0.7 C
Nürnberg, DE
April 26, 2024
Arte

Muzeul Național Brukenthal invitat să participe la o expoziție la Muzeul Royal din Mariemont – Belgia

Muzeul Național Brukenthal a fost invitat să participe cu două piese din colecția Muzeului de Istorie Casa Altemberger la organizarea expoziţiei Le Mystère Mithra. Plongée au cœur d’un culte romain, 20.11.2021 – 17.04.2022, Royal Museum of Mariemont, Belgia.

Raluca Teodorescu, șeful secției Muzeului de Istorie Casa Altemberger din Sibiu ne-a declarat: ,,Într-o lume plină de o mulțime de zei, acest cult din est a avut un succes orbitor care a durat mai mult de trei secole, de la un capăt la altul al vastului Imperiu Roman. Deși de origine persană, deci dintr-un teritoriu cucerit de romani, cultul mithraic s-a răspândit de la Oceanul Atlantic până la Eufrat și din Marea Britanie, până în Deșertul Sahara. Cu toate că, prin săpăturile arheologice efectuate anual, sunt dezvăluite mărturii despre acest cult revoluționar, Mithras rămâne o enigmă care a stârnit multe teorii. Adepții săi, uniți în comunități discrete, chiar secrete, reconstituiau povestea mitică a zeului, în timp ce realizau o serie de ritualuri care au rămas misterioase. Ce a reprezentat exact Mithras pentru adepții săi? De ce cultul său s-a organizat în cel mai mare secret? De ce a avut atât de mult succes? Prin prezentarea unor obiecte spectaculoase împrumutate de la cele mai mari muzee din Europa, între care se numără și Muzeul Național Brukenthal, proiectul va ajunge la public printr-o experiență unică, imersivă și participativă”.

Prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, managerul Muzeului Național Brukenthal a vorbit despre cultul Mithras: ,,Una din caracteristicile colonizării provinciei Dacia este venirea cu diverse credințe și obiceiuri a populaților de diverse etnii de pe cuprinsul Imperiului Roman. Aceștia aduc cu ei nu numai bunăstarea locului, apărarea acestuia, ci și cultele religioase din zonele de proveniență. Sistemul cultural și religios roman este deschis acestora, dar trebuie specificat până la un punct, și anume respectarea panteonului clasic al Imperiului. Între cultele ajunse în Imperiu, nu numai în Dacia, este și cel al lui Mithras, desfășurat în spații închise, subterane, peșteri sau construcții adâncite în care credincioșii își desfășurau activitățile în semi-întuneric, dar după ornamentarea acestor spații adorau și spațiul deschis datorită faptului că tavanul era de fapt un cer de noapte cu stele strălucind. De obicei Mythras călătorește cu un taur în acțiunea sa războinică, de luptă și de jertfă. În provincia Dacia există descoperiri de temple mitraice în special în castrele de dimensiuni mari și în orașele de aceleași dimensiuni. Această realitate ne arată că exista o înțelegere în Imperiu pentru promovarea până la un punct a unor culte regionale fără ca oficiul, în cazul cultului imperiului, să fie recunoscut. Cultul mitraic este și o filtrare a elementelor cultului creștin aflat la început în Orient.”

            Alexandru Constantin Chituță, şeful secției Marketing la Muzeul Național Brukenthal ne-a vorbit despre partenerii acestei expoziții realizate în Belgia: ,,Cu puțin timp în urmă vă informam despre participarea Muzeului Național Brukenthal la Paris la o extraordinară expoziție dedicată marelui artist Boticelli. De această dată iată că muzeul nostru a fost invitat să participe cu două lucrări din colecție în Belgia la e expoziție inedită dedicată zeului Mithras în cadrul cultului Roman. Misterul lui Mithras e un proiect complex iar expoziția organizată acum în Belgia e un prim eveniment.  Sunt peste 30 de instituții și muzee din peste 15 țări ale Europei invitate. De exemplu: Muzeul Louvru, Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg,  Muzeul Național de Arheologie din Lisabona, Muzeul de arheologie din Nisa, Muzeul Național de Arheologie din München, Muzeul de Arheologie din Frankfurt, Verulamium Museum din Londra, Muzeul de Istorie din Budapesta, Muzeul Universității din Ghent, Universitatea din Amsterdam, etc. Din țara noastră au fost invitate Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Civilizației Dacice din Deva și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. ”

Sursa,

Ramona NICA

Secţia Educaţie, Marketing, Comunicare şi Secretariat
MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL
Piaţa Mare nr. 4 -5
550163 Sibiu
ROMÂNIA
Tel: (+4) 0269 217691
Fax: (+4) 0269 211545

Related posts

3 picturi de Adrian Ghenie, în viitoarea licitație de artă contemporană, la București

Theodora-Raluca Paun

Licitația de Iarnă: cele mai valoroase opere semnate de Grigorescu și un tablou din colecția Caragiale

Moderator1

Dublă expoziție de pictură și ceramică la Artoteca BMB

Theodora-Raluca Paun

Angelica Cărăușu: Cu multă voință și cu puțin sprijin din partea celor din jur, poți reuși orice!

Theodora-Raluca Paun

Brâncuși a sculptat ideea de zbor și ”arborele vieții”

Liliana Moldovan

Muzeul Casa Mureșenilor, Brașov

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy