9.6 C
Nürnberg, DE
April 29, 2024
Diverse

Activități pentru copiii consumatorilor de droguri aflați în programele de asistență

ACTIVITATI PENTRU COPIII CONSUMATORILOR DE DROGURI, ÎN CADRUL PROIECTULUI ”SERENITY”

În Săptămâna Mare, copiii din proiectul ”Serenity” au participat la o activitate desfășurată de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog (ANA), în care au descoperit tainele tradițiilor românești din preajma Sfintei Sărbători a Paștelui.

La finalul activității, cei mici au primit cadouri, pregătite de specialiștii ANA, cu ajutorul partenerilor instituționali.

Reamintim că proiectul de prevenire în familie “Serenity”, derulat de Agenția Națională Antidrog, este dedicat copiilor persoanelor consumatoare de droguri, aflate în programele de asistență ale agenției.

Prin implementarea acestui proiect în România, Agenția Națională Antidrog s-a alăturat inițiativei Grupului Pompidou, care a creat proiectul „Copii ai căror părinți consumă droguri”, proiect propus ca răspuns la invitația Consiliului Europei către Secretariatul Grupului Pompidou, de a participa la Grupul operativ pentru drepturile copiilor.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Related posts

R. Moldova poate şi trebuie să revină acasă, la Patria Mamă

Theodora-Raluca Paun

Consulatul General

Theodora-Raluca Paun

Festivalului Filmului de Arta de la Schwerin (Germania) / 30 aug – 4 sept

Theodora-Raluca Paun

Prin ce s-a remarcat 2023 – noi recorduri, aniversări și premiere

Theodora-Raluca Paun

𝗥𝗔𝗗𝗜𝗢𝗨𝗟 𝗥𝗢𝗠𝗔𝗡𝗜𝗟𝗢𝗥 𝗗𝗜𝗡 𝗠𝗔𝗥𝗘𝗔 𝗕𝗥𝗜𝗧𝗔𝗡𝗜𝗘

Theodora-Raluca Paun

Festivalulului – Concurs literar de poezie și proză

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy