Plecarea lui Ilorian Păunoiu în eternitate ne-a lovit ca un trăsnet. Starea sa de sănătate precară și lupta cu suferința deveniseră sinonime pentru noi, el era un învingător și un exemplu că – se poate ! În ciuda durerilor cumplite pe care le avea, zâmbea tot timpul când era cineva în preajma sa. Și-a dorit și a reușit să trăiască într-o aparentă normalitate. A citit și a scris cât pentru două vieți. Era dornic să ajute atât cu sfaturi dar și cu fapta . Cenaclul ’’Lumina ’’ pe care l-a înființat și revista pe care o coordona, i-a dat posibilitatea să ajute și să îndrume tinerii iubitori de cuvânt. A devenit chiar un mentor pentru unii. Când l-am cunoscut eu, Ilorian era deja o personalitate apreciată în cultura vâlceană și nu numai. Șansa de a lucra la Biblioteca Județeană ’’Antim Ivireanul’’ Vâlcea a făcut ca la una din lansările cărților sale, să fiu chiar în prezidiu. Sala de Conferințe devenise neîncăpătoare pentru cei ce veniseră să se bucure de prezența și mai ales de scrierile lui Ilorian Păunoiu care făurea din fiecare cuvânt un Dumnezeu, pentru că … La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o… Ioan 1:1-14 VDC. Ilorian Păunoiu s-a născut la 14 decembrie 1965, în satul Meieni din comuna Popeşti. A debutat în anul 1986, cu o poezie în „Vâlcea literară”, foaie a Societății Culturale ,,Anton Pann”. De atunci a publicat versuri în reviste de prestigiu: „Tribuna” (Cluj), „Luceafărul” etc. Pentru talentul său a fost recompensat cu numeroase diplome, medalii și distincții. În anul 1986 a fost premiat la Festivalul de poezie „Nicolae Bălcescu”, de Societatea Culturală ,,Anton Pann”, iar în anul 1998 a primit premiul Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, pentru cea mai bună carte de debut „Strigarea numelui”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Vreme de 44 ani, a înfruntat și a păcălit o boală ce l-a lovit la vârsta de 7 ani și care îl condamnase de timpuriu la moarte, prin voință, prin speranță, dar și prin creație. ‘Nu sunt victimă și niciodată nu mi-a plăcut să mi se spună aşa. Sunt un învingător, pentru că nu am renunţat niciodată la iubire, la frumos, la frumosul din oameni, la frumosul naturii, la frumosul primăverii, la frumosul reînvierii. Sunt un om normal ca toţi ceilalţi, am avut privilegiul poate să fiu prietenul lui Dumnezeu, prin acest har de a scrie. Acest volum de eseuri aş dori să fie citit de prieteni ai lui Dumnezeu, cu inima, aşa cum eu l-am scris, simţindu-l. Dumnezeu înseamnă iubire, Dumnezeu este iubire…” spunea poetul Ilorian Pănoiu la lansarea volumului de eseuri ” Agapologie – Logodna iubirii cu libertatea” .
Muzica, poezia și scrisul, i-au creeat lui Ilorian o lume frumoasă. Era veșnic zâmbitor și dornic să fie de ajutor celor din jurul său. Îmi amintesc cu bucurie dar și mare tristețe de activitățile social – culturale pe care le-am organizat împreună. Mergeam în Centrele de Copii unde Ilorian le vorbea , le cânta și îi încânta cu talentul și bunătatea sa. Ilorian avea un har aparte, când începea să vorbească strălucea, răspândea pace şi lumină, era un orator desăvârşit şi cânta foarte frumos.„Dăruind vei dobândi negreşit împlinire din zâmbetul celui care a
primit de la tine. Nu dăruiţi pentru a primi, nu dăruiţi dacă nu simţiţi, nu dăruiţi dacă doriţi recunoaştere, pentru că ea nu va veni. Dăruiţi din puţinul vostru un zâmbet, o clipă de alinare, o secundă ce poate schimba viaţa unui om”… spunea adesea Ilorian citându-l pe Nicolae Steinhardt.
Întâlnirile cu copii erau balsam pentru sufletul său plin de durere. „Am crezut tot timpul în visele mele şi am realizat că scrierea visului funcţionează, ajută la împlinirea lui. E atât de plăcut când reciteşti un vis şi urmăreşti etapele prin care se realizează! Capeţi o mare încredere în tine şi o claritate a scopurilor cum nu ai mai avut înainte” , le spunea adesea. Scrierile sale au un profund caracter religios. Amintirile sunt tot mai dureroase, momentele frumoase sunt mai tot mai pregnante iar noi nu trebuie să uităm că Ilorian Păunoiu a fost şi rămâne un poet al iubirii, un eseist talentat, un scriitor de valoare. Viața ne așează pe toți în genunchi, mai devreme sau mai târziu, ceea ce simțim, ştim doar noi şi Bunul Dumnezeu. Ar fi minunat să învățăm să iubim, să iubim până la cer şi înapoi. Iubirea este o taină pe care Bunul Dumnezeu a strecurat-o în sufletul nostru. Prin şi din iubire ne „desăvârşim”, căci „dacă dragoste nu e , nimic nu e”…, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar „dragoste nu am, nimic nu sunt.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel.). Aşa l-am cunoscut pe Ilorian, cu multă iubire de Dumnezeu şi semenii săi, poet al iubirii, un om printre oameni, cu multă dragoste şi dăruire de sine pentru cei din jur. Ne-a lăsat o moștenire culturală vastă dar și o poezie – testament …
Bucuraţi-vă
Bucuraţi-va de păsări
care cântă-n zori de zi;
bucuraţi-vă de rouă
şi de jocul de copii!…
Bucuraţi-va ca sunteţi
şi ca vine-o dimineaţa;
bucuraţi-vă de zâmbet,
bucuraţi-vă de viaţă!
Bucuraţi-vă!
Să ne amintim cu drag de Ilorian Păunoiu !Veșnică aducere aminte și pomenire !
Zenovia Zamfir
