La Drăgășani participând la comemorarea scriitorului Gib Mihăescu m-am întâlnit cu un vechi prieten, poetul Teodor Barbu care cu sprijinul consilierului local Costinel Stoica a organizat o interesantă expoziție cu fotografii ilustrând vechiul oraș de sub Dealul Viilor.Cu această ocazie am primit de la poet cartea “ 45 sonete eclectice“ , apărută la Editura Kitcom, Verguleasa, 2023.
Volumul de 83 de pagini cu o copertă sugestivă semnată de Rodica Felicia Matei, cu prefață amplă de prof. Alina Rogobete, intitulată “Revigorarea lirismului clasic “ și traducerile în limba franceză și engleză de prof.Marinela Oprea și prof.Alice Ungureanu. l-am primit cu următoarea dedicație: “Familiei Țene, Florin și Titina cu toată dragostea și prețuirea.Oct.2023, de la ss Teodor Barbu“.
Sonetele lui Teodor Barbu pun erminia peste litografii de viață și sunt tot arât de laice cât sunt de religioase pictura lui Theodor Aman, nu lasă să se întrevadă devoționismul din cele 45 de sonete eclectice: “Fidelitatea e-o floare rară,
Susțin și azi eternii schimbători
Căci nici prin jurământ, adeseori,
Nu-nveți canoanele pe dinafară… “( Sonet rătăcitor)
În versurile bine structurate și cizelate, poetul se poate defini un clasic în viață unde matafora este plasată în așa fel să frisoneze eul, dar și sufletul cititorului. În sonetele din acest volum descoperim acel simț al emoției profunde, ca și înclinația, către clipa perenă: “ La cafeneaua unde seara
Scot mesele pe trotuar,
Vecinul meu, un arhivar,
Își bea cafeaua sa amară. “( Sonet arhivar)
Acel simț al emoției profunde , ca și aplecarea izbitoare spre a ridica clipa cotidiană la nivelul emoției, poetul reușește printr-o substrucție lirică, ritmică până la muzicalitate, să ridice versul la nivelul aerului rapsodic, de esența muzicii subiective, prin acel cântec cursiv și muzical, apt să se încorporeze în emoția fabricitantă, în zugrăveala de medii sociale, în psihologii nebuloase, în a se prelungi în încântări și în tristeți: “Prelung se face ziua-n Drăgășani
De parcă-n dealuri ar dansa sirene,
Lumina care murmur prin gene
Brodează dulci arpegii prin castani. “( Sonet citadin)
Sonetele acestea, într-o construcție perfectă, sunt esența unor trăiri în fața unor nebuni sociali ce fac pe cel de-alături să le explodeze sângele, însă speranța rămâne ultima: “Eu n-am să-i caut calzi ca pe un mit
Când voi sosi la vamă ispășit,
Veni-vor ei la mine, cumsecade“(Sonet auster ) Nebunii și saltimbancii se vor vindeca și întoarcerea lor ispășită rămâne ca o iertare în sufletul poetului.
Teodor Barbu este un spirit genuin clasic, original și irepetabil. Rămânând un rapsod al clipelor trăite într-o comunitate arhaică, al cărui sunet liric este rezultatul unor coarde ale harfei pa care plimbă degetele o zână a sonetului.
Al.Florin Țene
