24.6 C
Nürnberg, DE
August 7, 2022
Uncategorized

Inima străinului- Nuvelă foileton

INIMA STRĂINULUI (2)
În dimineața zilei de duminică în care Elena avea să fie invitata lor, Eusebiu se simțea foarte emoționat
și puțin stresat. Plecă să cumpere pâine de la un magazin din cartier. Pe drum se întâlni cu unii vecini pe
care îi salută politicos, observă că unii îl priveau straniu, pe când alții îl cercetau stăruitor din priviri. Se
întâlni și cu Relu un fost coleg de școală. Relu, când îl văzu, îl îmbrățișă și îl sărută pe ambii obraji, apoi îl
invită să servească împreună o cafea. Se așezară amândoi la terasa unui bar din cartier, după care Relu
animat fiind de bucuria întâlnirii lor întrebă:
– Cum ți-a mers pe acolo printre străini?
Eusebiu în linii mari îi povesti viața lui de emigrant și chiar despre divorțul său, dar fără a intra în
amănunte prea intime. Relu îl ascultă atent privindu-l cu ochii săi mici verzi care reflectau în acele
momente compătimire pentru tot ce suferise Eusebiu. Apoi fața rotundă a lui Relu ce de obicei emana
bucuria de a trăi, se crispă puțin într-o expresie de tristețe și spuse:
– Nici mie lucrurile nu mi-au mers prea bine în viață, am divorțat apoi am avut și alte relații care au
sfârșit rău. Locuiesc singur și lucrez la Kaufland unde descarc marfă și o așez în rafturi, iar salariul nu
este prea mare. Timpul liber mi-l petrec într-un mod minunat atunci când găsesc câte un prieten cu care
mai pot discuta, în rest singurătatea de acasă mă ucide, de aceea doresc sociabilitate, vreau să stau cât
mai mult între oameni. La muncă îi înveselesc pe toți cu felul meu de a fi, deși în interiorul meu mă roade
singurătatea. Însă cele mai dure momente pentru mine sunt orele grele ale nopții când nu pot dormi, îmi
revăd viața punct cu punct observând un șir întreg de eșecuri, și mă gândesc la femeile ce s-au perindat
prin viața mea, îmi dau seama că m-am purtat rău cu ele și le-am făcut rău, poate de aceea am rămas
singur și sufăr. Tu măcar ai fost bun la învățătură, ai urmat școala mai departe și ai dobândit un bun post
de muncă pe care din cauza decepției în iubire l-ai abandonat. Pe când eu nu am învățat, mi-am făcut
de cap și asta m-a costat, apoi am muncit din greu în construcții un timp până ce am ajuns la Kaufland.
Viața m-a îngenuncheat uneori, dar niciodată nu m-am lăsat bătut pentru că am în mine o bucurie uriașă
de a trăi cu care m-a înzestrat Dumnezeu, iar după ce străbat perioade de tristețe mă înveselesc și îi
caut pe oameni pentru că vreau să comunic cu ei. Atât de mult îmi place să comunic, încât nu pot trăi o
viață retrasă. Aud că sunt unii ce preferă o viață cât mai izolată, însă pentru mine nu funcționează așa
ceva, și poate că și tu trăind printre nemții ce sunt reci, invidualiști, egoiști, și nu prea sociabili, te-ai
învățat să trăiești ca ei.
– Da, asta cam așa este, deși țin să menționez că am întâlnit printre nemți oameni deosebit de educați
și altruiști.
Apoi discutară îndelung despre anii de școală și alte amintiri comune după care se despărțiră. Eusebiu
după ce luă pâine se întoarse acasă unde știa că trebuia să vină Elena. Totul era ca înfășurat într-o
atmosferă de sărbătoare, masa fusese așezată de Cristina în sufrageria casei unde totul sclipea de
curățenie, fața de masă era albă, tacâmurile de pe masă sclipitoare și peste tot trona voia bună. Tatăl lui
îmbrăcat ca de sărbătoare îl privea cu bunăvoință. Eusebiu când privea acea masă și mobila sufrageriei
cu vitrina plină de bibelouri, fotoliile de culoare grena, canapeaua mare îmbrăcată într-un material
asemenea pielii tot de culoare grena, și mica lor bibliotecă își dădea seama că toate îi aminteau de
mama sa și de ocaziile speciale când luau masa cu toții în sufragerie.
Pe pereții din sufragerie erau tablouri cu picturi pe care le pictase mama sa, vaze cu flori, peisaje
naturale, știa cât de mult iubise mama sa ce fusese talentată la pictură acele tablouri. Apoi prin mintea
sa începu să i se perinde amintiri din copilărie și adolescență petrecute alături de mama sa. Pe atunci
totul fusese frumos iar peste toate amintirile copilăriei și adolescenței sale trona chipul mamei sale plin
de acea iubire maternă ce mereu era atentă la nevoile lor. Nu putea accepta moartea ei și faptul că
vedea acele lucruri din sufragerie de care ea fusese legată, îl determina să tragă concluzii dureroase:
,,O, cât de trecători suntem! În urma noastră nu mai rămân decât amintirile pentru că suntem cu toții
niște ființe atât de vulnerabile și sortite morții. În curând se va duce și tata și viața va merge înainte, iar
cei morți dragi nouă nu vor mai rămâne decât în inimile noastre și în cele mai frumoase amintiri.”
Invitata lor din acea zi Elena, era o femeie de treizeci și șapte de ani căreia îi murise bărbatul în urmă cu
doi ani de cancer. Lucra ca profesoară de muzică. Avea o fată de paisprezece ani ce avea o problemă la
una din valvele inimii și trebuia operată în cel mult două luni. În perioada când Eusebiu venise în
concediu ea era foarte stresată datorită faptului că pentru aș opera fata la o clinică privată îi trebuiau în
jur de două mii de euro, iar zilele se scurgeau și nu reușea să strângă acea sumă de bani. De aceea era
foarte stresată și alertată în acea perioadă, gândul îi era mai tot timpul la Felicia fata ei și cum ar putea
procura acea sumă de bani. Locuia împreună cu mama ei în casa părintească. Aproape că nu ar fi dorit

să accepte invitația familiei Bădescu, însă Cristina cea mai bună prietenă a ei insistase mult și îi
dezvăluise faptul că acolo va fi și Eusebiu cu care ar fi minunat dacă ar face cunoștință. Elena obiectă
că în acea perioadă nu era interesată de cunoașterea unui bărbat, totuși de dragul prietenei ei acceptă
invitația.
Elena era de înălțime mijlocie, având părul lung șaten, ochii negrii, fața rotundă, destul de simpatică, de
felul ei era foarte autoritară uneori aproape fără să-și dea seama se comporta foarte autoritar cu cei din
jurul ei ca și cu elevii de la școală. În mare parte de la Cristina cunoștea poveste vieții lui Eusebiu. În
acea zi în care era invitată pătrunse în casa familiei Bădescu foarte preocupată de problema ei ce o
măcina, fiind îmbrăcată într-o rochie albastră de vară, încălțată cu sandale negre, având cu ea poșeta ei
neagră de care nu se despărțea atunci când mergea la școală. În timp ce făcu cunoștință cu ea, Eusebiu
rămase plăcut impresionat de înfățișarea ei și modul ei de a fi. Se așezară la masă, deși mâncarea era
foarte bună, Alin și Cristina își dădeau tot interesul ca totul să decurgă cât mai bine și să existe o
atmosferă de voie bună. Eusebiu avea impresia că Elena atunci când se raporta la el devenea foarte
rece și distantă. Îi dădea impresia că dorea să păstreze o anumită distanță și să-l cunoască mai bine. La
un moment dat discuția ajunse la viețile emigranților și la exodul masiv al celor ce pleacă. Și Elena
spuse adresându-se lui Eusebiu:
– Cum ai putut tu să arunci peste bord toată școala pe care ai făcut-o și postul ce l-ai avut și să pășești
în necunoscut? Pentru că toată viața de emigrant din câte înțeleg eu nu este decât o viață marcată de
incertitudini. Înțeleg că a existat o anumită problemă ce te-a împins în acea direcție, dar eu personal nu
pot să fac așa ceva pentru că aici am locul meu de muncă pe care l-am dobândit în urma studiilor, o am
pe mama și fetița mea, prietenele mele, și sunt legată de locurile natale unde am siguranța zilei de
mâine încât nu pot să las totul și să caut aventura prin alte țări. Nu regreți niciodată faptul că ai lăsat
totul și ai plecat?
Eusebiu simțind privirea ei ațintită asupra lui se intimidă puțin însă reuși să-și revină repede și răspunse
la obiecțiile și întrebarea ei:
– A fost un timp când mi-a părut rău, dar acum nu pentru că m-am obișnuit cu viața de emigrant iar în
occident trăiesc destul de mulți români ce caută o viață decentă.
– Îl vom determina să nu se mai întoarcă acolo ci să rămână acasă și să lucreze cu Alin în șantierul
naval, zise tatăl său.
– Da, interesant deci cu toții plănuiți să-l opriți acasă, spuse puțin ironic Elena.
– Se pare că toți au complotat împotriva mea pentru a mă reține.
– Trebuie să rămână, nu îl vom mai lăsa de data aceasta să plece, întări din nou tatăl său.
Eusebiu se intimidă din nou, nu îi plăcea faptul că toate acele lucruri se dezvăluiau. Cristina intui totul și
schimbă discuția, întrebând-o pe Elena dacă a reușit să facă rost de banii necesari pentru a o opera pe
Felicia. Elena în linii mari începu să le vorbească despre prețurile exagerat de mari de la clinicile private
și termină spunând că nu își pierde încrederea și că va face rost de bani. Povesti cum fusese refuzată de
două bănci pentru a face împrumutul de care avea nevoie. După ce terminară masa Cristina propuse ca
Eusebiu să o conducă pe Elena acasă.
Ziua se pleca spre seară. Pășeau pe stradă unul lângă altul ca doi străini. Eusebiu avea sentimentul că
ea era foarte rece și distantă. Îi răspundea sec la întrebările lui și conversația nu se lega de fel. De când
auzise de problema ce o apăsa pe Elena, îl frământa un gând și anume cum să facă să-i ofere el acea
sumă de bani de care avea nevoie dar să procedeze în așa fel încât să nu o jignească. Observase că
Elena era o femeie foarte mândră și se temea să înceapă discuția în acel sens. Însă după un timp în
care se apropiară de casa ei spuse încurcându-se puțin:
– Eu pot să-ți ofer suma de bani de care ai nevoie dacă tu…
Se înroși puțin și nu mai putu continua, văzu cum Elena deodată se schimbă la față, părea chiar foarte
indignată.
– Ascultă, drept cine mă crezi? Voi cei care veniți din occident cu bani pe care numai voi știți prin ce
mijloace ia-ți câștigat credeți că aici la noi totul este de vânzare! Ai impresia că dacă îmi dai acești bani
eu îți voi sări în brațe…
– M-ai înțeles greșit de tot…

