14.7 C
Nürnberg, DE
April 28, 2024
Noutăți

Centrul Educațional Român în Emiratele Arabe Unite încheie al doilea an de activitate

Centrul Educațional Român în Emiratele Arabe Unite a fost înființat în anul 2022 cu ajutorul finanțării Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, fiind primul cu acest profil dintr-o țară arabă. Ne mândrim cu această reușită și cu activitățile realizate în beneficiul comunității românești care crește de la an la an, iar în acest fel avem ocazia să păstrăm tradițiile și limba chiar dacă suntem departe de casă.

Proiectul nostru a constat în anul 2023 în realizarea a peste 20 de activități fizice și online cu un total de peste 800 de participanți. În premieră pentru copii am încheiat acordul de afiliere la rețeaua Biblioteca Prichindeilor, iar începând din anul 2024 vom realiza activități cu copii în mod regulat, vom mări fondul de carte și vom aduce în atenția comunității noi tipuri de activități care nu au avut loc până acum.

Caracterul inovativ al proiectului nostru este dat de acțiunea în sine de creare și consolidare a unui Centru Educațional Românesc în lumea islamică, un reper al culturii și al obiceiurilor tradiționale pentru comunitatea românească. În nul 2023 ne-am propus un proiect integrat, cu o gama largă si diversă de activități educaționale pe tot parcursul anului, astfel încât să acopere un grup țintă cât mai variat și un spațiu temporal cât mai mare. Ținând cont de faptul că la proiectul precedent am avut o participare masivă a comunității, dar și persoane care au dorit să vină și nu au putut fi prezente din diverse motive, anul acesta am organizat o parte a activităților atât fizic, cât și online pentru a ne adresa unui număr cât mai mare de persoane.

                Nevoile identificate în rândul comunității românești la care răspund obiectivele fixate au fost următoarele:

  1. Nevoia de ritmicitate a activităților, de creare a rutinei asimilării educației și culturii românești și a interacțiunii cu ceilalți români din comunitate. Structura comunității noastre este următoarea: familii de români plecate din țară cu tot cu copii, familii mixte formate dintr-un român și un expat și familii mixte formate dintr-un român (doamna) și un localnic, caz în care doamna a dobândit și cetățenie emirateză și a trecut la religia musulmană. Toți românii au această nevoie de a-și păstra și reaminti tradițiile din țară, iar unii chiar au creat minigrupuri care se întâlnesc la diverse ocazii.
  2. Participarea la o activitate constructivă de dezbatere a situațiilor care apar de multe ori în viața fiecărei comunități și găsirea de soluții sau facilitarea ajutorului reciproc în comunitate. Dacă pentru copiii din comunitate au existat înainte anumite activități culturale sau lingvistice în limba română, pentru adulți s-au realizat primele evenimente in anul 2022, iar acestea sunt necesare pentru întărirea sentimentului de apartenență la grup
  3. Nevoia de materiale educaționale în limba română referitoare la Romania. Materialele de pe internet nu au același impact cu cele scrise, deoarece acestea din urma raman in preajma familiei si sunt citite de mai multi membri.
  4. În rândul adulților a fost identificată nevoia de comunicare în limba română, dar și de întărirea capacităților de înțelegere și conexiune. Ținând cont că toată comunicarea se realizează în limba engleză, pentru cei care se află demult în străinătate capacitatea de comunicare și de exprimare în limba maternă se diminuează odată cu trecerea timpului. Astfel nici exemplele date noilor generații nu mai au aceeași putere. Comunicarea în limba română din cadrul acestor întâlniri va facilita interesul pentru limba română și pentru obiceiurile și tradițiile care trebuie cunoscute și de către tânăra, dar și pentru dezvoltarea personală și profesională a adulților din comunitate.  În rândul copiilor este necesara conectarea acestora prin intermediul jocurilor, a tehnologiei si a specificului varstei, iar din acest motiv, aplicatia educativ-distractiva in limba romana va avea un rol important in propagarea unor obiceiuri de a vorbi romana si de a utiliza materiale romanesti.
  5. Realizarea unor seminarii sau cursuri pe teme de interes legate de România, de posibilitatea întoarcerii acasă sau a deschiderii unor afaceri, de a accesa fonduri europene sau de a colabora pe plan internațional este una dintre opțiunile la care au subscris majoritatea celor care au completat chestionarul.
  6. Realizarea unor activitati in premiera pentru copiii romani din Emiratele Arabe Unite, de genul excursiilor, a lectiilor practice, a concursurilor cu premii etc va revolutiona comunitatea si modul in care sunt privite participarile grupurilor din ce in ce mai numeroase.

În anul 2024 vom continua stimularea interesului pentru studii în limba română prin acțiuni informale de acest tip și prin continuarea proiectului atât pentru adulți, cât și pentru copii, precum și a prezentării românilor de succes. Evenimentele realizate de noi au avut un mare succes prin participarea unui număr din ce în ce mai mare de membri ai comunității. Bucuria noastră este să avem la fiecare seminar sau întâlnire persoane noi care nu au mai fost la cele precedente, ceea ce înseamnă că interesul față de activitățile centrului este în creștere.

Managerul de proiect, Cristina Sofronia, împreună cu partenerul local, Ioana Albada, au asigurat o organizare și o extindere a influenței Centrului Educațional Român în Emiratele Arabe Unite prin postări susținute în toate grupurile de pe rețelele sociale, în vederea unei promovări a evenimentelor și a finanțatorului.

Mulțumim pe această cale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect! Avem convingerea că vom reuși în următorii ani să coalizăm din ce în ce mai bine comunitatea pentru a fi uniți și a realiza lucruri frumoase împreună.

Related posts

Expoziția de pictură „Porțile sufletului” la Artoteca BMB

Theodora-Raluca Paun

Epopeea lumii ,,mascate” și speranța din noi

Mara Răducanu

LANSAREA CĂRȚII OAMENI DE NOTA 10

Theodora-Raluca Paun

Taiwan este China legitimă. RP Chineză este un stat comunist fondat de tiranul Mao. Să înțelegem!

Liliana Moldovan

De unde sunt eu?

Theodora-Raluca Paun

Andra este noul ambasador TransferGo [Comunicat de presă]

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy