Aflat la venerabilă vârstă de 82 de ani Președintele Ligii Scriitorilor Români AL FLORIN ŢENE, un scriitor extrem de prolific cu peste 100 de cărți personale publicate și dotat cu o vivacitate literară uimitoare, începe anul 2024 în forță publicând o carte-eseu cu un titlu interesant: „Trădarea la români”.
Apărută la editura Napoca Star din Cluj Napoca, România, în anul 2024, cartea-eseu începe cu trei motto-uri care se completează unul pe celălalt într-o piramidă a trădării pornind de la sensul bine împământenit al trădării aleșilor față de popor și ajungând la trădarea față de tine însuți cu sprijinul fățărniciei. „Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători nu este victimă, ci complice.” (George Orwell)„Nu există trădare mai mare decât trădarea față de tine însuți.” (William Shakespeare)„Trădarea s-a sprijinit întotdeauna pe ruda ei umilă, fățărnicia.” (Stefan Zweig)
Înainte de a intra în subiectul propriu zis al cărții, aș dori să subliniez faptul că scriitorul, poetul, jurnalistul, filozoful, istoricul și criticul literar Al Florin Țene și-a dedicat întreaga viață literaturii și culturii române, fiind caracterizat de o mare demnitate și verticalitate, neacceptând compromisuri și preferând să plece din Uniunea Scriitorilor decât să fie părtaș la minciuni de tip comunist. A creat de la zero o nouă asociație literară, Liga Scriitorilor Români, oferind astfel celor peste 1000 de membri din cele 46 de filiale din țară și străinătate, șanse egale de promovare și afirmare.
Nimic mai adevărat decât zicerea lui John Milton: ’Nimic nu este mai de preț decât respectul pentru tine însuți, întemeiat pe drept și omenie’’. – (John Milton) care se suprapune într-o potrivire perfectă pe scara de valori a celebrului scriitor Al Florin Tene. Acesta, înzestrat fiind cu simțul dreptății și al răspunderii față de semeni și față de propria conștiință și-a creat o datorie de onoare auto-impusă în a lupta pentru repararea adevărului istoric cu precădere pe tărâm literar-cultural.
Pasionat de istorie și filozofie, scriitorul Al Florin Țene realizează prin cărțile sale de eseuri dar și prin romanele biografice ale Sfinților Închisorilor și prin alte proze, articole, cronici și însemnări, adevărate analize istorice pe care le explică și le interpretează aducându-le în fața cititorilor într-o nouă lumină pentru a putea fi înțelese mai bine.
De-a lungul istoriei, conspirațiile, trădările și vicleșugurile oportuniștilor au schimbat soarta oamenilor, trasând un alt curs istoriei. Aceste lucruri sunt din ce în ce mai puțin cunoscute întrucât istoria care se predă în ziua de azi noilor generații nu se preocupă neapărat de aceste aspecte. Tocmai de aceea în prima parte a cărții sale eseu Trădarea la români, scriitorul Al Florin Țene, face un foarte interesant și educativ rezumat al trădării în istoria neamului românesc, pornind într-o scurtă lecție de istorie, de la Burebista și ajungând până la Cuza.
Câți dintre tinerii din ziua de azi știu ce s-a întâmplat cu adevărat în istorie între Matei Corvin, Vlad Țepeș și Radu de la Afumați? Sau câtă lume cunoaște cumplitul sfârșit al lui Brâncoveanu și al celor 4 fii ai săi? Dar despre soarta tragică a celor trei conducători Horea, Cloșca și Crișan oare câți mai știu astăzi? Despre aceste trădări și încă multe altele, într-un limbaj clar, concis și pe înțelesul tuturor, ne vorbește Al Florin Țene în cartea sa.
Trecând de la marii conducători ai neamului și ajungând până la mediile literar-artistice si academice, cu siguranță în toate domeniile au existat trădători, fățarnici și oportuniști. Despre majoritatea însă, nu vom afla, poate, niciodată, dar ce este mai dureros, este faptul că, despre unii, nici nu se vrea să se știe!
In partea a doua a cărții autorul ne introduce în mediul Academiei Republicii Populare Române, unde, au avut loc de asemenea, acte de trădare și oportunism care s-au strecurat ’’ca o viperă’’ în sânul membrilor săi. De o mare trădare a avut parte și marele sculptor Constantin Brâncuși ‚’’care devenise foarte cunoscut în lumea artelor de pe mapamond din timpul vieții și apreciat de specialiștii în artă din întreaga lume. Din păcate era hulit în țara lui natală fiind caracterizat că opera lui este “formalistă și cosmopolită”. Din păcate mari scriitori români precum Mihail Sadoveanu sau George Călinescu se aflau printre cei care l-au trădat spunând că‚ ’’Brâncuși nu poate fi considerat „creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte”
Precum scrie ilustrul scriitor Al Florin Țene:’’ La instaurarea regimului comunist în România, după 1945, intelectualii cu viziuni diferite asupra societății au fost nevoiți să-și decidă soarta. În special cei cu simpatii monarhiste, legionare sau în orice caz de dreapta au preferat să abandoneze tot ce aveau în țară și să plece în vestul democratic. Cei rămași sau prinși de tăvălugul comunist au înfundat pușcăriile sau, cum a fost și cazul lui Lucian Blaga, au fost „trași pe linie moartă” din punct de vedere al creației și marginalizați sociali. Alții scriitori, și aici ne referim doar la numele mari ale literaturii române, au ales calea mai puțin glorioasă, chiar oprobriul generațiilor viitoare în schimbul unui trai decent și al recunoașterii artistice încă din timpul vieții. Unii scriitori români au pactizat cu regimul comunist, s-au supus, au închinat ode liderilor și chiar au contribuit la arestarea dizidenților. Mulți au fost nume mari ale literaturii române, precum Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi sau Camil Petrescu’’
Despre Mihail Sadoveanu aflăm că ’’s-a vândut comuniștilor care îl percepeau ca pe un bun șef de propagandă, pentru a-și păstra averea și pentru recunoaștere. „Se găsea într-o postură de semizeu al regimului comunist, omagiat, decorat, supra onorat, decretat oficial drept cel mai mare scriitor în viață, un bun al întregului popor și al blocului sovietic. Era răsplata liderilor Kremlinului pentru că în 1945 în octombrie a scris actul său de capitulare și trădare a poporului său, despre care scrisese pagini extraordinare până atunci”, scria Stelian Tănase despre destinul lui Sadoveanu în Epoca comunistă. A continuat să ridice osanale comunismului și prin romanul ideologic „Mitrea Cocor“. Mai mult decât atât, a colaborat la cel mai înalt nivel, sovietizând practic România, alături de alți intelectuali. A și condamnat oameni la moarte, dușmani ai noii sale doctrine ideologice. Și asta în noua sa calitate de președinte al Adunării Deputaților din 5 decembrie 1946 până în 24 februarie 1948, având sinistra misiune de a desființa cele două camere și a forma Marea Adunare Națională ca for legislativ. În noua sa calitate, dobândită după supunerea față de regim, Sadoveanu a semnat decrete de pedeapsă cu moartea și a scos în afara legii Partidul Național Țărănist. „Atunci «s-a dat cu rușii», cu forțele de ocupație, cu Armata roșie care tocmai se deda la violuri, la jafuri și îngenunchea România. A fost un colaboraționist de cel mai înalt rang și a adus nenumărate servicii sovieticilor și slugilor lor de la București cauționându-i prin prestigiul său de mare scriitor (și era), de scriitor național. Efectul dezertării sale, al pactizării cu ocupantul asupra societății românești, a fost devastator”, preciza scriitorul Stelian Tănase. Și a fost recompensat pe măsură de regimul pe care îl slujea. Devine reprezentantul culturii românești în toate forurile și primește numeroase premii și distincții.’’
Cartea Trădarea la români ne dezvăluie că Tudor Arghezi ’’’făcuse concesii totale, încasa bani foarte mulți și avea puternice și dramatice crize de conștiință; odată m-a luat de umeri și mi-a mărturisit, cu buza tremurândă, că-i vine să se sinucidă”, precizează Anania în „Memorii”. Cu toate acestea, osanalele curg, la fel și beneficiile. În 1955 a fost ales Membru al Academiei Române, este declarat poet național și aniversarea de 85 de ani este transformată în sărbătoare națională. La moarte, este înmormântat cu onoruri naționale.’’