– Nu mă întrerupe când eu vorbesc, zilele trecute a venit un individ pe nume Doru pe care tot prin
intermediul unei prietene l-am cunoscut. Ei bine acest Doru a apărut cu un Mercedes ca să mă

impresioneze și după ce am luat masa împreună cu el, prietena mea și soțul ei la un restaurant, Doru m-
a condus acasă și în timp ce voiam să cobor din mașină în fața casei mele îmi pune mâna pe umăr și îmi

spune: ,,Uite Elena cum stau lucrurile, dacă pe perioada cât voi sta în concediu vei fi drăguță cu mine eu
îți voi da suma de bani de care ai nevoie. Cred că mă înțelegi foarte bine. ”M-am abținut pentru că sunt
o persoană educată să nu îi dau o palmă dar am exclamat plină de indignare: ,,Nenorocitule, cum poți
vorbi așa și cum crezi că eu aș putea cade așa de jos. Se pare că dincolo de incultura ta pe care timp de
o oră a trebuit să o suport la masă ești și un om fără scrupule. Să nu cumva să mai apari vreodată pe la
poarta mea.” Am plecat indignată din mașina lui, iar acum constat că toți cei ce veniți din occident
sunteți la fel. Oare nu vă este rușine?
– Încă odată îți repet, pe mine m-ai înțeles total greșit, eu doar voiam să spun că îți ofer suma de bani
de care ai nevoie fără ca tu să te simți ofensată și fără a pretinde nimic în schimb. Iar dacă nu poți
accepta eu îți ofer banii și sub formă de împrumut. Dar se pare că încă ești sub influența propunerii
mârșave a acelui individ și de aceea ai reacționat atât de vehement.
Elena tăcu și lăsă puțin capul în jos, părea căzută pe gânduri. După câteva clipe ridică capul și îl privi pe
Eusebiu, în privirile ei era ca ceva de gheață. Pe Eusebiu acea privire îl tulbură.

– Uite care este treaba, poate că tu ești un specimen rar și nu ai gânduri meschine ca Doru. Însă, crede-
mă, eu în aceste momente nu simt nevoia să încep o relație. Am multe alte probleme pe cap și nici de

pretendenți nu duc lipsă. Așa că ar fi mai bine să nu îți faci mari iluzii cu mine și să-ți cauți pe altcineva.
Iar în privința banilor, chiar nu pot accepta pentru că asta înseamnă chiar dacă tu ai cele mai bune
intenții să rămân îndatorată față de tine și nu pot accepta așa ceva. Mă voi descurca așa cum
întotdeauna în viață m-am descurcat când m-am confruntat cu probleme. Iar acum trebuie să mă întorc
acasă pentru că fetița mea mă așteaptă. Îți doresc toate cele bune.
Spunând acele cuvinte Elena îi întoarse spatele și plecă spre casa ei. Eusebiu rămase câteva clipe
privind în urma ei. Își dădu seama că făcuse o gafă în modul cum procedase pentru ai oferi bani.
Înțelegea că Elena avea o inimă mândră și fusese jignită de Doru și de aceea totul se soldase cu un
eșec. Porni spre faleza orașului cu gândul de a rămâne puțin singur cu propiile sale gânduri. Ajuns pe
faleză se așeză pe o bancă și privi soarele ce cobora spre asfințit și cum razele sale se răsfrângeau în
apele Dunării. La țărm erau ancorate câteva ambarcațiuni ușoare iar la celălalt mal se întindea un sat de
pescari pe a cărui plajă cândva ca copil alergase, se zbenguise plin de bucurie și inocența copilăriei. Se
răvăzu apoi ca adolescent, vara mergând împreună cu alții de vârsta lui pentru a face baie și plajă. Totul
era diferit pe atunci, își aduse apoi aminte de clipele când însoțit de Adina veneau pe faleză și totul
părea să fie frumos între ei doi. Dar totul se spulberase din cauza perfidiei lui Cosmin.
Făcu un efort și schimbă cursul acelor gânduri dureroase și contemplă din nou apele Dunării și razele
roșiatice de soare ce se oglindeau în apă. Departe, la orizont, cerul și întinderea apelor păreau că se
contopesc asemenea amintirilor frumoase și triste ce se suprapuneau în mintea sa. Simțea din nou un
fel de chemare a occidentului, nu ca să facă neapărat bani ci asemenea marinarului care odată ajuns pe
uscat duce dorul apelor mărilor și oceanelor, asemenea acelor personaje pe care în vremea
adolescenței le descoperise în cărțile lui Karl May și care duceau dorul vestului sălbatic atunci când
ajungeau în lumea civilizată. El simțea nevoia să plece din nou spre occident pentru că acolo în iureșul
vieții de emigrant simțea că îi este locul.
Îi părea rău de tatăl său și de faptul că îl va îndurera din nou. Dar ce putea să facă acasă să lucreze cu
Alin și apoi să înceapă să se adapteze în România. Poate dacă Elena ar fi acceptat să înceapă o relație
de prietenie sau măcar dacă iar fi dat o speranță poate că ar fi rămas. Dar așa să trăiască singur în
orașul natal i se părea un chin prea mare. Cel puțin în Berlin se pierdea în mulțime și apoi îi plăcea
marele oraș cu oazele sale naturale și spera să-și găsească acolo o tovarășă de viață, unde șansele
erau mai mari. În sufletul său la acel capitol erau contradicții mari, uneori voia să rămână singur și alteori
dorea din toată inima o soție. Pe cineva care să-i fie alături ducând împreună cu el tot greul vieții. Se
simțea din nou înfrânt la acel delicat capitol și simțea că cel mai bine ar fi să se întoarcă înapoi.
Știa că în Berlin inima i se va ușura pentru că acolo viața îl va cuprinde și împinge să trăiască intens, să
ia decizii, să lupte cu valurile vieții de emigrant. Dar și acolo exista acea lume a celor implicați în traficul
de droguri și prostituție și uneori pe străzile Berlinului se intersecta cu astfel de oameni sau auzea istorii
halucinante despre viața acelor oameni. Însă existau și acele culoare trasate de civilizație pe care în
mod decent își putea trăi viața sa. Deci era clar, nu mai putea rămâne decât zilele de concediu ce le mai
avea și apoi să se întoarcă înapoi ca unul ce își cunoștea foarte bine drumul. Avea impresia că viața sa
era asemenea apelor Dunării ce curgeau trecând prin orașul său natal și ajungeau departe străbătând
orașe și țări. ( va urma)

Autor, Eugen Oniscu

Related posts

Nava-Școală MIRCEA – ambasadorul României sustenabile

Moderator1

 Revista BOGDANIA-pagină nemuritoare de istorie a literaturii române

Liliana Moldovan

,,Eminescu să ne judece!”

Oana Roxana Gherasim

La firul ierbii – Apa ca un bivol negru (1970) în Classic Cinema Section la Festivalul Film O’Clock, 2022

Oana Roxana Gherasim

Creatorul de frumos

Liliana Moldovan

A fost lansat proiectul „Enciclopedia Elitelor Arădene

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy