VOI OȘTENI AI ŢĂRII MELE
Motto:Voi oșteni ai ţării mele, însemnaţi cu stele-n frunte,
Voi îmi sunteţi vii exemple de tărie şi virtute,
Când în focul unor lupte, viaţa voastră dat-ați vamă
Pentru-a noastră veşnicire, pentru-a ţării încă fală.”
Din a vremii adâncime, când în aste locuri sfinte
Domnul ne-a făcut cuibarul să fim lumilor aminte,
El ne-a dat în grijă ţara, bună ca o-mbucătură,
Să o ţinem veşnicită, vremi ce vin, din ce trecură.
Voi cu dragostea de ţară fost-aţi stâlpi de lumânare,
Care ardeţi să-nsfinţească tâmpla marilor altare,
Preaştiind că libertatea, dacă vrei s-o încinsteşti,
Viaţa ta o dai ca vamă, către lumile cereşti.
De-asta-mi sunteţi nemurire în a pietrelor Columne,
Să-nsfinţiţi ţărâna ţării cu a voastre sfinte urme,
Iar în suflete şi braţe să ne puneţi cea tărie
Să putem a trece-n pace, vremi haine ce-or să vie.
*
Risipiţi din mal de mare, până sus pe ’nalte creste,
Voi înnobilaţi pământul, ca ‘nălţimile celeste
Să îmi cearnă neuitare peste-a voastre plânse nume,
Ce duc ţara înainte, ca în vremile străbune.
**
Noi, în zi de sărbătoare în pomelnic vă vom pune
Şi cu inima cernită vă vom face-o plecăciune,
Ca să ştiţi că încă suntem în cel suflet întristaţi,
Şi gândind la voi o clipă, ochii noştri-s lăcrimaţi.
Mircea Dorin Istrate
NECUNOSCUTULUI EROU
Tuturor celor care s-au jertfit în cele două
Războaie Mondiale pentru neam şi ţară.
În ţintirim cu albă cruce
Îşi doarme-n veci, somnul cel dulce
Viteaz oştean, plugar de-o viaţă,
Plecat în sfântă dimineaţă
Să-şi apere pământ şi-avutul
Ştiind că ţării, el îi scutul.
Şi-a sărutat pruncii de-o şchioapă
Neştiutor de ce-1 aşteaptă,
Şi-a mângâiat nevasta-n tindă
Ştiind că doru-o să-1 cuprindă,
A zis în gând un ,Tatăl Nostru
Şi a plecat să-şi facă rostul.
Cu suflet greu de supărare
Ea 1-a privit cum piere-n zare,
Simţind cum inima-i se frânge
Şi lacrimi n-are a mai plânge.
Avut-a parte de cu toate,
De veri fierbinţi, de ger şi moarte,
A străbătut o-ntreagă lume
Şi locuri cu străine nume,
L-a mistuit dorul de casă,
De vita lui, de iarba grasă,
Iar seara când să-nchidă ochii
Mi se vedea în şura popii
Cu-a lui de-o samă la-nvârtită,
La nunţi cu vinuri de ispită,
La clacă-n seri de blândă toamnă,
La crâşmă-n sat, la vreo pomană.
Şi-o mai vedea pe-a lui frumoasă,
Copiii roată după masă,
Cum le punea fiertură-n oală,
Cum lacrimile-i curg în poală,
Cum se ruga la Născătoare
Să-i scape omul din bătaie,
Cum da duminici de pomană,
Cum săruta Sfânta icoană.
Ăi mici tot întrebau de sine,
Pe unde îi, de-i merge bine,
Simţea că o sfârşeşte jalea
Şi se topea ca lumânarea,
Că pruncii săi ce dorm pe vatră
N-or mai avea nicicând un tată.
Aşa gândea şi-n ziua-n care
Un glonţ, venit din larga zare
La frânt în două ca pe-un pai
În luminată zi de mai.
Ştiind c-atât i-a fost norocul
Şi-acolo i-a venit sorocul,
Simţind cum moartea-i intră-n carne
A zis în gând un : Iartă-i Doamne !
Săpatu-i-au acol’ mormântul,
Lui, care-a fost braţul şi scutul
Acestei ţări mereu robită,
Prea mult de vremuri urgisită.
Ca el atâţia mii căzură,
Stau risipiţi peste măsură
În ţări cu cimitire reci
Unde îşi dorm somnul de veci.
*
Ar fi avut dulce dorinţă,
La cap să aibă o troiţă
În care arde-o lumânare
În sfântă zi de sărbătoare.
Mormântu-i fie cu crăiţă
Şi în miros de romaniţă
Să-şi doarmă somnul în credinţă.
Un popă spună-i vorbă dulce
Şi facă-i dreaptă, Sfânta Cruce,
Şi nu i-ar fi cu supărare,
Dacă la mare sărbătoare,
Aşa cum dat ne este rostul
S-audă-ncet, un Tatăl Nostru
Şi-n limba lui.
Mircea Dorin Istrate
ÎNSFINŢEASCĂ-MI-I ŢĂRÂNA
Însfinţească-mi-i ţărâna pe aceia care mor
Pentru ţara lor şi neamul trăitor pe astă glie,
Plânşi să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor
De urmaşii ce-n pomelnic, către Domnul tot mi-i suie.
Ei sunt file-ngloriate ce s-or face nemurire
Şi icoane miruite să-i avem de închinat,
Nălţătoarele modele şi izvor de apă vie
Ce cât ţine astă lume, să tot curgă nesecat.
Şi tot ei ne-or fi amnarul ce-o aprinde înc-odată
Iasca sufletului nostru ca să ardem strâmba lume,
Şi voinţa ce-ntări-va braţul slab să-l facă faptă
Şi să-ntoarcă brazdă nouă peste-o lume ce apune.
De-asta când ‘nălţăm o rugă la uitatele morminte
Şi aprindem pentru dânşii muc de sfântă lumânare,
Să le cerem iertăciune în smeritele cuvinte
Pentru viaţa dată vamă, pe cel câmp, numit onoare
***
Voi eroi ai ţării mele, flori pe-ntinsele hotare,
Semănat-aţi sfânta glie cu-al vost’ suflet împăcat,
Veşnicească-vă urmaşii într-un gând de înălţare
Să rămână al vost’ nume, peste timpuri neuitat.
MIRCEA DORIN ISTRATE
