12.2 C
Nürnberg, DE
April 29, 2024
Diverse

Colocviul Internațional ,,Emil Cioranˮ – Ediția a XXIX-a

Rășinari, Sibiu, 5 – 7 mai 2023

Ajuns la a XXIX-a ediție, Colocviul Internațional ,,Emil Cioranˮ s-a bucurat, asemenea celorlalte, de susținerea Primăriei comunei Rășinari, căreia i s-au alăturat Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, Liga Culturală Sibiu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația pentru Promovarea Artei Spectacolului FRINGE. O participare generoasă și diversă, prin urmare, astfel încât s-au asigurat condiții excelente pentru desfășurarea uneia dintre cele mai interesante și valoroase ediții ale manifestării care așază Rășinariul pe harta culturală a lumii. Oricât de sintetică, o trecere în revistă a  acestei ediții a reliefat creșterea preocupărilor pentru cercetarea  vieții și operei scriitorului filozof Emil Cioran, cel plecat din vatra Mărginimii Sibiului.

Scenariul manifestării a debutat cu slujba religioasă desfășurată la Biserica ,,Sfânta Treimeˮ din Rășinari, pentru ca deschiderea lucrărilor în sala ,,Emil Cioranˮ a Primăriei să revină edilului, ing. dr. Bogdan Bucur, alături de care s-au aflat reprezentanți ai Parlamentului României, ai Prefecturii și Primăriei Sibiu. Un surprinzător și emoționant moment a fost acela al prezentării de către criticul ………………………………. a unei opere de artă, bustul lui Emil Cioran, sculptură aparținând maestrului sibian Radu Aftenie, lucrare pe care acesta a donat-o Primăriei Rășinari.

Sub coordonarea d.nei conf. univ. dr. Anca Sîrghie și a președintelui Filialei Sibiu a USR, prof. dr. Ioan Radu Văcărescu s-a desfășurat prima zi a sesiunii de comunicări,  cuprinzând numeroase cercetări științifice, care izbutesc să atingă aspecte deosebite privind viața și opera marelui rășinărean. Aceasta se produce de la început, când Ioan Radu Văcărescu îl prezintă pe ,,Emil Cioran, erou de romanˮ, așa cum apare ca personaj într-o frescă epică a Sibiului din 1935, realizată de ………………………… Conexiuni inedite se fac prin comunicarea ,,Emil Cioran și Joseph de Maistre – reflecții despre modernitateˮ, susținută de conf. univ. dr. Eugenia Bogatu de la Universitatea de Stat din Moldova și conf. univ. dr. Adrian Niță de la Institutul ,,C. Rădulescu Motruˮ din București. Despre ,,Omul fără destinˮ vorbeșteapoi d.na prof. univ. dr. Ana Selejan, explorând numeroasele interpretări ale unui mod de viață cu totul special. Venind din Rășinariul Sibiului, pr. Nicolae Streza propune dimensiuni care îl definesc pe ,,Emil Cioran între politică și credință ortodoxăˮ. O incitantă cercetare oferă drd. Vlad Bilevsky de la Serviciul Manuscrise al Bibl. Academiei din București, în studiul ,,Trădători și renegați. Nichifor Crainic despre Emil Cioran în 1962ˮ, pentru ca apoi dr. Claudiu Baciu, Inst. ,,C. Rădulescu Motruˮ, București, să comunice ,,Despre sentimentul paraguayan al ființeiˮ, prin inițierea unui ,,posibil dialog cu Emil Cioranˮ.

Într-un moment festiv, d.na conf. dr. Anca Sîrghie a înmânat d.lui Constantin Zaharia Premiul Colocviului ,,Emil Cioranˮ, pentru activitatea sa de critic literar. Venind de la Paris, acesta a susținut  apoi tema ,,Două surse bibliografice ale ideii de neant.ˮ O aprofundare a personalității filozofului de la Paris este prezentată de dr. Marius Dobre, de la Inst. ,,C. Rădulescu Motruˮ, București, sub titlul ,,Cioran. Consecvențe și inconsecvențe între viață și operăˮ. Prima zi a colocviului se încheie cu spectacolul de teatru ,,Exerciții de admirație Emil Cioranˮ, prezentat de Compania de teatrul ,,Becomeˮ, la casa și școala din Rășinari, în locurile care poartă amintirea copilăriei filozofului.

