Întrebările legate de destinul societății contemporane nu-și mai află rostul. Doar literatura și arta, în general, ne mai pot salva și ne mai pot oferi potențiale soluții. De aici, îndemnul adresat scriitorilor prezenți la eveniment: dezvăluiți-vă lumii prin scris, folosiți întreaga paletă a talentul vostru literar ca mijloc de vindecare a propriilor răni dar și ca instrument de primenire sufletelor celor din jur.
Ideea a fost preluată de Liliana Moldovan, care, în cele două scurte prezentări făcute volumelor : „Citește-mi inima” de Elena Cristea și „Trilogia sentimentelor”de Dan Lăzărescu, a încercat să demonstreze că pentru cei doi autori mureșeni creația poetică este leac spiritual iar gândurile îmbrăcate în straie de vers țin loc de psihoterapie.
Cu deosebit interes a fost primită inițiativa doamnei Viorica Feierdan, care i-a invitat pe Rodita Rita-Ruță, Voichița Toma, Mircea Dorin Istrate și Iov Roiban să citească din poeziile incluse în cărțile prezentate, fapt receptat cu emoție de autorii poemelor respective. Calde și pline de recunoștință au fost intervențiile poeților Elena Cristea și Dan Lăzărescu, care au recitat poezii din volumele prezentate și s-au prins, cu entuziasm, într-un dans al metaforelor și al unor simpatice exerciții mărturisitoare. Rodica Rita-Ruța a acceptat provocarea doamnei Feiedan de a modera viitoarea întâlnire literară iar scriitorul Mircea Dorin Istrate a mărturisit că îi face o deosebită plăcere să ne ghideze prin subiectul romanului de dragoste „Zbucium” de Ilie Șandru, carte apărută recent la Editura Vatra Veche din Târgu Mureș. Departe de a fi o carte autobiografică, „Zbucium”, continuă seria celorlalte 6 romane semnate de Ilie Șandru, acest roman fiind o reușită simfonie literară dedicată iubirii. Tot despre iubire au povestit și versurile recitate de doamnele Doina Pană și Rodica Rita-Ruța, care ai citit din creațiile personale iar scriitoarea Gina Moldovan și-a exprimat recunoștința pentru faptul că a avut șansa de a-l cunoaște mai bine pe scriitorul Ilie Șandru în cadrul unei excurii literare organizată în Republica Moldova.
Întâlnirea s-a încheiat cu unanima convingere că prezența la întâlnirile cenaclului va contribui, de fiecare dată, la consolidarea încrederii fiecărui participant în valoarea talentului său literar și va consolida armătura literară și prietenia întru creație a acestui frumos grup literar.

LILIANA MOLDOVAN
Secretar LSR-Mureș/UZPR
18.05.2022

Related posts

Miturile au fost create de om și acestea au modelat societatea umană  

Liliana Moldovan

O adevărată  lecție de istorie literară : Al. Florin Țene, o viață în slujba culturii- Liliana Moldovan

Liliana Moldovan

   Am fost prizionier de conștiință în România din perioada dictaturii ideologiei comuniste sovietice-rusești, și după…

Liliana Moldovan

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE : Sf. DIMITRIE…  Basarabov (27 octombrie 2022 )

Liliana Moldovan

24 FEBRUARIE – ZIUA DRAGOSTEI (DRAGOBETE)

Theodora-Raluca Paun

LEGENDA MĂRȚIȘORULUI… 

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy