Pe o adiere de aripă de fluture mi-a sosit din Târgu Mureș de la scriitoarea Liliana Moldovan cartea sa, recent apărută, intitulată „Cuvinte cu parfum de scorțișoară-Eșantioane dintr-un intim parcurs sentimental“, apărută la Editura Ecou Transilvan, 2023, Cluj-Napoca.
Volumul are o prefață semnată de directoarea editurii Nadia Fărcaș și pe ultima copertă un text de Florica Pop care se încheie cu interesanta frază „nu este important câte valuri te-au lovit, ci cum ai trecut peste ele… “
Autoare a 14 cărți publicate, și inclusă în multe antologii, Liliana Moldovan deschide cartea, scriind pe „aripa” primei coperți următorul text, o mărturisire sinceră: „Scriu pe suprafața sufletului cu litere flămânde. Nemărginit devine picurul vieții din psalmul iubirii. Bătăile inimii mi-s dragi din nou. Sunt ritmic univers, respir frumusețea nestingherită a magnificei lumi.” Prin aceste cuvinte autoarea ne avertizează, subtil, ceea ce vom descoperi în cele 21 de texte, adevărate poeme în proză, vibrante precum sunetele grave ale orgii din catedrala sufletului.
Cartea am primit-o cu dedicația următoare, care mă onorează și face să-mi vibreze arcușul sufletului: „Cu neprețuit respect, cu reală dragoste și nedisimulată admirație, pentru domnul Al.Florin Țene, un titan al literaturii naționale! ss Liliana Moldovan, 06.03.2023. “
Motto-ul cu care se deschide volumul, semnat de Paulo Coelho, spune, aproape totul, despre intențile autoarei privind construirea iubirii nestinsă, dar existentă în imaginația și sufletul curat al autoarei: „Ar fi vrut să fie ca un vas în care marea iubire să vină să își așeze florile și fructele sale. Și unde apa vie să le păstreze ca și cum ar fi fost proaspăt culese, gata să fie oferite cui avea curaj- exact, cuvântul potrivit era CURAJ- să le ia.“
În primul poem în proză, cu care se deschide cartea, este vorba despre imaginea iubitului cu aptitudini de filozof, căruia îi plăceau râurile, în timp ce autoarea rătăcea într-o amintire, căutând o speranță. Stările sufletești ce și-le închipuie poeta sunt, practic, rupte din dorințe și sunt construite în imaginație, în așteptarea iubirii, stând la pândă, pe colțul unei stânci de timp. Autoarea este un abur, o nălucă, o ceață, ce ține în mână un coș de cuvinte. Venirea anului speranței, planurile celor doi din imaginația poetei se disipează ca un „val izbit de țărmul unor realități de granit.“
Iubirea pentru persoana imaginară (sau nu) o pune, pe autoarea acestor poeme prozodice, pe care le numesc scrisori către sufletul Lilianei Moldovan, în situația de a aduce speranțe, atunci când își întoarce capul spre lume și prin suflet îi plutesc corăbii. Sunt stări psihologice încărcate de un dor inefabil și inexplicabil. Toate aceste sentimente converg spre speranța a unei vacanțe de vară. Unde, în alt splendid poem în proză, chemarea copiilor în baia de parfum al verilor zglobii, poeta își pune întrebarea: „Ce ar fi să îmi ascund sufletul într-un sâmbure? “ în acceptarea ipoteticului iubit care vâslește, în timp ce ea se visează a fi copacul cu mâinile transformate în ramuri verzi. Însă, dezamăgită de așteptare, ajunge la concluzia că : „Doar marea mai miroase a bucurii”.
Amintirea despre bunicul ei, așteptând să treacă timpul pe un fotoliu stacojiu, gândul îi alunecă spre iubitul ei ce o „învelea în amintirile lui”, avea ochii scăldați de tandrețe, toate acestea fiind în imaginația autoarei ca plăsmuiri, ce se închid într-o capsulă de efemeritate. Spre bucura cititorului, și a mea, poemul se încheie optimist, fiindcă poeta „ renaște în preajma primelor iubiri”.
Aceste poeme în proză cuprind trăiri adânci în ipostaze diferite în funcție de stările eului și trăirile prin care trece egoul. Ontologic vorbind prima călătorie a sufletului autoarei se scurge în seva unei sălcii. Iar adresarea către iubitul universal nu este decât o imagine a unei plimbări pe malul timpului, pe care îl vede și-l simte ca un râu. Plimbările prin Malta aduc în prezent istoria, motiv pentru care descrie atmosfera unui muzeu în timp ce buzele ei de fum și speranță sunt pregătite pentru un sărut al nimănui. Toate aceste impresionante trăiri sunt vitralii ale sufletului, bucurie și alintare, în discuțile cu sine, transformate în „biblioteca sufletului femenin”.
Viața Lilianei Moldovan este o carte din biblioteca sufletului ei sincer și curat, încărcat de speranță și iubire de omul universal. Sunt întrebări despre destin cărora nu le dă răspuns. Pentru a înțelege, de la început, trebuie să explicăm sensul cuvântului destin, pe care îl înțelegem ca soartă sau forță, sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului. Destinului i se mai spune soartă, în latină ”fatum”, în greacă „moira”, acest termen poate avea mai multe înțelesuri ca de exemplu o putere personificată care se referă la o forță supranaturală care poate hotărî destinul și care trebuie acceptat de un muritor de rând, neputând fi schimbat.
Astfel, expresiile uzuale precum lovit de soartă, aceasta este soarta mea sau asta i-a fost lui scris se confundă frecvent cu termenul de noroc sau ghinion. Deja în antichitate în mitologia greacă au fost moire, ursitoare care decideau soarta oamenilor, în mitologia nordică erau nornele sau karma o concepție spirituală asiatică, cum ar fi în hinduism, budhism, janism, unde se crede la fel în destin care este influențat de faptele respectivului, care va plăti sau va fi răsplătit pentru faptele sale, dacă nu acum, atunci după reîncarnarea lui.
Majoritatea religiilor creștine cred în predestinație, cred că soarta ar fi hotărâtă dinainte de Dumnezeu. Totuși unele religii creștine cum ar fi Martorii lui Iehova nu cred asta. Poziția oamenilor față de soartă este diferită ca de exemplu: în cazul fatalismului cei care se lasă în voia sorții fără a întreprinde nimic pentru schimbarea ei, cei care cred și în sine însuși dar și în ajutorul divin vezi versurile:
„Nu te îndoi niciodată
Puternic tu te arată
Ridică brațele spre cer creștine
Căci Dumnezeu este cu tine” cum scria Goethe.
Putem spune ca o concluzie, că destinul este și la cei care cred că este voința lor proprie.
Cartea se încheie cu un impresionant poem în proză intitulat „Mai ești lângă mine, iubite?“ Este o întrebare retorică adresată sinelui, dar și cititorului, omului universal. Poeta întreabă oracolul, din nou: „Mai ești lângă mine, iubire “ Iar în ochii mei de cititor au înflorit două lacrimi.
De-a-lungul vieții mele de scriitor, critic literar și de artă, nu am descoperit atâta sensiblitate, talent și vibrație sufletească la un autor. Liliana Moldovan prin aceste „Cuvinte cu parfum de scorțișoară “, mă face să scriu cu sinceritate, că este unică în literatura română contemporană, care abordează un astfel de gen literar.
Al.Florin Țene