Sâmbătă, 6 mai, sesiunea de comunicări debutează cu intervenția ,,Emil Cioran și Ștefan Baciuˮ  a prof. univ. dr. Marin Diaconu din București, care aduce inedite informații despre Emil Cioran, ca profesor la Brașov. Cu interes este primită și prezentarea de către prof. dr. Ada Stuparu din Craiova a ,,Caietelor Cioranˮ – 2021 și 2022, consemnând lucrările prezentate în edițiile din acei ani ale Colocviului ,,Emil Cioranˮ. Un intermezzo editorial special s-a constituit din prezentarea expoziției de carte a Editurii EIKON, de către dl. Valentin Ajder, care specifică preocupările pentru promovarea literaturii exilului. În continuarea sesiunii de cercetări, prof. dr. Christian Crăciun din Ploiești a susținut comunicarea ,,Cioran și frenezia negațieiˮ , definind existențialismul românesc ca fenomen cultural.

Primit cu mare interes este și momentul lansărilor de carte. Astfel, Anca Sîrghie și Ioan Radu Văcărescu prezintă ,,Torcătoarele și Dumnezeu cel Bunˮ , piesă în 9 tablouri de Cornel Teulea, autorul realizând și o secvență de lectură dramatizată a textului, împreună cu editorul Valentin Ajder. Sunt în atenție și alte apariții editoriale: Anca Sîrghie prezintă ,,Fratele fiului risipitorˮ, ediție îngrijită de Anca Sîrghie și Marin Diaconu, Ioan Radu Văcărescu – ,,Dialog epistolar cu Nae Antonescuˮ de Anca Sîrghie, iar Vlad Bilevsky, ,,Corespondența lui Constantin Noica cu Paul Anghelˮ.

Orizontul de receptare a operei lui Cioran se lărgește prin intervenția lui Aurélien Demars care a contactat din Franța colocviul rășinărean prin zoom, vorbind despre ,,Lʾesthetique du frisson selon Cioranˮ. Diversitatea interpretărilor este asigurată și prin prezenarea d.nei Claudia Voiculescu, poetă din București, ,,Cioran – cel care vedea realitatea nevăzutăˮ, o invitație la meditație asupra relației filozofului cu divinitatea. Un punct de vedere sensibil îl aduce prof. univ dr. Elena Dragoș în comunicarea sa, ,,Reabilitarea sentimentală a lui Emil Cioranˮ. O sondare de adâncime propune și d.na Anca Sîrghie în studiul ,,Emil Cioran de la exilul politic la exilul interiorˮ, pentru ca Iulian Cătălui, scriitor din Brașov, să propună o descifrare a ,,Sensului tragic al istoriei în opera lui Cioranˮ. Cu bucurie a fost primită și intervenția lui Alex Cetățeanu din Montreal, Canada, prin zoom, probând o extindere a contactelor colocviului din Rășinari peste ocean.

Interpretări de mare interes aduce și dl. prof. univ. dr. Ion Dur, vorbind despre ,,Emil Cioran și Constantin Noica în dialog epistolarˮ. Este prezentată apoi cercetarea d.lui prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, ,,Cioran, imagologulˮ, proiectând un personaj angajat polemic în relație cu propriul trecut. Interesante comentarii sunt susținute de Claudiu Baciu, Ion Dur și pr. N. Streza.

În încheierea lucrărilor colocviului, dl. Ion Dur apreciază calitatea deosebită a comunicărilor, care se vor constitui în exegeze valoroase asupra operei lui Emil Cioran. În mod binemeritat, se adresează mulțumiri organizatorilor, coordonatoarei colocviului, d.na prof. univ. dr. Anca Sîrghie, primarului comunei Rășinari, ing. dr. Bogdan Bucur, și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestei manifestări de mare valoare culturală. ,,Cu gândul la Emil Cioranˮ, participanții s-au bucurat în a treia zi a colocviului de o plimbare prin Rășinari, pe Coasta Boacii, loc consacrat în lume de celebrul rășinărean.

Sursa: Anca Sîrghie

Related posts

Rectificare bugetară istorică pentru românii de pretutindeni!

Lucian Valean

 Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, lansează volumul „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”

Theodora-Raluca Paun

Florian BICHIR, Horia DUMITRESCU

Theodora-Raluca Paun

Orașul subteran secret construit de sovietici în Tbilisi, capitala Georgiei

Theodora-Raluca Paun

DE ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII ÎNTR-UN SAT VASLUIAN

Theodora-Raluca Paun

Ziua Bunicilor a fost sarbatorita in parohia Sf. Grigorie Teologul din Schiedam, Tarile de Jos

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy