21 C
Nürnberg, DE
April 28, 2024
Cultură

Călător cu dor…

Sufletul este călător într-o realitate nevăzută care-l susține. Vede nevăzutul, din care ia doruri nevăzute. Pentru el, multe sunt cu putință. Aproape orice. Este puternic și în aceeași măsură vulnerabil, fragil. Sensibil la o floare, privire, boare, la suspin, sunet, cuvânt, gând. O anume situație îi poate provoca suferință, o alta îi poate da aripi și fericire. Este în natura sa să fie așa. Sufletul, mereu călător în tărâmurile nevăzute ale realității, mereu cu dor de ceva și cineva nevăzut…

Emil Mureșan s-a născut în comuna Ceanu–Mare, județul Cluj, Transilvania, România. Studii universitare în Cluj–Napoca, licențiat și master în Științe juridice. Pasionat de artă, istorie, filosofie, teosofie, publică un volum de poezie, ediție bilingvă, intitulat Pene de Păun/Feathers of Peacock– Editura Grinta, Cluj–Napoca (2017), nuvela Dragostea NeagrăEditura Triade, Timișoara, 2020 și volumul de poezii Ierusalime/Jerusalem – Editura Triade, Timișoara, 2020.

Are poezii traduse în limba germană, cuprinse în antologia de poezie contemporană Wort Vergessen – Editura Dionysos, Boppard am Rhein/Germany Rheiland-Pfalz (2020).

În prezent, Emil Mureșan locuiește în Cluj-Napoca (email: emilmuresan1@yahoo.com)    

Linkuri pt magazinul de carte:

Related posts

Teatru dans, benzi desenate şi tururi arhitectonice în cetăţile şi comunele din Dobrogea

Moderator1

Cetatea vie – Zilele porţilor deschise ȋn Cetatea Marienburg – Feldioara

Moderator1

Cerul Olteniei

Theodora-Raluca Paun

Forever folk and Medievalia

Theodora-Raluca Paun

VOCEA CULTURII

Moderator1

La mulți ani, România mea! Concert Extraordinar – OZANA BARABANCEA

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy