Cititorii care bat la poarta volumului de versuri, „Limba noastră cea bătrână!”, vor descoperi, în paginile cărții, o oază de românism și o bucurie nemărginată de creație, consacrată, în acest caz, elogierii limbii naționale și a celor care o vorbesc. Într-adevăr „limba noastră adânc păstrătoare de istorie” devine, în poeziile din volum, subiect de meditație lirică dar și o emoționantă declarație de dragoste.
Puternic și plin de sensibilitate este atașamentul lui Mircea Dorin Istrate față de graiul strămoșesc. Curat, limpede și tainic este sentimentul iubiri de țară, neam și limbă exprimat în poezii precum : „Vorbă veche, românească”, „Limba bătrânească”, „Aș vrea să fiu, acasă”, „Era atunci”, „Slujba de duminică”, „Rugămintea mea din urmă”, „În vremea cea fără de nume”, „Chemarea satului străbun”, „Comorile de suflet”, „Povești împărătești”, „Icoană-i limba noastră românească” și așa mai departe.
De asemenea, extrem de sugestive sunt lămuririle oferite de autor în cuvântul înainte al volumului, unde scrie, cu emoție și înțelepciune, că limba română: „Este înfioratul CÂNT al sufetului românesc, ZIDUL ei de rezistență împotriva GLOBALIZĂRII, a pierderii IDENTITĂȚII sale, și că ea, limba, se NAȘTE oriunde mereu odată cu NAȚIA, CREȘTE și se DEZVOLTĂ alăturea de ea. Că prin ea noi avem VIAȚĂ SOCIALĂ, NUME și RENUME, elementele dădătoare de adânc RESPECT și de CIVILIZAȚIE, că prin cel mai de seamă reprezentant al ei, Eminescu, ca și prin alți poeți ai acestui neam românesc, ne putem ÎNCHINA, RUGA și ne putem SPOVEDI mereu curat și frumos, înălțimilor cerești”.
Puțini sunt scriitorii contemporani care reușesc să surprindă, într-o manieră atât de sinceră și plină de candoare, frumusețea sentimentelor patriotice, așa cum o face președintele Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor din România. Pentru a omagia limba română, poetul foloseste cuvinte împrumutate din limba populară vorbită în Ardeal și creează figuri de stil inedite, care îți merg la suflet. Respectul pentru limba națională este redat cu pasiune discretă. În căutarea celor mai frumoase cuvinte necesare pentru a-și exprima dragostea pentru limba și cultura română, scriitorul se folosește de imaginea satului românesc din Ardeal, de chipul bunicii, de potretul țăranului român și de activitățile simple ale vieții din mediul rural. Rememorarea unor personalități din istoria națională devine și ea pretext de dezvăluire a veșniciei limbii române.
Noul proiect editorial al poetului Mircea Dorin Istrate vine să împlinească prețioasa-i operă literară formată din peste 15 de volume de poezie și alte câteva cărți aflate în pregătire. Versurile domniei sale oglindesc un talentul remarcabil dar și varietatea subiectelor de meditație lirică pe care le abordează. Precumpănitoare în cadrul sferei de interes a scriitorului sunt poemele dedicate eroilor neamului românesc, nostalgiile generate de lumea satului de altădată, pastelurile dar și poeziile de dragoste. Versurile sale relevă înaltul respect pentru realizările istorice, culturale și literare ale înaintașilor și sunt un ecou al modului, original și atractiv, prin care reușește să își exprime admirația față de vatra noastră din Ardeal. Multe din poeziile sale sunt icoane lirice închinate lui Eminescu, sunt tainice reîntoarceri la modul de a fi specific românesc, dominat de respectul față de biserică, față de strămoși și față de perceptele moralei creștine, care generează o conduită existențială izvărâtă din încrederea în oameni și iubirea față de semeni.
Aspecte ale temelor amintite mai sus, se regăsesc și în volumul de poeme „Limba noastră cea bătrână!”, alcătuit din compoziții lirice scrise în nemuritorul vers traditional. Accentul cade, așadar, pe omagierea limbii române, asociată tematic, cu nostalgia față de vremurile de altădată cărora poetul le aparține în întregime.
„Sunt, din lumea mea uitată, RĂMĂȘIȚĂ pe pământ,
Domnul poate că mă ține MARTOR vremii petrecute,
Să spun lumii cum URCAT-am în de toate, cu avânt,
Dar și câte lucruri bune le-am UITAT, ori sunt pierdute.”
( „NU- S MAI GUSTURI CA ODATĂ”)
În concluzie, prin poeziile cuprinse în noul său volum de versuri, Mircea Dorin Istrate reînvie, în jocul metaforelor, viața timpurilor demult apuse urmărind să reaprindă flacăra respectului pentru limba și cultura română. Poetul devine un sfătuitor autentic care ne îndemnă să ocrotim graiul moșilor și strămoșilor noștri : „IUBIȚI, OCROTIȚI și APĂRAȚI mereu și mereu, chiar cu prețul vieții voastre dacă este cumva nevoie, LIMBA ROMÂNEASCĂ și mai ales SLĂVIȚI-O oriunde și oricând puteți face acest lucru, înspre mereu înălțarea ei în FALA și MĂRIREA lumii celei de azi, precum și a celei care va veni după noi. Că doar așa și numai așa, voi cei de-acuma, veți putea ÎMPLINI VREREA înainteamergătorilor noștri și veți putea lăsa URMAȘILOR ce vor veni după voi, acea NEPREȚUITĂ AVERE , a acestui FRUMOS, CURAT și atât de SIMȚITOR suflet românesc”.
Liliana Moldovan