Despre cel care a fost inițiatorul romanului modern, Camil Petrescu, scriitorul Al Florin Țene ne împărtășește că‚’’ a fost și el unul dintre scriitori români care nu au dorit să plece în exil. Pentru a supraviețui și mai ales în bune condiții a decis însă să fraternizeze cu regimul. Născut în 1894, la instaurarea regimului comunist Camil Petrescu era un scriitor consacrat, acel formator de opinie de care se temeau atât de mult tovarășii și pe care încercau să-l îngenuncheze. În 1930, Camil Petrescu publica „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, după care, în 1933, „Patul lui Procust”, două romane de succes și care revoluționaseră literatura română. Din cauza simpatiilor sale de dreapta, era cât pe ce să fie repudiat de regimul comunist. Acest lucru nu se petrece însă, deoarece Camil Petrescu colaborează cu socialiștii. Devine o părticică din mașina de propagandă. Scrie „Un om între oameni”, despre viața lui Nicolae Bălcescu, dar cu puternice tente ideologice comuniste. Nu apucă să-l termine, dar despre încercarea lui Camil Petrescu, criticul literar Ion Negoițescu, spune că este „o întreprindere jalnică”. Pentru activitatea sa propagandistică în slujba noului regim, Camil Petrescu este recompensat cu un loc în Academia Română, dar și cu beneficii de ordin material. Nu apucă să se bucure foarte mult de noile beneficii. Moare în 1957.’’
În urmă cu exact 70 de ani, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din 23 februarie 1954, Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor căpăta noi atribuții conform precizărilor din documentul IICCMER:’’exercitarea controlului asupra conținutului ziarelor, exercitarea controlului asupra conținutului cărților, exercitarea controlului asupra emisiunilor posturilor de radio, exercitarea controlului asupra filmelor și producțiilor teatrale, autorizarea importului și exportului tuturor materialelor ce intrau în sfera sa de control, organizarea de școli și cursuri pentru pregătirea cadrelor necesare instituției”
Scriitorul Al Florin Țene declară spre finalul acestui eseu: ’’ condamn pe toți acești, așa ziși scriitori și jurnaliști, pentru faptul că au colaborat și promovat o doctrină comunistă criminală’’ Unii dintre scriitorii trădători ai regimului de tristă amintire sunt prezenți și astăzi în programa școlară obligatorie cu operele lor, evident că ne punem și noi automat întrebarea: Oare nu se știe sau nici nu se dorește să se știe? Însă, dacă stăm să ne gândim ca au trecut 70 de ani de atunci, tindem să credem că, mai degrabă se dorește sa fie uitate, toate acestea.
Pe ultima filă autorul cărții Trădarea la români pune o întrebare retorică ce poartă în fibra sa esența acestei cărți: ’’De multe ori mă întreb, dacă nu ar fi fost atâta oportunism, trădări și crime cum ar fi arătat țara noastră? Nu reușesc să mi-o imaginez altfel.’’(Al Florin Țene)
Cititorul, oricare ar fi el, se vede implicit obligat să dea un răspuns sau să-și dea în sinea lui răspunsul la întrebarea pe care o pune autorul la finalul eseului, pentru că, oricum, parcurgând filă cu filă, și lui îi înmugurise deja în suflet întrebarea, îngrozit fiind de descoperirile istorice pe care le făcea, pe parcursul lecturii. Indiferent care ar fi răspunsul pe care ni-l dăm în calitate de cititori, esența lecturii este aceeași.
În fiecare epocă au existat trădători, chiar începând de la Adam și Eva, iar dacă trădarea nu ar fi existat, am fi trăit și azi în Paradis. Extrapolând: pământul nu este un paradis iar oamenii sunt muritori, tocmai datorită trădării lor. Deși omul se naște bun, iar răutatea intervine pe parcurs, pe măsură ce interacționează cu mediul și societatea ce-l înconjoară și avansează în cunoaștere și gândire, totuși, puțini sunt cei care pot să își păstreze starea aceea inițială, pură, de bunătate. Dar ce este bunătatea? Iată răspunsul pe care ni-l da Mark Twain: ’’Bunătatea este limbajul pe care cel surd îl poate auzi și cel orb îl poate vedea.’’ –( Mark Twain)
Observăm încă o dată, cât de aproape se află literatura, istoria și filozofia într-o îngemănare de idei și concluzii, urmărind un concept de cauză-efect sau ‚’’ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost’’. Numai punându-ne întrebări vom afla răspunsuri și numai vrând să găsim lumina, vom putea avansa bâjbâind prin întuneric spre acea fantă de lumină.
Scriitorul Al Florin Țene este purtătorul de lumină care duce solia adevărului istoric ce trebuie spus și asumat indiferent cât de rău ar durea el.
În motto-urile de la începutul cărții vom găsi și concluziile acestei cronici. Tăcând și acceptând trădarea sau faptele de corupție devenim complici nu victime, iar trădarea față de noi înșine este cea mai gravă trădare.
În timp ce istoria nu mai poate fi schimbată, prezentul și viitorul se află în mâinile noastre, deci: ’’Fiți sinceri și curați în tot ceea ce faceți, ca și când Dumnezeu ar fi de față’’. – (Ernest Bernea)
TWUC, LSR, WPAC
