12.2 C
Nürnberg, DE
April 29, 2024
Noutăți

Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti concertează la Viena cu ocazia Zilei Naționale a României

  Orchestra Operei Naționale din București, condusă de dirijorul Daniel Jinga, solistă soprana Oana Șerban, va concerta duminică, 26 noiembrie, de la ora 19:00, în sala de concerte Das MuTh din Viena, cu ocazia Zilei Naționale a României. În program se vor regăsi, în principal, valsuri celebre din repertoriul universal şi românesc, semnate de Johann Strauss (fiul), Johann Strauss (tatăl), Eduard Strauss, Richard Strauss, Fritz Kreisler, Iosif Ivanovici, Eugen Doga, George Grigoriu, Ciprian Porumbescu și alții.

Concertul din 26 noiembrie deschide seria manifestărilor dedicate celebrării Zilei Naționale a României în capitala Austriei. Pe 27 noiembrie, în istorica Sală a Bursei din Viena, situată pe celebrul bulevard Ringstrasse, un ansamblu al Operei Naționale din București va interpreta, în prezenţa a sute de invitaţi, imnurile de stat ale României și Austriei, precum şi celebrele valsuri Valurile Dunării (de Iosif Ivanovici) şi Dunărea Albastră (de Johann Strauss).Das MuTh este cea mai modernă sală de concerte din Viena. A fost inaugurată în 2012 printr-un concert de deschidere susținut de Filarmonica din Viena și Corul de Băieţi din Viena. Das MuTh reprezintă un punct de întâlnire pentru iubitorii muzicii și teatrului din Viena. Aici își are sediul celebrul Cor de Băieți din Viena. Sala găzduiește până la 300 de producții pe an, care includ muzică de cameră, operă pentru copii, seri orchestrale, proiecte de dans, sesiuni de jazz, artă performantă și muzică contemporană. Evenimentul este organizat de Ambasada României din Austria în parteneriat cu Opera Națională București. În deschiderea concertului, Excelența Sa, Ambasadorul Emil Hurezeanu va susține o alocuțiune dedicată valorilor culturale comune româno-austriece. Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha Partener de mobilitate: SuzukiParteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust

Related posts

Ion C Pena, 1911-1944, perceptorul – scriitor alaturi de fiul lui Mihail Sadoveanu in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia

Theodora-Raluca Paun

Partea a VII-a DOINA NOASTRĂ ROMANEASCĂ

Theodora-Raluca Paun

                  Abordarea critică a cronicii ”Iaşi 33” de Dan Teodorescu

Theodora-Raluca Paun

Comemorarea Doamnei Maria Brancoveanu – parohia Sf. Grigorie Teologul – Schiedam/Rotterdam, Tarile de Jos

Theodora-Raluca Paun

Abibliofobie

Theodora-Raluca Paun

 POSTERITATEA LUI NICHITA STĂNESCU, elogiată la Ploiești

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy